Skip to main content

Originile și istoria poporului aromân

Macedo-românii, valahii (sau vlahii), denumiți uneori mavrovlahi, cutovlahi sau tintari și care se autodenumesc aromâni, sunt înrudiți cu românii de pe malul stâng al Dunării. Limba lor, macedo-româna, aparține familiei române a limbilor latine, la fel ca daco-româna (vorbită în România), megleno-româna (vorbită încă în câteva sate din regiunea Gevgelija, la frontiera dintre "fosta Republică Iugoslavă Macedonia" și Grecia) și istro-româna (aproape disparută). Primul text aromân, găsit în Albania, datează din 1731 și doar din secolul al XVIII-lea există o istorie a aromânilor, bazată pe documente, deși exista mai multe referințe istorice anterioare cu privire la "valahi", cuvânt care provine din denumirea generică dată de primii slavi popoarelor care vorbeau limba latină (sau o limba latinizată).
În ceea ce privește originile valahilor, opiniile diferă. Pare probabilă, în ceea ce privește originile lor, colonizarea romana a Balcanilor începută în secolul al III-lea î.e.n. Potrivit unor istorici, aromânii provin din popoarele ilirice latinizate și din legionarii romani stabiliți în Balcani, ca urmare a cuceririi Macedoniei de către Paulus-Emilius în anul 168 î.e.n. Totuși, grecii i-au considerat greci latinizați, bulgarii îi apreciază ca descendenți ai tracilor și românii le precizează ca origine o ramura a dacilor romanizați. 

Studiile de lingvistică comparativă indică drept structură a limbii aromâne apropierea de albaneză – singura limbă ilirică încă vie – fapt care ne îndreaptă spre prima ipoteza. Faptul că procesul de colonizare româna a Macedoniei a început mai devreme și a durat mai mult decât cea a Daciei ar indica faptul că aromânii i-ar fi precedat pe români în istoria Balcanilor.
În timpul ocupației romane, limba aromânilor a fost puternic influențată de limba latină. La începutul evului mediu, în timpul marilor invazii a Balcanilor de catre slavi, populațiile aromâne s-au dispersat și au supravietuit numai acele comunități care s-au refugiat în munți; acestea și-au păstrat limba și cultura.
Aromânii apar în documente istorice la sfârsitul secolului X, raspânditi, în general, în regiunile muntoase ale Peninsulei Balcanice, de la Istria până în Grecia și de la Adriatică la Marea Neagră, concentrati îndeosebi în două grupuri mari: unul în lungul munților Haemus, al doilea în nordul Greciei, în Tesalia și în sudul Macedoniei, dar mai ales în masivul Pind. Potrivit mărturiilor rămase de la contemporani, activitatea principală a valahilor era păstoritul dar și comerțul care explică dispersia lor în toată zona Balcanilor.

Aromânii din România, estimaţi la un număr de 26 000 locuitori, au ajuns în România pe calea strămutării din regiunile natale din Grecia şi Bulgaria în jurul anului 1925 (cei mai mulţi dintre ei).
Sub puternica presiune (etnică şi ecnonomică) a popoarelor majoritare şi la chemarea oficială adresată de statul român, aromânii au migrat şi au fost colonizaţi la început în vechea Dobroge (Cadrilaterul, azi ţinut al Bulgariei), pentru ca după 1940 să se stabilească- cei mai mulţi- în cele două judeţe: Constanţa şi Tulcea (dar şi în Ialomiţa, Călăraşi, Bucureşi şi Ilfov). În aceste două judeţe, numărul aromânilor este estimat la 19 000, concentraţiile cele mai mari fiind în cele două capitale de judeţ precum şi în localităţi precum: Palazu Mare, Ovidiu, M. Kogălniceanu, Sinoe, M. Viteazu, Cogealac, Tariverde, Ceamurlia etc.

 

Tradiții

Tradițiile și obiceiurile aromânilor sunt legate fie de sărbătorile de peste an, fie de evenimentele importante din viața familiilor și a comunității precum nunta, nașterea, botezul sau înmormântarea, având atât elemente specifice cât și împrumutate.
Cele mai importante obiceiuri sunt legate de marile sărbatori religioase precum Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Paștele, Sf. Maria, Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru, ultimele două legate de ciclul transhumanței.

Fiind un popor care a trăit de veacuri pe înălțimile munților, aproape de natură, superstițiile și credințele lor sunt strâns legate de natură, de ciclurile acesteia și de activitatea lor pastorală. Cântecele și dansurile tradiționale ale aromânilor sunt legate în special de istoria lor, dominată de viața pastorală, mereu în mișcare, ce presupunea o bună cunoaștere a locurilor, a ciclurilor naturii și a legilor ei, a pericolelor de tot felul. Ei își cântau bucuriile, legate de anumite evenimente fericite precum căsătorii, naștea unui copil, dragostea dar și supărările precum plecarea în lume a unui membru al familiei sau atacurile turcilor etc.
Pe data de 23 Mai a fiecărui an aromânii sărbătoresc „Ziua națională a aromânilor”, zi marcată prin diverse manifestări culturale, precum și expoziții de obiecte tradiționale și fotografie, prepararea demonstrativă a produselor culinare tradiționale aromâne, spectacole artistice în aer liber.

Costume tradiționale

Costumul aromân se compune din piese numeroase și diverse (chiptare, fustane, canduse, poi, giumidane, sarica, cioariti, parpodzi, etc.) lucrate din țesături groase, policomate, din lână sau păr de capră. Decorațiunile țesăturilor se disting prin combinații de grena și negru, dar și roșu, galben, violet și verde.
La costumul bărbătesc pesate cămașa albă cu mâneci largi, despicate, se pune fustanela, amândouă lungi până la genunchi.
Căciulile bărbaților sunt negre și nu prea mari, din pielede miel. Ciorapii împletiți din  lână îmbracă picioarele până la genunchi (cei pentru fiecare zisunt simpli sau puțin ornați iar cei de sărbătoare sunt ornați cu deosebită măiestrie, o îmbinare perfectă a culorilor și materialelor; pe lângă firul de lână se foloseau fire de „hârsafi”). Accesoriile nelipsite la bărbați sunt briceagul (custura), batista albă, brâul, cârlibana.

La costumul tradițional al femeilor cămașa albă din bumbac este vizibilă doar în partea de jos, prin ornamentele din dantelă. Peste aceasta se așează plisirna sau cumațluun sarafan cu multe pliuri la spate sau in clini, închis cu nasturi la bust și petrecut la poale peste care se pune poala (șorțul). Mintanul se pune peste plisirnă. Pe cap se poartă o căciulă. Aceasta este făcută din țesătură de lână iar în creștet are un cerc din metal, de obicei de argint antic, de care subt prinse monezi tot din argint. Pe frunte căciula este bogat ornată. Accesoriile femeilor sunt batista albă ornată, briceagul, centuri din mărgele sau argint, brățări și mărgele.

 

Gastronomie
Preparatele nelipsite de pe masa aromânilor sunt, prin tradiție, brânzeturile și faimoasele pite armânești (cu brânză, spanac, praz, dovleac, mere etc.), ardeii prajiți (piperchi tsargasiți), cornurile etc.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top