Skip to main content

Deschiderea oficială a sezonului de schi 2014-2015 la Predeal !

Mâine, 27.12.2014, începând cu ora 16:00 debutează noul sezon de schi la Predeal. Manifestarea începe cu Parada lui Moș Crăciun care pleacă din Piaţa Gării pe DN 1 până la Pârtia de schi Clăbucet. Caravana Santa Claus de la Coca Cola ajunge la Predeal şi va oferi cadouri celor mici. 

În cadrul evenimentului de deschidere a sezonului de schi, începând cu ora 17:00, pe pârtia Clăbucet vor avea loc demonstraţii specifice sporturilor de iarnă. Demonstraţiile vor fi susţinute de  formaţia Salvamont Predeal, jandarmi montani, vânători de munte şi şcolile de schi din staţiune. La baza pârtiei va încălzi atmosfera Andreea Bălan şi Shift, evenimentul se va încheia cu un foc de artificii.

Pe pârtia Clăbucet s-a amenajat Căsuţa lui Moş Crăciun, unde copii sunt invitaţi la atelierul de creaţie şi vor avea parte de o serie de activităţi distractive. Cei mici îşi vor putea face Selfie cu Moş Crăciun.

Pe toată durata vacanţei de iarnă în staţiune, în Piaţa Gării are loc Târgul Sărbătorilor, unde se comercializează dulciuri, decoraţiuni de sărbători şi produse tradiţionale.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top