Ce trebuie să facă turiști pagubiți?
Care sunt etapele de urmat de către turistul păgubit pentru a obţine despăgubiri din asigurarea agenției pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism?
Iarna se instalează mai devreme,
În intervalul 7 octombrie, ora 09:00 – 8 octombrie, ora 15:00. În Carpații Meridionali și de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă și, mai ales pe creste, va fi viscol.
Sinaia Forever 2017 – povestea oamenilor și locului
Primăria orașului Sinaia organizează în perioada 06 – 08 octombrie ediția a XXIII-a a Festivalului Sinaia Forever, care celebrează povestea oamenilor și locului. Se vor îmbina clasicul, ce a definit acest oraș încă din cele mai vechi timpuri, cu atmosfera de spirit liber a Festivalului.
Pe scena amplasată în mijlocul parcului îi vom asculta în prima seară, vineri 06 octombrie, pe Vescan, Irina Rimes, Mihail și Vunk, iar sâmbătă 07 octombrie pe Eyedrops, Alexandra Ușurelu, Alternosfera și Voltaj.
Incep Zilele Bucurestiului 2017
Incep Zilele Bucurestiului: concerte, show-uri internationale 3D, spectacole de teatru, expozitii. Kids City in Parcul Cismigiu
Concert maraton Vunk, Holograf, Voltaj, Delia & Band, concurs de fotografie si campanie umanitara anti-bullying
Spectacol exceptional Angela Gheorghiu
“ReMarking Romania”. Proiect de remarcare trasee montane din România
– cel mai mare proiect de remarcare trasee montane din România.
A II-a ediție a proiectului se va desfășura în perioada 15-17 septembrie, în Predeal, județul Brașov, unde vor fi reabilitate aproximativ 18 trasee din 4 masive montane: Munții Baiului, Piatra Mare, Postăvaru și Bucegi.
Hai la mare cu Trenurile Soarelui. Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră.
Conferința ”Turismul în Munții Făgărașului în context național și european”, Făgăraș
Conferința își propune să analizeze evoluția turismului în Munții Făgărașului începând de la 1880 și până astăzi, împreună cu infrastructura aferentă și să schițeze soluții pentru dezvoltare durabilă în viitor.
Transalpina rămâne închisă,
Șoseaua Transalpina nu va fi deschisă pe 30 aprilie, aşa cum era stabilit iniţial, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar șoferii ar putea circula pe acest drum doar din 31 mai, potrivit ultimelor date.
Vara asta mergem la mare cu avionul
Din această vară operatorul aerian privat Blue Air, introduce, începând cu data de 15 iunie zboruri noi interne din și către Constanta.
Vara este aproape si cu totii ne dorim sa mergem la mare. Tocmai din acest motiv Blue Air introduce patru noi zboruri interne cu destinația Constanța.
Cu trenu la Mare în Minivacanța de 1 Mai, Cu Trenul, de 1 Mai, pe Litoral!
Minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată în funcție de solicitările pasagerilor.
În perioada 28 aprilie – 1 mai 2017 vor fi puse în circulație trenuri suplimentare iar față de graficul de circulație obișnuit capacitatea de transport va crește cu peste 8000 de locuri. Capitala și orașele din țară: Baia Mare, Beclean pe Someș, Brașov, Arad, Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Iași, Vaslui, Suceava Nord, Timișoara Nord, Drobeta Turnu Severin etc. vor fi conectate cu Litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia (click anexă).