Skip to main content

Vin ninsori abundente la munte

    Începând din seara zilei de duminică (26 noiembrie) aria precipitațiilor se va extinde din vest și va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării. În Banat, Crișana, Maramureș și zona de munte aferentă, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp.

Va ploua, iar în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei și în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitații mixte.

La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.

În intervalul, 27 noiembrie, ora 20 – 28 noiembrie, ora 16 se anunță ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în  zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

În Carpații Meridionali și Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55…70 km/h.

Îndeosebi în noaptea de luni spre marți (27/28 noiembrie) și în prima parte a zilei de marți (28 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top