Skip to main content
Patinoarul Olimpic din Poiana Braşov a fost finalizat şi testat în cursul zilei de dumincă, 10 februarie.
În această locaţie se vor desfăşura probele de patinaj viteză şi patinaj artistic în timpul festivalului.
Patinoarul conţine tribune demontabile iar vestiarele pot fi utilizate simultan de 120 de sportivi.
De asemenea s-au efectuat dotările materiale necesare, precum piese de mobilier, sisteme de afişaj şi sonorizare, echipamente de ventilaţie şi instalaţii frigorifice.

Competițiile de patinaj artistic și Short Track se vor desfășura pe noul patinoar din Poiana Brașov.

Construit pe structura fostului patinoar, într-un termen de 35 de zile, acesta respectă toate cerințele, impuse de către Comitetul Internațional Olimpic și de Federațiile Sportive Internaționale, atât în ceea ce privește structura care acoperă patinoarul, cât și pentru procurarea echipamentelor frigorifice şi de ventilaţie pentru gheaţă, a sistemelor de afişaj şi de sonorizare, montarea spațiilor necesare activității arbitrilor, dar și a vestiarelor, care pot fi folosite simultan de către 120 de sportivi.

Noul patinoar este construit dintr-o structură presostatică cu membrană dublă, umplută cu aer, care asigură o zonă de termoizolație între mediul înconjurător și ambient.

Unitățile de ventilație și încălzire introduc aer cald sau rece, prin cele două tuburi de distribuție, în funcție de necesități, în interiorul structurii și între membrane.

Structura presostatică (învelitoarea) acoperă o suprafață a patinoarului de 3.000 mp, aceasta având o înălțime de 12 metri, o lungime de 74 m, iar lățime de 39 m. Volumul său de 40.000 mc, îl situează pe cel de al doilea loc din lume ca și volum, primul fiind Patinoarul Olimpic din Georgia, Rusia. Suprafața gheții este de 1.800 mp, fiind dispusă pe o lățime de 30 m și o lungime de 60 m.

Consistența și duritatea gheții, necesare omologării competiționale, sunt garantate de realizarea de straturi succesive de gheață, de aproximativ 1 mm grosime.

Datorită timpului scurt de realizare, pentru asigurarea celor aproximativ 200 de locuri dedicate spectatorilor, s-a optat pentru structuri modulare din oțel, o soluție rapidă și fiabilă, care asigură integritate și rezistență.

Construcția a fost realizată de către un consorțiu format din trei firme, din România, care a câștigat licitația, iar suma alocată, de aproximativ 3 milioane de lei, a provenit din finanțare guvernamentală, de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.

Probele EYOWF Brasov 2013, care se vor desfășura la Patinoarul Olimpic din Poiana Brașov, sunt următoarele:

Short Track: categoria fete (născute în anii 1995, 1996) disciplinele de 500 m, 1000 m, 1500 m; categoria băieți (născuți în anii 1996, 1997), disciplinele de 500 m, 1000 m, 1500 m; categoria mixtă, pentru băieți și fete (născuți în anii 1996, 1997), disciplina de ștafetă mixtă de 3000 m.

Patinaj artistic: categoria fete (născute între 01.07.1996 și 30.06.1998), disciplinele de program scurt și liber, categoria băieți (născuți între 01.07.1996 și 30.06.1998), disciplinele de program scurt și program liber.

Concurenții României la patinaj artistic sunt Dimitrescu Cătălin, în vârstă de 14 ani şi Sandu Denisa, 16 ani. Cătălin Dimitrescu este campion naţional la juniori 2013 şi novis (subjuniori) 2012, câştigător al Cupei României şi al Cupei Federaţiei Române de Patinaj, în ultimii patru ani, iar la Grand prix-urile pentru juniori este cel mai bine cotat român, singurul care va participa de altfel la Campionatul Internaţional de Juniori de la Milano, din acest an. Cătălin este legitimat la ASC Corona Brașov.

Sandu Denisa are 16 ani (LPS Brașov) şi a câştigat Campionatele Naţionale de Juniori  şi de Seniori, ediția 2012, precum şi Cupa României la juniori, în acelaşi an. Tot în anul 2012 a luat locul al şaselea la Cupa Istanbul. Anul acesta, s-a clasat pe locul al Treilea la Campionatul Naţional de Juniori.

Atât Cătălin cât şi Denisa patinează de la 4 ani şi participă la concursuri de la vârsta de 6 ani. Au reușit să se situeze între primii zece concurenți la toate concursurile Federaţiei Internaţionale de Patinaj, desfășurate în anii 2012 şi 2013.

La Short Track, România va fi reprezentată de către Emil Imre, care are 17 ani și cel mai valoros sportiv roman din acest sport la categoria sa de vârstă, Antal Tamaş (16 ani), precum și de Bianca Stănică (16 ani) şi Teodora Pană (16 ani).

Cea mai mare performanţă a lui Emil Imre (CSC Miercurea Ciuc) a fost locul II şi locul III la Cupa Europeană a Juniorilor, din anul 2011. Emil s-a situat constant pe locurile I, II şi/sau III în ultimii patru ani la Cupele Danubia şi practică acest sport de la opt ani. Antrenoarea Maria Budiyu spune despre el că are şanse reale să ajungă în finala probei de 1500 de metri (primii şase clasaţi în concurs) şi să se claseze printre primii patru în finalele de la 500 de metri şi 1000 de metri.

Antal Tamaş are 16 ani (CSC Miercurea Ciuc) a ocupat locul 8 în Cupa Europeană din 2011 şi locul 11 în acelaşi concurs, în anul 2012.

Fetele practică amândouă patinajul viteză pe pistă lungă, iar FOTE este cea mai importantă competiţie la care participă, la proba de pistă scurtă. Bianca Stănică (16 ani), de la CSM Braşov, este campioană naţională şi deține recordul naţional la categoria Junioare III, la pistă lungă.

Teodora Pană (16 ani), legitimată la CSS Viitorul Cluj Napoca, este campioană naţională la junioare II, pe pistă lungă.

12.02.2013, ora 17:35
Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top