Skip to main content

Cu Trenu la Mare în Minivacanța de 1 Mai

În minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată în funcție de solicitările pasagerilor.

În perioada 28 aprilie – 1 mai 2017 vor fi puse în circulație trenuri suplimentare iar față de graficul de circulație obișnuit capacitatea de transport va crește cu peste 8000 de locuri. Capitala și orașele din țară: Baia Mare, Beclean pe Someș, Brașov, Arad, Petroșani, Târgu Jiu, Craiova, Iași, Vaslui, Suceava Nord, Timișoara Nord,  Drobeta Turnu Severin etc. vor fi conectate cu Litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia (click anexă).

Și în acest an, tinerii și nu numai, vor putea ajunge pe Litoral dis-de dimineața, cu Trenul Tineretului (IR 1987 / IR 1986). IR 1987 va pleca din București Nord la ora 02:55 și va sosi în Constanța la ora 06:05, iar în Mangalia la ora 07:53, cu opriri în stațiunile de pe parcurs.

De asemenea, pe ruta  București – Constanța vor circula și Trenurile Litoral. Durata de parcurs a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore și 30 de minute.

Prețul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta București-Constanța este 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% și este 108,10 lei. Studenții beneficiează de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei.

Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare ca urmare a călătoriilor gratuite ale studenților, recomandăm tuturor pasagerilor să cumpere din timp biletele de tren. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipație:  Online de pe www.cfrcalatori.roautomatele XsellKiosk din gări; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism). Rugăm studenții să acceseze agenția de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie București și casele de bilete dedicate lor și marcate vizibil în spațiile din holurile marilor gări.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top