Obiceiuri de Seceriş

Cununa de spice din Ampoiţa
Cununa de spice din Ampoiţa este un obicei foarte vechi, cu adânci semnificaţii în viaţa satului. Împletitul cununii de spice era un prilej potrivit pentru negoţ, petreceri şi distracţii. În prezent se împleteşte cununa de spice de grâu la sfârşitul secerişului, cu sânziene şi alte flori, de către fetele tinere.

Cununa are împletită la mijloc o cruce şi este purtată apoi de cea mai frumoasă şi mai harnică dintre fete până la casa gazdei pentru care se face „claca” de seceriş. Odata împletită coroniţa din cel mai frumos spic de grâu, secerătorii o poartă prin sat, unde cei rămaşi acasă o udă cu apă limpede pentru a le purta noroc.

Cununa de spice şi spiritul grâului
Calendarul muncilor agrare a consacrat în tradiţia populară unul dintre cele mai fecunde obiceiuri ale anului: sărbătoarea încheierii secerişului.

Mircea Eliade explică cum în tradiţia autohtonă, obiceiurile de seceriş îşi au originea în credinţele şi ritualurile agrare, prin practicarea cărora omul primitiv căuta să stabilească o relaţie favorabilă între el şi puterile sacre manifestate în recoltă, care să asigure generarea lor periodică.
Prin analogie, naşterea şi moarteaperpetuă a grâului a generat încă din neolitic şi generoasa idee a nemuririi spiritului uman. Atît viaţa omului, cît şi viaţa plantei (grâului) sunt retezate de aceeaşi unealtă preistorică, secera, din care a derivat, în epoca medievală, coasa mânuită de moarte.

Credinţa în existenţa unui spirit al grâului, care în timpul seceratului se ascunde în ultimele spice, a dat naştere obiceiurilor de seceriş. Conform gândirii primitive, acest spirit trebuie protejat, deoarece el simbolizează sfârşitul unui ciclu vegetal, dar tot el asigură renaşterea şi recolta viitoare.

… pentru a ocroti spiritul grâului, refugiat în ultimele spice, se pare că, în forma cea mai veche, atât la noi, cât şi la alte popoare, acestea se lăsau pe holdă nesecerate, cu credinţa că astfel se transmite puterea de rod la noua recoltă. Într-o fază următoare, au fost tăiate şi aduse acasă sub formă de mănunchi sau snop, iar apoi, în ultima fază, sub forma unui obiect ritual (cunună, cruce, peană, buzdugan) pentru a fi apărate de distrugere şi probabil, pentru a se putea împărtăşi din puterea lor şi gospodăria (…).
Terminarea secerişului consacră următoarele elemente şi acte rituale: obiectul ritual, cîntecul ritual, un ansamblu de acte rituale (alaiul) constând din purtarea cununii, udarea cununii, jocul cununii şi o masă rituală. Seceratul cu clacă sau cu secerători plătiţi este considerat un ceremonial complet, cum nu este cel familial. Obiectul ritual, care reprezintă punctul central al ceremonialului, are denumiri şi forme diferite de la o zonă la alta (cunună, buzdugan, cruce, peană). În tot acest complex de credinţe, practici ritualice şi simboluri, simbolismul cel mai bogat este fără îndoială al cununii însăşi, care  simbolizează „spiritul grâului”, puterea de rod a acestuia. În societatea arhaică, ea reprezenta un obiect magic, boabele sale fiind amestecate în grâul de sămînţă ca să perpetueze fertilitatea şi fecunditatea viitoarei recolte. Cununa cu scopuri fertilizatoare apare şi în ritualul de nuntă, precum şi în obiceiul colindatului, prin folosirea grâului din cunună la colacii pentru colindători sau prin aşezarea cununii peste colacul pregătit pentru colindători.

Obiceiurile de seceriş la mocanii din Ampoiţa

După solstiţiu, când soarele joacă pe cer la amiază, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă – începe să scadă lungimea zilelor şi să sporească nopţile, se usucă rădăcina grâului paralel cu coacerea bobului în spic, rasare pe cer constelaţia Găinuşei (Cloşca cu Pui), florile îşi pierd din miros şi din puterea tămăduitoare de boală, cucul încetează să mai cânte, apar licuricii în păduri, se întoarce frunza pe ulm, plop şi tei.
La terminarea seceratului are loc împletirea cununii din spicele cele mai frumoase, din ultimul snop ori dintr-o fâşie de holdă nesecerată. Cununa este împletită de fete tinere, ajutate şi de femei cu experienţă. Snopii se aşază în căruţe de legători, în multipli de 13 (52 formează o claie). Până se împleteşte cununa tinerele femei cânta tot timpul cântecele cununii.

Cununa este purtată apoi de cea mai frumoasă şi mai harnică dintre fete până la casa gazdei pentru care se face secerişul cu „împrumut” de oameni. Pe drumul cununii, localnicii din sat udă din abundenţă cu apă purtătoarea cununii şi alaiul de tinere femei care o însoţesc (minim 10). Se aud strigături legate de sentimentele de dragoste ale tinerelor din alai sau legate de seceriş.
Jocul Cântecului Grâului este executat de secerători la gazdă, la poarta gospodăriei. La poarta gazdei se cântă versurile :
“Rasărit-a găinuşa /

Hai gazdă deschide uşa /

C-am venit din deal acasă /

Cu o cunună frumoasă /

Ca să v-o punem pe masă /

Să v-aducă belşug în casă”
Gazda pofteşte alaiul şi pe legătorii de spice ( bărbaţii care însoţesc alaiul ) la masa cu bucate alese. Cununa este atârnată de grindă sau prinsă pe perete şi păstrată precum icoana, ca un obiect sacru, de mare valoare cultică, până la recolta următoare.