Obicei de colindat al cetei de feciori, practicat în special în satele de pe Mureşul Superior, în seara şi noaptea de Ajun a Crăciunului, dar a cărui pregătire începe la intrarea în post, cu alegerea vătafilor cetei şi a locului unde se va face „Berea” – casa unde se vor aduna tinerii – feciori şi fete – în serile din post, chemaţi prin ,,buciu”” (bucium), pentru a pregăti turca. Numele obiceiului vine de la masca zoomorfă deosebit de interesantă ce însoţeşte cu jocul ei colindele specifice ale cetei de feciori – animal fantastic, simbol al zeiţei preistorice care poartă numele feminin al taurului, obiceiul păstrând ecourile miturilor precreştine legate de moartea şi renaşterea naturii, cu rol refertilizator.
Ceata, formată din tinerii din sat, câţiva dintre bătrânii buni cunoscători ai obiceiului şi colindelor specifice, turca, jucată de un tânăr priceput, „bgiduşul”, însoţitorul îndeaproape al acesteia şi conducătorul ceremoniei, şi câţiva muzicanţi, colindă toate casele din sat, începând de la cea a preotului, urând pace şi sănătate, colindele fiind menite să asigure belşugul în casa celui colindat în anul care vine. În casele unde sunt fete de măritat sau neveste tinere, acestea sunt jucate de către feciori. Colinda turcii este plătită de fiecare casă, în produse şi bani, cu care se organizează masa si petrecerea pentru toţi cei care au primit-o, la Bobotează. Azi obiceiul îl mai întâlnim, reluat cu regularitate, an de an, în Idicel Sat şi Idicel Pădure, Săcalu de Pădure, Deleni, Pietriş, Vătava, Bistra Mureşului etc.