Skip to main content
COMUNICAT DE PRESĂ
 

           Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism lansează cea de-a X-a ediţie a Programului Special “O săptămână la munte”, ce se va derula în perioada  14 aprilie – 14 iunie 2013.
            Desfăşurat într-o perioadă de extrasezon pentru zonele montane din România, acest program a înregistrat un succes şi o cerere crescută din partea turiştilor, ca urmare a celor 5 ani de experienţă de până acum.

            Tarifele practicate în cadrul acestui program special de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi. Aceste tarife sunt cu până la 40% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă.
            Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele:


la hotel, vilă, cabană 2*   161 lei / sejur.
la hotel, vilă, cabană 3*   259 lei / sejur.
la hotel, vilă 4*                 368 lei / sejur.

            Durata unui sejur este de 5 nopţi, începând duminica şi terminând vinerea, în perioada 14 aprilie – 14 iunie 2013.
            Cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul menţionat.
            Deoarece intervalul aprilie-iunie reprezintă o perioadă în care numărul de turişti este mai mic, programul “O săptămână la munte” are ca scop creşterea gradului de accesibilitate a pachetelor de servicii turistice pentru turiştii români şi totodată, utilizarea cât mai eficientă a hotelurilor şi pensiunilor din zona montană.
            Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie. Până acum, prin acest program au fost puse la dispoziţie aproape 600 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că în cele 9 serii circa 5.400 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte în condiţii de tarife avantajoase.
            Biletele pentru aceste hoteluri au fost puse deja în vânzare în agenţiile de turism. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, am creat rubrici speciale pe site-urile www.fptr.ro  şi www.anat.ro, unde sunt afişate hotelurile şi agenţiile care derulează acest program.
            Lansarea programului special “O săptămână la munte” reprezintă anul acesta o oportunitate pentru turiştii români, de a petrece o  minivacanţă la preţuri foarte mici, cu atât mai mult cu cât în această perioadă condiţiile meteorologice la munte sunt încă favorabile practicării sporturilor de iarnă.
 
 
FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC
Mohammad MURAD
Preşedinte FPTR.
 
 
Informaţii suplimentare:
 
Vicepreşedinte FPTR
Dragoş RĂDUCAN
Tel : 0744.544.056.

12.04.2013, ora 21:45
Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top