Skip to main content

Țara Lăpușului, situată în extremitatea nordică a teritoriului în care s-a înfăptuit sinteza geto-daco-romană și a dat naștere poporului român, descinde în istorie cu aceași fizionomie spirituală ca mai toate ținuturile ce poartă amprenta unei etnicități viguroase, marcată de conștiința propriei valori.
Această regiune este considerată unică și cei care au vizitat-o măcar o dată doresc să se întoarcă datorită unui amestec de trei lucruri: peisaje incredibile, oameni primitori, cinstiți și pur și simplu o energie specială a locului pe care o simți imediat, din momentul în care ai pus piciorul pe acest loc. Natura, oamenii, casele și bisericile sunt legate spiritual și au menținut această legătură până în prezent.

Țara Lăpușului înglobează toată viața rurală, neschimbată, obiceiurile țăranului român și modul lor de viață. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposește prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp și de a fi martorul unei vieți simple, trudite în natura acestui meleag.
Această zonă are o atât de bogată ofertă turistică, încât singurul lucru care nu este disponibil în limitele acesteia este marea. În rest, regiunea acoperă totul,de la excursii pe munte și sporturi extreme la turism cultural și religios, după preferințele fiecăruia și în funcție de anotimp.
De Ţara Lăpuşului se leagă şi numele lui Pintea Haiducul, celebrul condotier şi brigand din Maramureş ce a devenit cunoscut pentru curajul său în timpul Războiului Curuţilor. Pintea Grigore s-a născut pe 25 februarie 1670 în satul Măgoaja din Ţinutul Lăpuşului. Se pare că familia sa nu era tocmai săracă de vreme ce, câţiva ani mai târziu, Grigore Pintea primeşte de la Mihaly Apafi I. recunoaşterea de mic nobil local.
Într-o variantă a poveştii despre Pintea, se spune că acesta a fost un viteaz mare care ajutat de un un cal năzdrăvan şi doisprezece fârtaţi îi deposeda pe bogaţi de averi, pe care le împărţea săracilor.
De asemenea, pedepsea actele de nedreptate săvârşite de nobilii vremii asupra ţăranilor maramureşeni, ajunşi în situaţia de a nu fi apăraţi de nimeni .

Deranjaţi de actele sale de haiducie, oamenii împăratului au vrut să-l prindă, însă el s-a refugiat pe Piatra Gutâiului călare pe calul său. Încolţit de urmăritori, Pintea şi-a îndemnat calul care a zburat de pe Gutâi pe Vârfu-Ptietrii dinspre Şugătag, iar de aici, ca gândul, a zburat pe Piatra Săpânţii, lăsându-i pe urmăritori cu gura căscată. Acolo, pe Piatra Gutâiului unde calul a stat într-un picior şi acum se poate vedea săpată în piatră urma piciorului unde s-a opintit calul.
Printre obiectivele turistice mai importante din această zonă turistică a județului Marmureș se număre:

– Peștera cu Oase din Poiana Botizii -este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Ţara Lăpuşului, unde s-au descoperit fosile ale ursului de cavern. Peştera este situată pe valea Pietrii, pe afluentul stang al râului Lăpuş, versantul vestic al muntelui Piatra Pintii din satul Poiana Botizii, comuna Băiuţ;
– Izbucul din Poiana Botizii sau Gheizerul pitic din Ţara Lăpuşului -este considerat de geologi unic în ţară, prin modul în care apa „bolboroseşte” la intervale fixe, sub presiunea gazelor din subteran. În timpul iruperii, nivelul apei în puţ creşte cu circa 1,5 metri deversează în pârâu… este o activitate vulcanică, apa sulfuroasă iese la suprafaţă după care, aşa cum a crescut, nivelul scade şi lasă în urmă o apă limpede şi cristalină… ca o oglindă. Şi contrar aşteptărilor, apa este rece! Pentru a putea
fi văzut trebuie să se parcurgă, din localitatea Poiana Botizii o distanţă de 4 km pe un drum forestier. Pe lângă izvor, în zonă se află şi rezervaţia naturală „Tăul Negru” Această zonă pitorească este îmbogăţită de numeroasele obiective turistice (biserici de patrimoniu, Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, defileul Lăpuşului).
– Cheile Lăpuşului- Rezervaţia naturală “Cheile Lăpuşului (între Groapele şi Împreunături)” (25 ha), este o arie naturala protejata, fiind constituită din cursul mijlociu al râului Lăpuş între localitatea Groape (aparţinând oraşului Târgu Lăpuş), şi confluenţa cu râul Cavnic, în apropierea localităţii Remecioara, având lungimea de 28 km. Defileul Lăpuş este un defileu epigenetic considerat unicat în România prin dimensiuni şi prin rocile în care se dezvoltă (şisturi cristaline cu nivele de calcar şi dolomite metamorfozate).

Defileul cuprinde sectoare de tip canion (Vima Mică – Salniţa, Buteasa Râu – La Împreunătura) şi are în versanţi custuri stâncoase (Custura Cetăţelii, Custura Vimei), pereţi şi pinteni stâncoşi, cascade (La Pisatoare) şi peşteri. O drumeţie în zonă face ca acestea să fie un minunat loc de recreere, care oferă posibilitatea practicării de sporturi extreme: alpinism şi rafting. Ineditul practicării acestor sporturi în Cheile Lăpuşului este dat de faptul că zona este una dintre cele mai neatinse din ţară, păstrându-şi sălbăticia peisajului. În acelaşi timp, aici mai poate fi practicat şi pescuitul sportiv.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top