Ursul-Uriasul Carpatilor

  Ursus arctos fac parte din ordinul Carnivora, familia Ursidae. Masculul este denumit URS şi ajunge până la peste 2,5 m lungime, înălţimea la greabăn fiind de 130-135 cm, iar greutatea între 100-400 kg. Femela este denumită URSOAICĂ. În comparaţie cu masculul, aceasta este mai mică, ajungând până la 2 m lungime, înălţimea la greabăn 100-110 cm, iar greutatea de 100-300 kg.

  Longevitatea acestui mamifer este între 30-40 ani. El nu este sociabil, duce o viaţă singuratică, singurul ataşament existând din partea femelei, în perioada creşterii puilor, pe care îi îngrijeşte până la vârsta de 1 an, rar până la 2 ani. Reproducerea acestei specii are loc în sezonul împerecherii, care începe în luna aprilie şi durează, în funcţie de condiţiile atmosferice, până în iulie-august. În această perioadă se pot surprinde lupte între masculii urşi care urmăresc aceeaşi ursoaică. Ursoaica naşte chiar în perioada de iarnă, decembrie-februarie, unul, doi sau chiar trei pui. Acest aspect vine să argumenteze faptul că ursul iarna nu hibernează, ci rămâne într-o stare de somnolenţă. În caz de pericol, ursul poate să iasă imediat din bârlog. În iernile călduroase şi în anii bogaţi în producţie pomicolă, urşii nu intră în bârlog. Întrucât ursoaica naşte o dată la doi ani, sporul anual este redus.

  Puii, la naştere, sunt foarte mici, având o lungime de 20-25 cm şi 400-500 g greutate. La un an de viaţă, puiul de urs ajunge să cântărească între 25-50 kg, iar la 2 ani poate atinge 100 kg. În cel de-al treilea an, urşii devin apţi din punct de vedere sexual.

   Ursul brun este cel mai răspândit carnivor din Europa. La noi în ţară se întâlneşte de-a lungul întregului lanţ carpatic, de la altitudinea de 500 m până în zona alpină. Aria lui de răspândire este de 3 milioane ha de pădure. România se poate lăuda cu cele mai mare efectiv de exemplare din specia Ursus arctos, dacă luăm în calcul faptul că aici trăiesc 4500 de urşi, ceea ce reprezintă mai bine de 50% din întregul efectiv european.

   Cu toate că este inclus în clasa carnivorelor, ursul este omnivor, hrana fiind cu preponderenţă de origine vegetală (jir, ghindă, fructe de pădure sau din livezi, porumb, seminţe de arbori şi arbuşti), miere, cadavre de şoareci, insecte şi numai în cazuri extreme atacă oi, cai, cornute. Ursul atacă omul numai când este rănit sau când puii îi sunt în pericol. Mersul său este agale şi este un bun căţărător, cu un miros ascuţit. În schimb, are văzul slab.

   Anual este permisă vânarea ursului, cu respectarea anumitor condiţii, cum ar fi: permisul de vânătoare şi autorizaţia specială în acest sens. Este permisă vânarea, cu preponderenţă, a exemplarelor mari, în zonele unde se semnalează pagube enorme, şi a exemplarelor mari (bătrâni şi bolnavi).

   Vânarea lui se face cu armă cu glonţ, la pândă sau la goană.

   Orice pasionat vânător şi-ar dori ca în colecţia sa de trofee să existe şi un trofeu de urs. Blana şi craniul reprezintă componentele care alcătuiesc TROFEUL DE URS. Culoarea blănii variază de la cenuşiu-brun închis până la aproape negru. Puii de urs au un fel de guler de culoare albă. Părul are lungimea cea mai mare în perioada decembrie-aprilie.

    România deţine până în momentul de faţă cele mai multe trofee premiate la expoziţii internaţionale. Recordul mondial este deţinut de Mongolia, cu un trofeu recoltat în anul 1975 şi este urmată în clasament, la mică distanţă, de România, care, în istoria premierii trofeelor de urs, deţine cele mai numeroase distincţii.

Mihai Dănăilă