Iepurele-Vesnicul campion

 Despre iepure spune lumea ca este fricos, dar nu intotdeauna reputatia corespunde realitatii. In opinia multora cat si in literatura de imaginatie,  iepurele este socotit a fi prototipul animalui fricos,”prinzand dumnealui” banuiala vreunei primejdii o rupe la fuga, fara sa cantareasca prea mult si fara sa se sfiasca, alergand tremurand, zi si noapte, cu inima cat un purice.

Rusinos pot zice unii, este a da bir cu fugitii, insa cel mai adesea sanatos. Or, daca omul stapan al regnurilor, a scormonit el insusi asemenea nazbatie paremiologica stirbita in demnitate, de ce sa ne mai miram de bietul iepuras.

Iepurele un gheb intr-un covru, urechi agere nevoie mare si picioare iuti, iar mustatile ca niste adevarate radare.

Vesnic treaz si-ntruna panditor la cele ale jurului, neincrezator in tot si-n toate, pana si in propria umbra,se lipeste „chitic” la pamant, dar l-ai zarit a si disparut literalmente, dar unde ? pentru a reapare, hat tarziu.

Urmarit de dusmani le face cu dexteritate si fantezie, bine cunoscutele sale „nazdravanii” incurcandu-si urmele si lasandu-i adesea nedumeriti si cu limba scoasa………….

Dealtfel, inconjurat de-a lungul intregii sale vieti,de feluriti dusmani cu par si pene, cu 2 sau 4 picioare, iepurele nici nu ar putea supravietui daca in primul rand nu ar fi un excelent strateg si la nevoie un abil alergator de cursa lunga.

In general in fata unei primejdii banuite, iepurele alearga fara graba, in pas marunt, numai cand este incoltit face apel la faimoasele sale rezerve, punandu-se pe o „fuga iepureasca”.

George Topirceanu, la definit pe urechiat ca „mic elastic si urgent, atingand rar pamantul”.

Cel mai mare compliment cae i s-a facut vreodata este cunoscuta zicala „nu stii niciodata de unde sare iepurele”. Fiind asociat stilului sau caracteristic de-a aparea brusc. Iepurele isi face culcusul pest tot pana si in teren mlastinos, o fii stiind el ce stie saracul.

In mijlocul primaverii.  puteti fi martorii unui ciudat balet ce pare fantezist si gratios care se desfasoara pe graul verde si crud, incalzit de soare. Mai precis este vorba de un aprig joc al imperecherii, cu crancene si chiar sangeroase dueluri personale intre iepuroii care se infrunta bataiosi, ridicati pe picioarele dinapoi pentru a-si disputa consoarta.

„Cine fuge dupa doi iepuri nu prinde nici unul”

Cunoscutul proveb pare sa zica tot. El se adreseaza unei persoane cu vadite calitati atletice, care este tentata sa alerge chiar dupa mai multi iepuri, sau in viata de zi cu zi de-a rezolva mai multe lucruri dintr-un singur foc. Dar sfatul inteleptului, il opreste la timp, indicandu-i numai unul singur pe urma caruia s-o zbugheasca, firesc cu reale sanse de izbanda folosind cartuse, nicidecum la „cursa de 100 metri garduri”.

Vanat mai mult la goana si in mod necrutator la cerc. Totusi, cea mai frumoasa si sportiva metoda este considerata vanarea la picior. Atunci cand apare brusc, sau vorba vanatorilor „il fata pamantul” provocand binecunoscutul soc emotional.

Din cauza pasiunii cu care este vanat, iepurele determina majoritatea infractiunilor de braconaj.

Prezenta lui printre haitasi dezlantuie intotdeauna verva si strigatele lor de bucurie, ca de cea mai frumoasa podoaba a unui vanator, pe drumul intoarcerii acasa nu sunt tocmai urechile lui amuzante, care ies foarte vizibil din tolba.

In iepure, se trage numai atunci cand alearga si ca este lipsit de morala sa se impuste un iepure care sta pe loc, asa cum obisnueste el. Poate asa e firea lui de-a contempla pericolul care-l ameninta si naduful dusmanului. Mai bine gresiti un iepure in fuga, decat sa trageti intr-unul oprit, ca asta-i rusine de neiertat si daca mai aflu ca a-ti facut-o si pe deasupra te-ai laudat, sa stii ca nu te mai consider vanator si iti mai „rup si urechile”.  Sa-i oferiti si lui o portita de scapare, caci saracul nu e inzestrat cu vreo „manevra sireata” demna de-al remarca.