Guvernul a adoptat, în şedinţa din 20 martie 2011, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Legea turismului.
Adoptarea unei legi a turismului era necesară în contextul în care domeniul era reglementat printr-o serie de acte normative de diverse ranguri, cu prevederi uneori diferite. Legea va asigura stabilitatea cadrului instituţional cu rol şi atribuţii principale în elaborarea strategiilor şi programelor în domeniul turismului, precum şi fluenţa în derularea măsurilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare pe termen mediu şi lung în turism.
În plus, legea clarifică responsabilităţile autorităţilor publice centrale şi ale celor locale implicate în acest domeniu, precum şi unele cerinţe obligatorii referitoare la calitatea serviciilor oferite turiştilor. Legea aprobată astăzi aduce prevederi distincte referitoare la: turismul de litoral, parcurile turistice, staţiunile turistice şi patrimoniul turistic.
Pentu o mai bună gestionare a domeniului, legea prevede înfiinţarea, de către MDRT, a unui Sistem naţional de colectare şi interpretare a datelor şi informaţiilor din domeniul turismului. În acest demers se vor folosi informaţiile colectate atât de la agenţii economici din turism, cât și de la instituţiile şi organizaţiile publice şi private care au legătură cu activităţile turistice. Acest sistem va permite cunoaşterea informaţiilor relevante din industrie, pe care se vor fundamenta deciziile pe care MDRT la va lua în legătură cu turismul.
Activitatea de promovare turistică a României se va desfăşura prin intermediul unei instituţii publice, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea MDRT, care urmează a fi înfiinţată prin Hotărâre de Guvern. În cadrul instituţiei va funcţiona un Consiliu consultativ format din reprezentanţi ai autorităţii publice centrale responsabile în domeniul turismului, ai instituţiei cu rol de promovare turistică, precum şi din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai asociaţiilor profesionale, patronale şi de promovare turistică.
La nivel regional se pot constitui asociaţii pentru dezvoltarea şi promovarea turismului, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, care vor fi consultate la elaborarea politicilor de dezvoltare şi promovare în domeniul turismului şi monitorizarea acestora.
Biroul de presă MDRT,
21.03.2011, ora 18:00