Skip to main content

Conducerea Muzeului de Artă “Ion Irimescu” vă roagă ca în Programul excursiilor, pe care urmează să le organizaţi în nordul Moldovei, să includeţi şi Muzeul de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni Pentru a vă trezi interesul asupra acestui punct turistic am prezentat mai jos o scurtă descriere a vieţii şi activităţii maestrului Ion Irimescu, precum şi câteva repere istorice şi geografice ale spaţiului în care este situat muzeul.

Maestrul Ion Irimescu este continuatorul unei generaţii de aur a sculpturii româneşti de la Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Ion Jalea, Gheorghe Anghel la inegalabilul Brâncuşi.

S-a născut la 27 februarie 1903 la Fălticeni, oraş al cărui nume rămâne gravat definitiv în cultura românească prin scriitorii, actorii, muzicienii şi artiştii plastici pe care i-a dat. După absolvirea cursurilor primare, gimnaziale şi liceale la Fălticeni(1909-1924), Ion Irimescu urmează cursurile „Scolii de Belle Arte” din Bucureşti, apoi ale Academiei Grande Chaumiere, între anii 1930 şi 1932. De-a lungul acestei perioade el expune cu regularitate la Saloanele de Primavără şi Toamnă din Paris. În 1932 Societatea Artiştilor Francezi îi decernează Mentiunea de Onoare.

Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expoziţiile de arta organizate în ţară cât şi la multe din străinătate, obţinând prestigioase premii.

Prin bogăţia în semnificaţie şi valoare artistică, opera sculptorului Ion Irimescu este un veritabil tezaur pentru România, contribuind cu nemuritoare operă de artă la îmbogăţirea moştenirii artistice româneşti şi universale.

Inaugurat la 10 februarie 1975, Muzeul de Artă ‘’Ion Irimescu” conferă operei sculptorului caracterul unei construcţii unitare prin cele 314 sculpturi şi peste 1000 de desene, fiind cea mai bogată colecţie de autor din ţară şi una dintre cele mai însemnate din Europa.

Sculpturile expuse în muzeu reprezintă: portrete , compoziţii, proiecte de monument, realizate în tehnică ronde-bosse sau în cea a reliefului. Lucrările sale sunt realizate într-un stil propriu viziunii si temperamentului său şi îmbină ethosul autohton tradiţional cu direcţiile artistice clasice şi moderne, închegându-se într-o sinteză originală.

Modelate în lut, gips, plastelină , cioplite în lemn ori în marmură, turnate în bronz, acestea închid în ele metafore, simboluri, înţelesuri profunde , relevându-ţi emoţii şi trăiri unice , invitându-te la înălţare spirituală, dăruindu-se prin forme armonioase, pline de simbol şi sensibilitate, dedicate în întregime vieţuirii umane în toate aspectele acesteia.

Muzeul deţine , – pe lângă Colecţia de sculptură şi grafică Irimescu- şi o Galerie de artă cu lucrări ale unor personalităţi artistice cu prestigiu în arta plastică naţională, precum şi un spaţiu memorial în care artistul a locuit în ultimii ani din viaţă.

Prin opera şi prin muzeul său de la Fălticeni Ion Irimescu se înscrie în marea artă europeană a secolului XX, integrând meleagurile natale în circuitul de valori universale, dând Fălticenilor o aură de nobleţe spirituală, act comparabil cu cel al lui Dante si Michelangelo pentru nemuritoarea lor Florenţă.

În afara lucrărilor donate de artist meleagurilor natale, multe lucrări ale sale se găsesc în marile muzee din tară ( Muzeul Naţional de Artă a României, Complexul Naţional Muzeu Moldova Iaşi, Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, Muzeul de Artă din Cluj, etc), în muzee din străinătate( National Gallery of Art din Londra, Muzeul în aer liber de la Middelhein-Anvers-Belgia, Biblioteca Ambroziană din Milano, Muzeul de Artă din Thel-Aviv, etc), în colecţii particulare din ţară şi din străinătate.

Întors târziu, în ultimii ani la Fălticeni, de unde a plecat în tinereţe , artistul şi-a trăit un amurg încărcat de glorii , pătruns de aura unei elevate nobleţi spirituale. La înţeles pe Horia Lovinescu, alt fiu ilustru al urbei, care spunea “ Că se poate şi muri de dorul Fălticenilor”.

Numele oraşului Făticeni este legat de aproape 39 de personalităţi ale culturii româneşti care s-au născut sau au locuit în această urbe. Acest “Waimar al României” este un pământ binecuvântat. Turistul rămâne impresionat de frumuseţea zonei geografice(Dumbrava Minunată, Nada Florilor) şi poate trăi o uimitoare experienţă.

Oraşul-muzeu invită la o plimbare în care se vor parcurge spaţii cu o enormă încărcătură de spiritualitate ( Muzeul de Artă ”Ion Irimescu”, Muzeul Sadoveanu, Galeria Oamenilor de Seamă, Muzeul Apelor”Mihai Băcescu”).

Oraşul Fălticeni este situat pe E 85, principala cale de acces spre comorile spirituale ale Bucovinei; şi se poate ajunge cu autoturismul, trenul, bicicleta în funcţie de locul de plecare(Iaşi-125 km, Bacău-120km, Bucureşti-425km, Botoşani-65 km, Braşov-205km, Rădăuţi-80km, Gura-Humorului-42km, Siret-64Km).

 

Vă aşteptăm cu drag să poposiţi pe meleagurile noastre!

 

Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să ne contactaţi.

Date de contact:

Adresa: Str. Mihai Eminescu, nr. 2,

Telefon: 0230-541.370

Adresa de e-mail: muzeul_ionirimescu@yahoo.com

Adresa facebook: https://www.facebook.com/MuzeulIonIrimescu?ref=hl

Blog:   http://ionirimescu.wordpress.com/

Persoane de contact: director  Gheorghe Dăscălescu,

Teodora Morosanu, documentarist: nr. de telefon: 0752-672341,

e-mail: teodora.morosanu@ymail.com

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top