Skip to main content

La Sinaia sunt cele mai bune condiții de schi de pe Valea Prahovei

Domeniul de altitudine al stațiunii Sinaia este pregătit pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ninsorile din ultimele zile au asigurat un strat suficient de zăpadă pe toate părtiile de altitudine. Atenție însă, Serviciul Salvamont Sinaia recomandă tuturor împătimiților prudență maximă și respectarea cu strictețe a tuturor normelor de siguranță. De asemenea, practicarea sporturilor de iarnă este posibilă doar pe pârtiile din Valea Soarelui si Valea Dorului. De la Cota 2000 se poate coborî pe Drumul de Vară doar până la Cota 1500.

Prognoza meteo pentru acest weekend este încurajatoare. Se anunță soare, de vineri până duminică. În acest moment toate pârtiile de altitudine din Sinaia (Valea Soarelui și Valea Dorului) sunt bătute, marcate și pregătite pentru venirea pasionaților de sporturi alpine.

Sinaia și avantajul altitudinii

“Ca în fiecare an, Sinaia este un caz excepțional. Dacă în toate celalalte stațiuni de iarnă de pe Valea Prahovei zăpada căzută s-a topit deja, din cauza variațiilor mari de temperatură, la Sinaia, altitudinea mare, de 2000 de metri, a asigurat păstrarea în bune condiții a zăpezii depuse. Vremea este minunată, iar dacă vântul nu va crea mari probleme în acest weekend, vă așteptăm la schi!” a spus Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, și el un pasionat al sporturilor de iarnă.

Directorul Transport Urban Sinaia, Bogdan Fălcescu: “Stratul de zăpadă măsoară între 40 și 50 de centimentri grosime, sus, pe pârtiile din Valea Soarelui. Condițiile sunt decente, evident, se poate și mai bine. În acest moment (n.r. vineri, 12.12.) Telescaunul din Valea Soarelui nu funcționează, din cauza rafalelor de vânt, dar suntem pregătiți să îl pornim imediat ce intensitatea vântului va scădea. Toate pârtiile de altitudine din Sinaia sunt bătute de două zile. Recomandăm însă prudență, stratul de zăpadă nefiind uniform.”

Șef Serviciu Salvamont, Nae Cojanu: “Echipa Salvamont Sinaia este pe poziții, gata de orice intervenție. Nu există deocamdată riscuri de avalanșă. Îi rugăm pe pasionaţii sporturilor de iarnă să nu se aventureze în afara pârtiilor marcate, care sunt bătute și balizate. Recomandăm prudență și respectarea tuturor normelor de siguranță.

Pentru urgenţe, vă rugăm apelaţi numarul Salvamont: 0725.826.668”

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top