Skip to main content

Moș Crăciun a adus un sac de bani la Transalpina

 

Cu siguranță că Moș Crăciun, anul acesta pentru cei de la Voineasa, Acomin Deva dar și cei care iubesc Transalpina Ski Resort și nu numai s-a numit în acest an, ”Moș Cioloș”.

În Monitorul Oficial din 23 decembrie a.c. la ultima sedință a guvernului premergătoare Crăciunului au fost aprobate plata mai multor restanțe înregistrate de administrațiile locale și județene referitoare la executarea unor lucrări care nu erau achitate de mai mult de 90 de zile.

Guvernul a aprobat în Ajun de Crăciun la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, o Hotărâre prin care se alocă suma de 296,656 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului mai multor municipii, orașe, comune sau consilii județene.

Este vorba despre unități administrativ-teritoriale care se confruntă cu situații de blocaj financiar, întrucât nu dispun de resursele pentru plata sentințelor judecătorești sau pentru asigurarea cheltuielilor curente.

Fondurile sunt alocate astfel:

Suma de 266,7 milioane de lei este destinată plății arieratelor. Potrivit evidenței Ministerului Finanțelor Publice, situația plăților restante mai mari de 90 de zile înregistrate la nivelul bugetului general al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale la data de 30 noiembrie 2015, în 39 de județe și la nivelul municipiului București, este de 266,7 milioane de lei. Având în vedere că aceste administrații locale nu au fondurile necesare pentru plata arieratelor, iar această situație ar putea duce la blocarea activității, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, le vor fi alocate sumele necesare pentru stingerea acestor datorii, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Suma de 21,145 milioane de lei va merge către 17 comunități care au fost obligate la plata unor sentințe stabilite prin hotărâri judecătorești (de exemplu, drepturi de natură salarială pentru personal din sănătate, datorii neachitate unor firme care au executat lucrări pentru administrații locale).

Din această sumă cea mai mare felie, în cuantum de 17.544 milioane lei, revine administrației locale de la Voineasa pentru plata constructorului ACOMIN Deva reprezentând valoarea lucrărilor executate și neplătite la Domeniul Schiabil Transalpina. Banii alocați de Guvern pentru Transalpina sunt ca o gură de oxigen pentru potențialul turistic al zonei care intrase într-un mare impas în lipsa susținerii guvernamentale dar și lipsei fondurilor bănești necesare finalizării investiției. Se pare că plata nu este întămplătoare, având în vedere că unul din sfătuitori de încredere ai premierului, în persoana lui Victor Giosan, este la origine vâlcean, iar lobby-ul acestuia se pare că a dat roade, mai ales în contextul în care cu cu o zi înainte a fost numit consilier al premierului.

Investiția de la Transalpina este realizată în proporții de peste 92 %, dar intrase într-o fază incertă, în lipsa susținerii guvernamentale în perioada mandatului guvernului Ponta dar și lipsei fondurilor necesare finalizării proiectului.  Constructorul fiind nevoit să acționeze în judecată Primăria Voineasa pentru neplata lucrăriilor, iar ca o garanție că banii urmau să fie achitați, forurile locale ajunse la un consens cu constructorul, care a fost nevoit să administreze și să opereze direct prin intermediul unei firme din cadrul consorțiului, Domeniul Schiabil de la Transalpina.

Prin finalizarea investiției factori locali speră la dezvoltarea întregii zonei, care va creea mii de locuri de muncă, iar odată finalizată aceasă investiție se vor creea premisele dezvoltării unei stațiuni de iarnă comparabilă cu cele din Austria și Elveția.

De-a lungul celor 17 km care leagă localitățile Obârșia Lotrului de Vidra se mizează ca vor apărea zeci de unități turistice,  iar tot traseul până la Voineasa va fi ocupat de case de vacanță, facilități turistice și de agrement.

Există premise serioase ca zonă să devină un magnet turistic, dacă luăm în calcul faptul că în cele trei sezoane au fost peste 100 000 de turiști care au achiziționat ski passuri la Transalpina.

Din cei  17,5 milioane lei alocați de Guvern, suma de 14,800 milioane lei, reprezintă costurile neachitate făță de Acomin Deva pentru lucrările de la amenajarea lacului Mioarele, lucrările de la bazinul de captare apă, iar restul până la concurența sumei totale sunt penalități percepute de constructor pentru întârzierile înregistrate.

Mai sunt necesare finalizării investiției alte 18 milioane lei, care vor fi cheltuiți pentru finalizarea poriectului, însumând lucrările la parcare, restaurant, locuințele de serviciu pentru persoanalul care va deservi Domeniul Schiabil, amenajarea celor 4 puncte salvamont care vor deservi pârtiile și zona alpină aferentă, a declarat pentru Romania Turistica, Stanciu Gheorghe, primarul Comunei Voineasa.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top