Târgul de Fete de pe Muntele Găina – Sărbătoarea Munților Apuseni
În fiecare an în sâmbăta cea mai apropiată de Sfântul Ilie (20 iulie), pe platoul golaș de pe Muntele Găina, au loc tradiționalele manifestări prilejuite de Târgul de pe Muntele Găina, mult mai cunoscut sub denumirea de Târgul de Fete.
Sărbătoarea devenită cu timpul tradiție definește cât se poate de bine viața socială, culturală și etnografică a oamenilor ce trăiesc în zona Munților Apuseni.
Originea târgului este legendară, pe seama lui țesându-se numeroase povești. Cert este că locul de desfășurare nu a fost ales de strămoșii noștri întâmplător știut fiind faptul că pe Muntele Găina se întâlnesc comercianții din județele învecinate Arad, Hunedoara, Bihor, Cluj și Alba, în acest fel făcându-se ușor atât schimbul de mărfuri comerciale cât și de obiceiuri și tradiții și de ce nu se pot chiar lega mari prietenii și chiar căsnicii.
Încă de la începuturile lui, Târgul de Fete era deschis de glasurile tulnicelor de la Vidra și Târsa, fetele din cele două localități fiind cele mai renumite tulnicărese din zonă.
Frumoasele tinere abia reușeau să ridice tulnicele grele și lungi de peste 2,5 m dar când chemările răsunau peste Muntele Găina aveai impresia că te întorci în timp, într-o altă lume.
Chemările din tulnic, un veritabil alfabet Morse al Apusenilor aveau rolul și rostul lor, dar aici pe Găina ele chemau la târg, la joc sau pur și simplu fata își chema în acest fel straniu iubitul ales, doar ei doi știind sunetele chemării din tulnic. Cântecul din tulnic pe Muntele Găina la Târgul de Fete este exclusiv feminin, bărbații neavând voie să cânte aici decât din fluier sau mai nou din taragot.
După tulnicărese începeau să cânte tarafurile și se încingeau jocurile populare. Aici la Găina, în timpul jocului, tinerii veniți din toate părțile muntelui se împrietenesc și uneori se îndrăgostesc punând uneori bazele unor trainice căsnicii. În vechime tinerii erau tocmiți de părinți și dacă aceștia nu se plăceau sau zestrea nu era pe măsura așteptărilor, se renunța imediat și se căuta un alt partener mai potrivit. Dacă la joc tinerii se plăceau își mărturiseau acest lucru prin strigături folclorice iar după joc se luau de mână și mergeau să-și cunoască părinții. În tot acest timp, în jurul focurilor de tabără, în timp ce tinerii ies la joc, părinții, meșterii și comercianții încep pregătirile pentru târgul de a doua zi expunând mărfurile la vânzare.
Au circulat multe legende despre Muntele Găina și Târgul de Fete dar cea mai veche dintre ele spune că demult, tare demult, pe munte își avea cuibarul o găină cu ouă de aur. Locuitorii de la poalele muntelui au încercat să o prindă și să-i fure ouăle. Găina s-a supărat și a zburat peste munte la Roșia Montană, părăsind muntele din Vidra pentru totdeauna. De atunci vidrenii au rămas fără aur fiind nevoiți să-și câștige existența din prelucrarea lemnului.
Și tot de atunci muntele a primit numele de Muntele Găina iar târgul se numește Târgul de Fete dar unde fetele nu se vând ci se iau.
Program TÂRGUL DE FETE, ediţia 2016
Sâmbătă, 16.07.2016 – Avram Iancu
ora 12:00 – Parada portului popular- participă comunele din concursul Cultură pentru Cultură şi Ansamblul folcloric ,,Pomnênka,, din Cehia
ora 13:00 – Festivalul concurs„Cultură pentru Cultură”- participă câştigătorii locurilor I de la fiecare secţiune din etapele zonale
Juriu format din:
-
Sergiu Vitalian Vaida – realizator emisiuni folclorice
-
prof. univ. dr. Ilie Moise – cercetător
-
prof. Mircea Câmpeanu – etnomuzicolog
-
Tiberiu Groza – director Ansamblul Dor Transilvan din Cluj Napoca
-
prof. Adam Romi – sculptor, grafician, pictor
-
prof. Ramona Cucea – specialist gastronom
ora 18:00 – Ansamblul folcloric ,,Arieşul,, din Câmpeni, dirijor prof. Gheorghe Bădău
ora 18:30 – Ansamblul folcloric ,Pomnênka,, din Cehia
ora 19:00 – Spectacol folcloric:
– Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena,, Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ; dirijor Alexandru Pal
-
Leontina Fărcaş
-
Cornel Borza
-
Cornelia Radocea
-
Nicolae Furdui Iancu
ora 22:00 – Artificii
Sâmbătă, 16.07.2016 – Muntele Găina
Spectacolul pentru tineret:
ora 21:00 – Gino & Band
ora 21:30 – Trupa Ro-Mania
ora 22:30 – Formaţia Direcția 5
ora 23:45 – Artificii şi foc de tabără
ora 24:00 – Discotecă în aer liber cu Cristi Mărcuş şi Zenit Concert
Duminică, 17.07.2016 – Muntele Găina
ora 10:00 – Te Deum şi depuneri de coroane la Crucea Iancului, în memoria eroului Avram Iancu
-
tulnicăresele din Avram Iancu
-
Fanfara Centrului de Cultură,,Augustin Bena,, Alba
ora 10:30 – deschiderea oficială aTârgului Meșterilor Populari
ora 11:00 – Spectacol folcloric
-
Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena,, Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ; dirijor Alexandru Pal
-
Leontina Fărcaş
-
Traian Jurchela
-
Ionuț Fulea
-
Ansamblul folcloric ,,Pomnênka,, din Cehia
-
Ansambluri ale judeţelor Arad, Hunedoara, Cluj şi Bihor