Legenda lui Moș Nicolae

LEGENDA LUI MOȘ NICOLAE

Nicolae s-a nascut într-o familie bogată, iar după ce părinţii săi au murit, el şi-a folosit moştenirea pentru a ajuta oamenii săraci. A fost întemniţat şi apoi eliberat odată cu venirea Împaratului Constantin. A fost numit episcop al ţinutului Myra şi este cunoscut pentru minunile pe care le-a săvârşit de-a lungul vieţii. A murit în 6 decembrie 345 (sau 352, după alte surse), fiind de atunci celebrat în fiecare an la această dată.

Multe biserici au fost construite sub hramul Sfântului Nicolae, el fiind şi unul dintre cei mai pictaţi sfinţi în icoane. Este cunoscut drept patronul spiritual al unor ţări precum Germania, Olanda, Rusia, Elvetia, dar totodată este protectorul marinarilor, al fetelor nemăritate, al săracilor şi nu în ultimul rând al copiilor. Din moşi stramoşi, copiii aşteaptă să găsească în ghetuţe, în dimineaţa zilei de 6 decembrie dulciuri şi fructe. Pentru aceasta, ei îşi pregătesc încălţămintea din seara anterioară şi speră ca Moş Nicolae să uite momentele în care nu au fost cuminţi. Tradiţia spune că micuţii neascultători primesc în dar o nuieluşă. Obiceiul nuielușei își are originea în povestea prin care Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în cadrul bisericii, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să primească în dar o nuieluşă, în semn de avertisment.

Sfântul Nicolae este sărbătorit sub diverse nume în mai multe țări. În Olanda, de pildă se numește “Sinterklass”, iar copiii își primesc cadourile doar în saboți de lemn, sau “Nikolaus” în Germania, unde cei mici își primesc cadourile în bocanci, pe care îi numesc “bocancii Sfântului Nicolae”.

Obiceiul darurilor asociat cu sărbătorirea Sfântului Nicolae are la bază Legenda lui Mos Nicolae. Legenda spune că, în timpuri îndepărtate era un nobil sărac care avea trei fete pe care nu le putea mărita din cauza situatiei financiare precare. Se spune că în acele timpuri, pentru ca o fată să fie luată în căsătorie, avea nevoie de o zestre considerabilă dăruită de tatăl său, iar cu cât zestrea era mai mare, cu atât creșteau șansele ca fata să-și găsească un soț mai bun. Atunci când fata cea mare a ajuns la vârsta la care trebuia să se mărite, episcopul Nicolae a lăsat la ușa casei nobilului, pe timp de noapte, un săculeț cu aur. Același lucru s-a întamplat și când a venit vremea de măritiș și pentru cea de-a doua fată. Cand a venit vremea ca și cea de-a treia fată să se marite, nobilul, curios să afle cine îi lasă săculeții cu aur, a stat de pază și l-a vazut pe Nicolae. Acesta și-a dat seama că este urmărit și a luat săculețul, s-a urcat pe casă și a dat drumul săculețului, prin hornul casei într-o soseta care era pusă la uscat. Astfel a apărut tradiția conform căreia, în ajun de Moș Nicolae se agață șosetele de șemineu. 

Nicolae l-a rugat totuși pe nobil să păstreze secretul, însa acesta nu a respectat rugamintea episcopului și a povestit tuturor. Legenda lui Moș Nicolae mai spune că acesta nu se arată niciodată, dar nu uită să îi răsplătească pe copiii cuminți și să le aducă nuiele celor neascultători.

Obiceiuri de Sfântul Nicolae

Copiii de la noi au fost învăţaţi ca, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă ghetele, cizmele sau bradul cu dulciuri, jucării şi daruri, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul acestuia. În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. Există obiceiul la sate ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou. În colindele româneşti, cântate iarna, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa. Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spune tradiţia.