Skip to main content

Sondajul realizat in luna iulie de catre redactia TravelTech News in randul companiilor de turism din Romania a adunat o serie de informatii interesante despre tendintele acestora in sezonul estival. S-a constatat ca destinatia interna cea mai vanduta ramane in continuare Mamaia, ca Grecia le surclaseaza pe Bulgaria si Turcia in topul vanzarilor de turism extern si preferintelor agentilor, iar cei mai de incredere turoperatori cu care colaboreaza sunt romani.

TravelTech News a realizat in luna iulie un sondaj de opinie referitor la activitatea turistica din Romania, chestionand 517 agentii de travel, pentru a alcatui, printre altele, un top al celor mai vandute destinatii interne, respectiv externe si ai celor mai de incredere turoperatori.

 

Mamaia se mentine in topul aprecierilor, obtinand un procent majoritar de 52% din preferintele agentilor care vand vacante in tara. Litoralul romanesc in general s-a vandut vara aceasta in proportie de 80,3%, in timp ce zonele montane au atras mai putin public in agentiile de turism, inregistrand doar 11% din vanzari. Turismul extern si-a schimbat trendul clasic al all-inclusive-ului, aducand Grecia in fruntea clasamentului aprecierilor, cu o proportie de 54%. Locurile doi si trei, la foarte mica distanta una de cealalta, se afla Bulgaria si Turcia, cu 31%, respectiv 27,4%

Spre deosebire de rezultatul obtinut in cazul companiilor aeriene, in care increderea agentiilor de turism se polariza in jurul Tarom-ului, situatia turoperatorilor se prezinta putin diferit. Existand pe piata un numar ridicat de turoperatori, competitia este foarte stransa, la fel si departajarea lor. Christian Tour a primit cele mai multe voturi de incredere, insumand 17% din total. La o distanta de doar 4 procente se afla Paralela 45, iar locul al treilea este ocupat de Cocktail Hollidays cu 10,8%. Valorile mici inregistrate in top 3 sunt oarecum generate de concurenta directa pe care agentiile de turism partenere o simt din partea turoperatorilor ce-si vand produsele si in propriile agentii.

Urmatorul pe lista de incredere este turoperatorul german Dertour care, aplicand metodologia nemteasca de vanzare prin agentii partnere, a castigat un loc fruntas atat prin respect cat si prin calitatea serviciilor sale. Acesta ocupa locul al patrulea cu 9,3%, urmat de Prestige Tours cu 7,2% si Happy Tour cu 6,7 %. Lista continua cu Tez Tour, Eximtur, TUI, Mareea, Neckerman, Fibula, si Omnia Turism.

 

TravelTechNews este un portal de stiri din industria turismului, care se adreseaza in principal specialistilor in domeniu, dar nu numai. Lansat in anul 2012, Travel Tech News ofera informatii din vasta lume a turismului, incepand de la aviatie, bus, tren, hoteluri, turoperatori, pana la sisteme de rezervari sau tehnologie on-line si offline.

Renate Sas                                                                                          

Redactor șef TravelTech News                                                                

www.traveltechnews.ro, traveltechnews@gmail.com                                                           

            &                                                                                             

Raluca Marchiș

PR Account Executive

www.davantage.ro    

raluca.marchis@davantage.ro

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top