Skip to main content

Craciun in Bucovina

Începând din data de 5 decembrie va debuta programul de tradiții și datini ”Crăciun în Bucovina”.

În acest program sunt incluse municipiul Suceava, localitățile Gura Humorului, Suceviţa, Vatra Dornei, Rădăuţi, Fălticeni şi Mălini.

În centrul atenției va fi Gura Humorului, unde se va organiza festivalul de datini şi obiceiuri „Tradiţii în Bucovina”. În zona pârtiei din parcul Ariniş va fi amplasată celebra ”Mocăniţă de la Moldovița”, care va avea un traseu de peste 2 kilometri, aceasta va pleca din zona podului de peste pârăul Voronet și va avea statia teminus la baza pârtiei de schi. Tot în parcul Ariniş, va fi amenajat un sat bucovinean tradiţional. În schimb la Sucevița va avea loc un festival de gastronomie, dar și un festival de colinde, precum şi un festival de promovare a produselor tradiţionale din zona Bucovinei.

Consiliul Judeţean Suceava va edita şi un album special dedicat programului „Crăciun în Bucovina”, unde turiștii vor afla informații despre datinile şi obiceiurile de iarnă din zonă.

În privința sărbătoririi Crăciunului, majoritatea unităților turistice din Gura Humorului au lansat deja ofertele, pachetele fiind cuprinse între 500 -1 110 lei.

Astfel: Crăciun la Pensiunea Loredana – Gura Humorului, Perioada 24-27 decembrie 2010 un pachet de 4 zile/3 nopți – 550 lei/persoană; Pensiunea Casa Indra 4 nopti – 450 Ron/persoană, pentru cei mai exigenți, există  Pensiunea Hilde`s Residence din Gura Humorului, care se pare că este cea mai cochetă structură turistică din zonă, aceasta oferă un pachet de 5 nopți cu tarife cuprinse între 350 – 495 Euro/persoană. De precizat că majoritatea ofertelor cuprind demipensiune, 1 bilet la ștrandul din parcul Ariniș și 1 bilet de acces la pârtia de schi. Este lăudabilă această susținere a operatorilor turistici din zonă care prin metodele și resursele lor, promovează baza de agrement din Ariniș.

Dacă este să luăm în calcul si pârtia Ariniș cu dotările sale, există elemente suficiente să apreciem că Gura Humorului va fi destinația cea mai solicitată din Bucovina în acest an, rămâne doar ca natura să își spună ultimul cuvânt.

 

13.10.2010

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top