Skip to main content

  Această veritabilă catedrală a Carpaților, datează de la sfârșitul secolului al-XVII-lea, reprezentând identitatea istorică, fiind prima construcție din spațiul actualei stațiuni. Ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino (comnadatul armatei din Țara Românească)  la întoarcerea sa de la Muntele Sinai, monumentul va primi același nume, romanizat însă, devenind Mănăstirea Sinaia. Mănăstirea poartă numele Muntelui Sinai din Egipt unde se găseşte o altă impresionantă mănăstire ortodoxă, cu hramul “Sfânta Caterina” (secolul IV).

Trecută prin foc și sabie de-a lungul timpului, însă rămânând mereu în picioare, mănăstirea reprezintă astăzi un veritabil muzeu de artă și spiritualitate românească. Arhitectura de tip brâncovenesc și pictura originală fac din acest monument ortodox un loc ideal pentru observarea vechii culturi românești. Mănăstirea Sinaia este scoica sub blazonul căreia s-a șlefuit Perla Carpaților.

Mănăstirea Sinaia este închinată sfintei Fecioare Maria (în fiecare an pe 15 august, este prăznuit hramul), ulterior, denumirea Sinaia s-a extins și asupra localități. Constructia mănăstirii a durat 5 ani, din 1690 până în 1695, ulterior  a fost extinsă, între anii 1843 -1846.  Scopul amplasării în acest loc a mănăstirii era unul dublu: în primul rând trebuia să fie o fortăreață de apărare și de protecție pentru drumul comercial existent de-a lungul Văii Prahovei, drum care făcea legătura între două mari cetăți Bucuresti și Brasov, iar, în al doilea rând, de a asigura un adăpost numeroșilor pustnici existenți în munții Bucegi. Inițial, mănăstirea a fost construită pentru a adăposti 12 calugari, după exemplul lui lisus Hristos care a avut 12 Apostoli, însă, odată cu trecerea timpului, numărul călugărilor a crescut, fiind necesară construirea unei alte mănăstiri și a altor spații de locuit. Domnitorul Constantin Brâncoveanu aduce pentru paza locașului religios oameni din Trăiesteni de pe Valea Doftanei, în 1701 ”fiind această mănăstire la un loc de munte și greu, în lăturea Plaiului aproape de hotarul Ardealului, pre unde pururea fiin pustietatea”. Noua construcție care poartă astăzi numele de "Curtea Noua", a fost realizată între anii 1842 și 1846, datorită eforturilor stareților Ioasaf și Paisie. În timpul razboiului ruso-turc din 1736-1739, mănăstirea a fost părăsită de călugări și argați de frica cotropitorilor.

Ultimul rămas, starețul Isidor împreună cu doi călugări a adunat toate odoarele bisericești și argintăria din biserica pe care le-a pus în clopot și le-a iîgropat, apoi au fugit în Transilvania. Armata austriacă a trecut muntii și a lăsat 400 de soldați la mănăstire. Turcii, cu ajutorul iscoadelor au aflat și i-au atacat prin surprindere pe austrieci, omorându-i pe marea majoritate, dând foc mănăstirii, și găurindu-i zidurile cu tunurile în două locuri. Aceasta a fost refăcută de către Epitropia Spitalului Colței. Mănăstirea ortodoxă Sinaia reprezintă unul dintre obiectivele cele mai importante care trebuie să merite toată atenția.

– după trei sute de ani de existență, monumentul continuă să vegheze orașul care-i poartă numele și al cărui simbol spiritual este; cuprinde mai multe obiective:

Biserica mică (veche) – Construcţia mănăstirii a început în 1690 şi a durat până în 1695. Ctitorul Mănăstirii este Spătarul Mihail Cantacuzino, din familia boierilor Cantacuzini. Acesta, însoțit de familia sa, a efectuat un pelerinaj la locurile sfinte, Ierusalim și Nazaret, ajungând până la Muntele Sinai, unde a vizitat o veche mănăstire ortodoxă, cu hramul Sfânta Caterina, ce data din secolul al IV-lea. Întors în țară, și impresionat de ceea ce a vazut, s-a hoăarât să construiască în munții românești o mănăstire care să poarte același nume ca și muntele Sinai. În peregrinările sale prin țară a poposit la sihăstrii din zona actualei stațiuni, și fermecat de frumusețea locurilor a decis că aici va fi locul viitoarei mănăstiri. A păstrat chiar și numele Sinai, dar într-o variantă romanizată, și anume Sinaia.

Potrivit unei însemnări în limba slavonă, pe un codice de la mănăstirea Sfântul Sava, din Palestina, "in anul 1682, luna aprilie, 26, se aflau aici doamna Ilinca, mama voievodului cu fiul sau Mihai spatarul si fiica sa Stanca". Dintre toate așezămintele religioase din acea regiune, Mihai Cantacuzino a rămas impresionat, mai ales, de mănăstirea Sinai”.

Biserica veche a fost construită în stil brâncovenesc, arhitectură proprie Ţării Româneşti. Acest stil, de influenţă barocă, are caracteristic coloanele sculptate şi împodobite cu motive florale şi vegetale, aceleaşi ornamente pe care le regăsim la încadramentul ferestrelor şi al uşii centrale a bisericii. Coloanele formează un pridvor, o altă caracteristică a stilului brâncovenesc, în plus faţă de împărţirea obişnuită a bisericilor ortodoxe, în pronaos, naos şi altar. Demnă de admirat este sculptura de pe portalul bisericii. Aceasta reprezintă, în partea dreaptă, pe Moise, cu tablele de Legi, iar în stânga, pe fratele său, Aaron, ţinând în mână nuiaua care a înverzit. În mijlocul portalului se găseşte blazonul familiei fondatoare Cantacuzino, vulturul bicefal, având în gheare însemnele imperiale ale puterii, sceptrul şi crucea. În pridvor şi în naos se mai păstrează încă pictura originală, realizată de pictorul familiei Cantacuzino, Pârvu Mutu Zugravu.

Pronaosul este dominat de un tablou votiv care îl reprezintă pe fondatorul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, înconjurat de cei 18 copii ai săi (o parte fiind adoptaţi), cele două soţii ale sale, precum şi pe alţi membrii ai familiei Cantacuzino începând cu Neagoe Basarab, apoi Radu Şerban, Constantin Şerban, Constantin Cantacuzino, Şerban Cantacuzino şi mulţi alţii. Pârvu Mutu Zugravu a reuşit, cu talentul său, să redea cu multă fidelitate mesajul fondatorului, astfel încât în aproape toate reprezentările iconografice personajele stau cu mâna întinsă, semn caracteristic al milei creştine.

Mănăstirea Sinaia are, de asemenea, un foarte frumos paraclis, datând tot din 1695. Paraclisul este de obicei o mică biserică, o capelă, specifică mănăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane, în interiorul căreia se desfăşoară liturghiile zilnice, la fel cum liturghiile de duminică au loc în biserica mare. Interiorul jos şi pictura deteriorată în timp dau fiorii reci ai catacombelor din primul secol al creştinismului. Icoanele din naos şi pronaos reprezintă ultimele momente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos: trădarea lui Iuda, arestarea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, judecarea Sa de către doi înţelepţi ai Sinodului Evreiesc, Ana şi Caiafa, judecata lui Pilat din Pont, batjocorirea lui Hristos, urcarea pe Muntele Golgota şi răstignirea lui Iisus Hristos.

Biserica mare – a fost construită în piatră între anii 1842-1846, în perioada domniei lui Bibescu Vodă, prin eforturile călugărilor sub stareții Ioasaf și Paisie care locuiau aici, fiind dedicată Sfintei Treimi. Deteriorată de nenumărate ori, aceasta a fost parţial reconstruită între 1893-1903 şi renovată complet după planurile arhitectului George Mandrea. Pictura în ulei a fost executată pe fond aurit mozaicat, în stil neo-bizantin, de pictorul danez Aage Exner. Acesta a realizat o sinteză a culturii arhitecturale religioase româneşti, o biserică cu pereţii groşi şi contraforturi masive, care caracterizează mănăstirile din Moldova, combinat cu elemente specifice stilului brâncovenesc. O centură de ceramică verde emailată, formată din trei linii răsucite din loc în loc, înconjoară exteriorul bisericii. Acesta simbolizează unitatea Sfintei Treimi într-un singur Dumnezeu şi pe cea a celor trei principate româneşti – Transilvania, Moldova şi Ţara Românească – reunite într-o singură ţară, România.

Tabloul votiv din biserica mare include cinci personaje: mitropolitul Iosif Gheorghian, Regele Carol I, îmbrăcat în ofiţer, cu mâna dreaptă odihnindu-se pe o coloană de piatră căreia îi lipseşte un colţ (aluzie la Regatul României căruia îi lipseau Bucovina, Basarabia şi Transilvania), Regina Maria (Carmen Sylva) care ţine mâna pe umerii prinţesei Maria (singurul lor copil, mort la o vârstă fragedă), şi, ultimul în tablou, Spătarul Mihail Cantacuzino. Unul dintre cele mai remarcabile obiecte din mănăstire este epitaful executat de către Ana Roth, între anii 1897-1900. Epitaful este cusut în fir de aur şi mătase colorată pe o pânză de bumbac şi este înregistrat în catalogul UNESCO. În naos, se găsesc jilţurile rezervate familiei regale.

Prin dorinţa regelui Carol I, biserica mare şi Mănăstirea Sinaia au fost primele lăcaşuri ortodoxe electrificate din România. Familia regală a locuit la mănăstirea Sinaia în fiecare vacanţă, timp de 11 ani, începând din 1871.

La Mănăstirea Sinaia se găsesc reprezentate cinci feluri de cruci: crucea lui Ştefan cel Mare, aflată pe cupola vechii biserici; crucea grecească, având braţele egale, se găseşte deasupra intrării în biserica mare; crucea latină, cu braţe inegale, aflată pe cele două turnuri ale bisericii mari; crucea slavă, de inspiraţie barocă, cu numeroase braţe orizontale, pe cupola centrală a bisericii mari; soarele înscris într-o cruce latină, pe turnul clopotniţei.

În ciuda faptului că mănăstirea Sinaia este rezultatul unei evoluţii care durează de 300 de ani, şi demonstrează o unitate remarcabilă, ca expresie a cunoaşterii de către fondatorul său atât a filosofiei antice, cât şi a Sfintei Scripturi, culorile dominante în pictura realizată de Pârvu Mutu în interiorul şi în exteriorul bisericii mari sunt patru, conform celor patru elemente ale universului, în acord cu filosofia antică: focul, aerul, apa şi pământul, având drept culori corespunzătoare roşu, galben, albastru şi verde.

Muzeul mănăstirii Sinaia – este primul muzeu religios din țară, deschis cu ocazia sărbătoririi a 200 de ani de la sfințirea mănăstirii, a fost amenajat, în vechea reşedinţă regală, care funcţionează, de atunci, fără întrerupere.

Clopotnița – a fost construită în anul 1892; clopotul adus de la turnul Colțea din București a fost turnat (1775) și returnat (1914) cântărește 1 700 kg.

Mormântul lui Tache Ionescu – În curtea vechii mănăstiri, lângă paraclis, se află mormântul lui Tache Ionescu, prim ministru în timpul Primului Război Mondial, care a avut un rol important în evenimentele legate de unificarea Principatelor Române după război. Cunoscut om politic, născut la Ploiești, acesta și-a dedicat întreaga sa activitate reîntregirii neamului.

Publicat la 08.08.2010, ora 15:45

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top