Skip to main content

CALLATIS FEST 2014

O nouă ediție a Callatis Fest 2014 se afla in plina desfășurare între 21 și 24 august, în Portul turistic Mangalia. Începând de joi până duminică, pe scena plutitoare din Portul turistic, Callatis Fest 2014 propune patru seri de festival – Callatis Stars, Dor de Callatis, Gala premiilor de excelență Callatis și Top Romanian Brands. Astfel, vor urca pe scenă nume consacrate ale showbiz-ului românesc printre care Proconsul, Nicu Covaci & Pheonix, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean, Nico și Shobby, Morris, Sonny Flame, Vlad Miriță, Paula Seling, Anca Sigartău, Mihai Trăistariu, Nicolae Voiculeț Orchestra, Daniela Gyorfi, Valeria Arnăutu, Cornelia Catanga și Silvia Chifiriuc. Callatis Fest 2014 este prezentat de actrița Ioana Picoș, binecunoscuta Iuliana Marciuc, realizatorul Georgio dell Noce, Ana Poterașu, Radu Neamț, Răzvan Oprea şi Dan Mircea Cipariu.

Prima seară a festivalului a reunit pe scenă, după orele 20.00, sub titulatura Callatis Stars, artiști în plină ascensiune, dar și nume deja consacrate, din diverse genuri muzicale. Seara s-a încheiat cu microrecitalurile susținute de Daniela Gyorfi și Emisia 2 și cu recitalul trupei Proconsul. A doua seară a festivalulului intitulată Dor de Callatis este dedicată muzicii populare şi aduce publicului iubitor de folclor opt ansambluri şi şaisprezece solişti tineri şi consacrați din toate regiunile folclorice ale României. Evenimentul este organizat de Asociația Callatis Fest Marea Neagră, Asociația de turism Sudul Litoralului, cu sprijinul Fanomania Holding. Intrarea este liberă!

 

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top