Ninge, Ninge la munte!. Incepand din aceasta noapte, vremea se va raci, urmand ca temperaturile sa scada sub zero grade. Spre dimineata zilei 16.12.2011, vor incepe ninsorile
Se deschide sezonul de schi la Predeal. In weekendul 09-11 decembrie a.c. se va deschide sezonul de ski la Predeal. Cele 10 tunuri de zapada si-au facut pe deplin treaba, astfel putem spune
Sezonul de schi 2011-2012 – au inceput pregatirile. Chiar daca zapada se lasa asteptata, administratorii partiilor de schi au inteles ca nu poti sa astepti doar ajutorul divin, in acest sens si-au reg
Se lucreaza intens la partia de schi de la Covasna. In vara acestui an au inceput lucrarile de montare a stalpilor de sustinere a instalatiei de transport pe cablu care va deservi partia. Partia de sch
Pârtia de schi face parte din Proiectul „Amenajarea domeniului schiabil în comuna Jina, arealul turistic Mărginimea Sibiului”.
Pârtia de schi va avea aproximativ o lungime de 700 m, latime 25 m, va fi prevăzută cu nocturnă și instalatii de producere a zăpezii artificiale. Cu toate că finalizarea proiectului este prevăzut să se încheie în 29 de luni, există perspective ca în această iarnă să functioneze pârtia de schi de la Jina. Chiar dacă, iarna aceasta nu vor fi funcționabile tunurile de zăpadă, altitudinea la care este amplasată localitatea (minim 900 m), oferă garanțiile necesare unui sezon bogat de zăpadă naturală.
Se deschide Partia Prichindel din Borsec. De maine, incepând cu ora 09:00, va fi functionabila Partia de schi Prichindel din Borsec. Partia are lungime de 814 m, fiind de dificultate medie. P
Party și schi pe nocturna de la Arena Platos. Sâmbătă, 22 ianuarie 2011, se va schia pentru prima dată pe nocturnă în resortul Arena Platoş, situat în Poiana Poplăcii, la 1 kilometru de i
Unde mergem la ski de Craciun. În acest an, Crăciunul pentru iubitorii sporturilor de iarnă, nu este chiar asa cum si-au dorit. Daca la Suior este zapada, cei de acolo au luat de
Mos Craciun vine pe schiuri la Tusnad. In ultima saptamana, Asociatia de Turism Băile Tusnad, organismul care administreaza partia de schi, a facut eforturi mari in aceasta saptamana sa se