Săptămâna Luminată în Bucovina

Săptămâna Luminată în Bucovina

Prima săptămână de după Paşte este cunoscută sub denumirea de Săptămâna Luminată, atât pentru că, înviind în ajunul ei, Iisus Hristos a luminat toată lumea prin învierea sa din morţi, cât şi pentru că în această săptămână toate se luminează, adică toate încep să înflorească şi să se înnoiască. Este săptămâna în care se serbează toate zilele, existând unele interdicţii referitoare la muncile agricole şi treburile gospodăreşti. Începe luni, a doua zi de Paşte, şi se încheie cu duminica închinată Apostolului Toma, cel care, deşi nu s-a încrezut în propria lui privire şi în propriul lui auz că Iisus a Înviat, îşi redobândeşte în cele din urmă credinţa veşnică. Acum se sărbătoresc în mod deosebit a doua zi de Paşte, Joia Nepomenită (prima joi de după Paşte) şi Izvorul Tămăduirii, care cade în prima vineri de după Paşte, dar poate cădea şi în sâmbăta următoare. Şi astăzi se menţine credinţa că sufletul celui care moare în această săptămână merge direct în rai.

Luni, a doua zi de Paşte, în unele sate bucovinene se mai practică udatul ritual cu apă (astăzi şi cu parfum), obicei care are ca punct de pornire povestea fetei de păgân care a leşinat la auzul învierii lui Iisus şi a fost trezită prin udarea cu apă de către tineri. În Poiana Micului şi Soloneţu Nou, băieţii încă mai udă fetele când le prind că se deplasează pe uliţele satului sau chiar duc vase cu apă pe la casele anumitor fete, pentru ca acestea să fie udate. De regulă, fetele udă băieţii marţi, a treia de zi de Paşte.

Cel mai popular obicei al sărbătorii pascale a fost, însă, cel al construirii scrânciobului, care îşi are originea în legenda care spune că Iuda, regretând faptul că l-a vândut pe Iisus, s-a spânzurat şi timp de trei zile corpul i s-a legănat pe o creangă. Deşi înainte nu exista un sat mai mare în care să nu se fi aflat câte un scrânciob, astăzi obiceiul este înlocuit de alte petreceri. Din a doua zi de Paşte încep horele săteşti sau balurile gospodarilor, prilej de adunare a întregii comunităţi, când muzica, dansul şi voia bună întregesc spiritul de sărbătoare.