Skip to main content

Peste 15.000 de vizitatori ai unui proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, la Constanţa

Parcul de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, s-a dovedid a fi unul dintre cele mai aşteptate evenimente de pe litoral, în sezonul 2013, de către turişti şi localnici, dovadă fiind numărul mare de participanţi şi interesul acordat de mass-media.

A doua ediţie a Festivalului Antic Tomis, ce a avut loc anul acesta la Constanţa în perioada 16-18 august, a găzduit, în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcărie, proiectul cultural Parcul de reconstituire istorică Tomis, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Peste 15.000 de vizitatori şi participanţi la festival au interacţionat, pe parcursul celor trei zile, cu activităţi, obiceiuri şi stilul de viaţă din antichitate, în cadrul a 7 ateliere şi happening-uri susţinute de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică, participante la Festivalul Antic Tomis.

Evenimentul a reunit aproape toţi cei 150 de membri ai asociaţiilor de reconstituire prezenţi la festival, veniţi la Constanţa din România, Bulgaria şi Polonia. În cadrul atelierelor de ceramică, prelucrarea metalului, textile şi vestimentaţie antică, gastronomie antică, tehnică militară antică, pielărie, muzica şi dans antic vizitatorii mai mici şi mai mari au accesat cunoştinţe şi au experimentat o multitudine de arte şi meşteşuguri antice. Mai multe detalii despre fiecare atelier puteţi găsi pe pagina oficială a proiectului www.festivalulantictomis.ro.

Proiectul cultural Parcul de reconstituire istorică Tomis îşi atinge obiectivele propuse, readucând istoria antică a Cetăţii Tomis, actualul oraş Constanţa, în memoria colectivă a locuitorilor şi a turiştilor de pe litoral, în sezonul de vară 2013. Prin reconstituirea istorică interactivă şi atractivă a obiceiurilor, activităţilor şi stilului de viaţă antic a acelei perioade de înflorire culturală şi economică a cetăţii, vizitatorii au putut intra foarte uşor în atmosfera de legendă a locurilor. Proiectul contribuie la promovarea diversităţii culturale si dialogului intercultural prin participanţi veniţi din medii şi ţări diferite, de la reenactorii români, bulgari şi polonezi care au reconstituit societati dacice, romane, dar şi pe cea a goţilor, până la vizitatorii ajunşi din toate colţurile ţării şi chiar turişti străini.

Festivalul Antic Tomis şi, implicit, Parcul de reconstituire istorică Tomis, au reunit tineri, elevi, liceeni şi studenti constănţeni, care s-au implicat activ în organizare, prin acţiuni de voluntariat, familii tinere cu copii şi persoane adulte, ce fac parte din categorii socio-profesionale active, interesate de cultură şi de evenimente inedite, doritoare de experienţe care îi pot îmbogăţi cultural şi spiritual, ca vizitatori.

“Suntem extrem de încântaţi de numărul mare de vizitatori şi participanţi pe care i-a avut Parcul de reconstituire istorică Tomis, precum şi de interesul faţă de tot ceea ce s-a întâmplat acolo, pe parcursul festivalului. Sentimentul de bucurie al cunoaşterii şi de împlinire, după un eveniment reuşit dorim să îl transmitem şi celor care au ajuns în zona Sat Vacanţă – Parcul Tăbăcăriei din Constanţa, şi care au fost transpuşi, pentru trei zile înapoi în istoria antică a acestor locuri. Mulţumim Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru încrederea în acest proiect, care a devenit evenimentul cultural al oraşului Constanţa, şi pentru finanţarea acordată!” a declarat Anca Stănilă, Responsabil Comunicare, Groove Hour.

 

Domnul Paul Cheptea, preşedintele asociaţiei Terra Dacica Aeterna, din Cluj-Napoca: “Proiectul cultural Parcul de reconstituire istorică Tomis este o continuare şi o extindere firească a atelierelor organizate în cadrul primei ediţii a Festivalului Antic Tomis. El a adus cu sine posibilitatea unei experienţe autentice cu modul de viaţă, artele şi meşteşugurile populaţiei care a locuit pe teritoriul României cu două mii de ani înainte: dacii, romanii, sarmaţii, precum şi pătrunderea în atmosfera inedită a istoriei acelor timpuri. Ne bucurăm să facem parte din echipă care a organizat în Constanţa acest eveniment, atât de valoros pentru comunitatea locală, dar şi pentru turiştii ajunşi pe litoral.”

Parcul de reconstituire istorică Tomis, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, este iniţiat de agenţia de marketing cultural Groove Hour având ca partener Asociaţia Terra Dacica Aeterna şi susţinători locali Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării. Parteneri media: Radio Europa FM, Radio Constanţa, Radio Vacanţa, Radio România Cultural, TRV, Travel Mix, Litoral TV, Telegraf, drumliber.ro, constantablog.net.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top