Skip to main content

Hai la Focul lui Sumedru

Focul lui Sumedru este o sărbătoare cu un pronunțat caracter funerar. Rădăcinile acestui obicei sunt precreștine și se regăsesc în celebrarea morții și renasterii, prin incinerare. Astăzi, elementelor precreștine li se adaugă cele crestine, prin citirea în biserică a Acatistului Sfântului Dimitrie și prin însăși atribuirea numelui Sfântului Mucenic zeității sacrificate.

Înainte de sosirea iernii, de Sfântul Dumitru, locuitorii din satele Bran, Șirnea, Fundata, Moieciu dar și satele din zona Muscel-Rucăr fac "Focul lui Sumedru", sărbătoare la care participă copiii satului, dar și adulții. Copiii, îmbrăcați in portul popular specific locului, fac un foc mare și joacă dansuri sacre în jurul lui.

Cei mai curajosi își iau avânt și sar prin foc sau peste Focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor și oierilor.

Focul se face pe dealuri, în general în partea cea mai înaltă a zonei și poate fi văzut de la mari distanțe, oferind un spectacol unic. Localnicii îndeamnă pe toată lumea, prin strigături, "Hai la Focul lui Sumedru!". 

Semnificația Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morții și renașterii anuale a unei divinități fitomorfe, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată de renașterea acestuia prin incinerare, în noaptea de 25 – 26 octombrie a fiecărui an. Focul are aici rol purificator și regenerator. Cenușa, cărbunii aprinși și alte resturi din rugul funerar sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile și livezile.

Cine sare peste foc va fi sănătos și se va casatori în acel an. Dacă este belșug de gutui și nuci, iarna va fi grea. Tot acum, se fac pomeni pentru morți.

Vezi localitățile și programul de desfășurare a evenimentului  ”Hai la Focul lui Sumedru”

Focul lui Sumedru la Şirnea       

Focul lui Sumedru, Bran               

Focul lui Sumedru la Fundata     

Focul lui Sumedru, Moieciu               

Focul lui Sumedru, Câmpulung Muscel      

Focul lui Sumedru, Rucăr           

Focul lui Sumedru, Topoloveni         

Focul lui Sumedru, Mioveni 

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top