Skip to main content

O grevă generală a controlorilor de trafic ai Romatsa provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor şi vacanţelor turiştilor, clienţi de business şi leisure, programate pentru sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie.
Însuşi anunţul grevei generale a creat probleme agenţiilor de turism, clienţii fiind reticenţi în a mai rezerva călătorii în această perioadă.

“Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută faţă de clienţii noştri. Riscăm, în momentul de faţă, să stricăm planurile a mii de turişti, mulţi dintre ei având rezervată vacanţa din timp, după propriile coordonate. Agenţiile vor face tot posibilul să găsească cele mai bune soluţii, însă chiar şi în aceste cazuri, s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea. Sperăm să se ajungă la o înţelegere şi să se renunţe la greva generală”, declară Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Turoperatorii cu chartere pe destinaţii externe, peste 80 de zboruri săptămânale, în lunile august şi septembrie, caută împreună cu operatorii aerieni soluţii pentru transportul turiştilor spre şi dinspre destinaţiile de vacanţă.

“Fie zborurile vor fi realizate mai devreme de data planificată sau amânate cu o zi, fie dirijate spre aeroporturi din afara României. Nu ştim deocamdată nimic sigur, pentru că nu ştim cât durează greva generală a angajaţilor Romatsa. Obiectivul nostru, pentru care vom depune un efort imens şi ne va produce pierderi indiferent de soluţia adoptată, este ca turiştii noştri să nu simtă acut efectele acestei situaţii”, declară Dan Goicea, preşedintele ANAT Bucureşti-Ilfov şi preşedinte al Comisiei Turoperatori/Outgoing a ANAT.

ANAT încearcă să înţeleagă cauzele conflictului de la Romatsa, dar pentru agenţiile de turism greva generală anunţată este o nouă lovitură, după ce, în această vară, au fost afectate şi de situaţia de criză din Grecia. 

“Suntem foarte afectaţi de o posibilă grevă, nu doar noi, agenţiile, ci mai ales oamenii care au plătit şi nu au nicio vină. Cred că putem să-i acuzăm de subminarea economiei naţionale pe angajaţii care câştigă foarte mulţi bani şi se comportă aşa şi mai ales cred că trebuie schimbată legea pentru ca salariaţii societăţilor de importanţă naţională să nu poată face grevă”, declară Alin Burcea, prim-vicepreşedinte ANAT.  

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top