Sinaia, premiată la World Ski Awards!
Sinaia e cea mai bună staţiune de schi din România
România a fost anul acesta inclusă pentru prima dată pe lista participanților. Din țara noastră au fost nominalizate 9 stațiuni de schi: Sinaia, Poiana Brașov, Predeal, Azuga, Rânca, Arena Platoș, Straja, Vatra Dornei și Vidra Transalpina.
Info Schi România pentru Weekend-ul 18-20 Decembrie 2015. Raport despre starea domeniilor schiabile şi a pârtiilor de schi din România, pentru weekendul 18-20 decembrie 2015.
Starea partiilor: Băile Harghita, Toplița, Straja, Arieșeni, Cavnic, Șureanu, Păltiniș, Rânca, Sinaia și Harghita Mădăraș.
entru weekendul care precede sărbătoarea Nașterii Domnului, situația în zona de munte s-a îmbunătățit ușor cei cațiva fulgi de nea au acoperit pe alocuri pâmăntul negru și uscat, dar contribuția cea mai mare a avută temperaturile negative care au permis amenajarea multor pârtii cu zăpadă artificală. În ce privește evoluția precipitațiilor pentru intervalul următor, șansele sunt foarte mici ca să avem un strat de nea naturală, iar pârtiile deja amenajate sunt în mare pericol, există premise ca de Crăciun să se înregistreze temperaturi de + 10 grade celsius.
Info Schi România pentru Weekend-ul 11-13 Decembrie 2015.
Raport despre starea domeniilor schiabile şi a pârtiilor de schi din România, pentru weekendul 11-13 decembrie 2015.
Sunt deschise și practicabile pârtiile de schi din stațiunile Straja, Arieșeni, Cavnic, Șureanu, Rânca, Sinaia și Harghita Mădăraș.
De Ziua Națională, Parada schiorilor pe pârtii!. De Ziua Națională, Parada schiorilor pe pârtii!
Începutul sezonului de schi 2015-2016 este unul promiţător, astfel în acest weekend "tricolor" unele pârtii de schi sunt deja practicabile. Se poate schia la Straja, Cavnic și Rânca.
Info Schi de Weekend-Noiembrie 2014. Raport despre starea domeniilor schiabile, pârtiilor de schi din România: Predeal, Azuga, Poiana Brasov, Arena Platos, Straja, Ranca, Baile Harghita
Cupa Ranca la Ski & Snowboard – editia 2013. Sambata 2 februarie 2013, Primaria Novaci, Primaria Baia De Fier, Salvamont gorj si S.C. Virful Papusa S.A.organizeaza Cupa Ranca – editia a II-a
Cupa Ranca 10 martie 2012. 10 martie 2012, Cupa RANCA- Telescaun, schi & snowboard pe noua partie de la Papusa. Fara limita de varsta, pentru orice nivel de pregatire, premi
Unde mergem la ski de Craciun. În acest an, Crăciunul pentru iubitorii sporturilor de iarnă, nu este chiar asa cum si-au dorit. Daca la Suior este zapada, cei de acolo au luat de
La Schi in Sureanu, Straja. Administratorii pârtiilor Straja, Șureanu fac eforturi pentru amenajarea pârtiilor. Dacă la noapte vor mai cădea ninsori sunt sanșe ca în acest weekend (27 și 28.11.a.c.) să se schizeze la munte.