Skip to main content

Portul Turistic Mangalia este singurul port turistic la Marea Neagră amenajat cu fonduri europene nerambursabile destinat ambarcaţiunilor de agrement, la standarde tehnice şi de calitate europene care îi vor permite includerea în cele mai prestigioase reţele de porturi turistice mediteraneene şi la Marea Neagră. Rezultatul final al proiectului este o marină modernă, amenajată după o concepţie care îmbină particularităţile zonei cu toate avantajele specifice, în liniile prescripţiilor generale privind o amenajare portuară, prescripţii respectate de toate marile porturi turistice din zonă.

Unul dintre proiectele de mare anvergură implementate la Mangalia a fost realizarea Portului turistic şi de agrement. Accesul direct de pe chei, legatura directă cu orașul, poziţionarea într-un spaţiu ferit de vânturi puternice şi furtuni, zona întinsă potrivită pentru sporturile nautice, toate aceste trăsături transformă Mangalia într-un al doilea Monte Carlo şi unul dintre cele mai mari porturi turistice din zona Mării Negre.

Turismul nautic capătă un caracter intern, dar şi internaţional, incluzând Portul Turistic Mangalia într-un circuit al Mării Negre. Se are în vedere, de exemplu, traseul Istanbul-Varna-Mangalia-Odessa-Yalta, ce poate fi realizat printr-o navigaţie costieră. Acest gen de circuit se poate extinde, incluzând şi alte localităţi – porturi turistice – de pe ţărmul Mării Negre. Din Portul Mangalia sunt 2 zile de navigaţie până la Odessa, 1 zi până în portul bulgăresc Varna şi câteva ore până la Constanţa sau în Delta Dunării, ceea ce va atrage, cu siguranţă, numeroşi turişti adepţi ai acestui gen de călătorii.

Creşterea capacităţii de acostare a portului va permite, cu siguranţă, includerea Municipiului Mangalia în circuitul turismului nautic al Mării Negre prin organizarea unei game mai largi de activităţi sportive şi de o mai mare amploare, precum regatele. De exemplu, în august 2008 Portul Turistic Mangalia a găzduit cu succes prima ediţie a Expoxiţiei de Yachting Bavaria, pentru ambarcaţiuni de mici şi mari dimensiuni, expuse la vânzare. Un alt eveniment organizat de Primăria Mangalia în colaborare cu Federaţia Română de Yachting s-a desfăşurat în perioada 3-8 septembrie 2008 sub numele de Jocurile balcanice de Yachting, care s-a bucurat de prezenţa a 21 de participanţi din 9 ţări, cu peste 150 de ambarcaţiuni. Între 13-14 septembrie 2008, a avut loc şi Campionatul Naţional de Vele Offshore, eveniment organizat de yacht Club Regal Român.

În acelaşi timp, Portul Turistic Mangalia poate fi o bază pentru navele turistice costiere care vor naviga în lungul litoralului românesc, cu escale la Neptun, Costineşti, Eforie, Constanţa, Mamaia sau Midia.

Apartenenţa Municipiului Mangalia la Uniunea Vechilor Porturi Greceşti din bazinul Mediteranean şi al Mării Negre încă din anul 1998 va facilita includerea Portului Turistic în linia ofertelor de acest gen din Europa.

Datorită amplasării sale, Portul Turistic Mangalia oferă condiţiile ideale pentru staţionarea şi întreţinerea ambarcaţiunilor pe timp de iarnă şi chiar utilizarea acestora pe Lacul Mangalia în perioadele în care Marea Neagră este impracticabilă datorită condiţiilor meteorologice.

Manifestările culturale îşi găsesc împlinirea pe scenele a două case de cultură, dintre care una este dedicată prioritar tinerilor. Cinematografia beneficiază de serviciile a 6 grădini de vară în sezonul estival. Locuitorii Mangaliei se bucură de serviciile a două biblioteci, dintre care una franceză, dacă ar fi să nu ţinem cont de cea care se află la sediul cercului militar.

Farul Mangaliei: construit în 1957, sub forma unui turn alb cu înălţimea de 41,6 m, a reprezentat multă vreme cea mai înaltă construcţie a oraşului. Este amplasat pe cel mai înalt punct din Mangalia, la altitudinea de 30 m, iar înălţimea faţă de nivelul mării este de 72 m, reprezentând poarta maritimă de intrare în Mangalia. Pe partea superioară a laturii de sud era prevăzut şi cu un ceas solar antic.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top