Cadru general
Statiunea Sinaia este asezată pe Valea superioară a râului Prahova la poalele muntilor Furnica, în plină zonă carpatică, la confluenta Muntiilor Vârful cu Dor si Piatra Arsă. Sinaia se află la o distantă de 123 km de Bucuresti, la 105 km de Aeroportul International Henri Conadă, la 49 km de Brasov, la 340 km de Constanta. Situându-se la jumătatea distantei dintre Ploiesti si Brasov.
Altitudinea orasului variază de la un punct la altul 767m în cartierul Izvor, 798 m în zona gării, 845 m parcul orasului, 860 m la monumentul istoric, 980 m la Foisor.
Localitatea este dispusă sub forma unui larg amfiteatru la poalele Bucegilor si Gârbova se întinde, în partea de nord, până la locul numit Gura Pădurii, unde se află Hanul Vadul Cerbului, iar spre sud, până dincolo de Valea Izvorul Dorului, unde în deceniul al noulea al acestui secol, s-a ridicat cartierul Platoul Izvor, până la Izvorul lui Bogdan. Celelalte două masive muntoase, Bucegii si Gârbova înconjoară localitatea pe o lungime de 9 km. Vilele cochete si originale prin arhitectura lor, ca si numeroasele hoteluri moderne, dau localităti înfătisarea unei adevărate statiuni turistice de interes national si international.
Sinaia s-a impus ca fiind cea mai pitorească si mai dotată statiune montană din România. Sinaia una dintre cele mai frumoase si vizitate statiuni montane din Romania se prezinta vizitatorului, cu un bogat trecut cultural si social, fiind recomandată pentru refacere si odihnă.
Datorită potentialului său de cură, atmosferei sale ionizante, cât si pentru aerul său curat, bogat în ozon, Sinaia este o destinatie căutată în orice anotimp.
Fostă resedintă de vară a casei regale, si purtând un nume sfânt, cel al Muntelui Sinai, ce a fost dat pentru primă oară Mănăstiri omonime de către Spătarul Mihail Cantacuzino (sec XVII), Sinaia îmbina neîntrecut frumusetea naturii cu cea a artei arhitecturale.
File de istorie
Pe teritoriul orasului Sinaia s-au găsit urme de cultură datând din epoca bronzului.
Prima asezare monahală atestată documentar a fost schitul Lespezi, de pe muntele Plesuva. Retrăgându-se în locuri mai adăpostite, ferite din calea năvălitorilor, călugării de la schitul Lespezi au găsit o poiană favorabilă pe muntele Furnica, la Molomăt, unde au construit la început un schit. Această clădire, prin mărire si întărire, a devenit Mănăstirea Sinaia, în anul 1695. Sub conducerea lui Mihail Cantacuzino, mănăstirea a primit o arhitectură nouă, în stil brâncovenesc, pictura interioară fiind executată de Pârvu Zugravu, zis Pârvu Mutu.
Dezvoltarea localitătii începe practic din anul 1695, când spătarul Mihail Cantacuzino a construit aici Mănăstirea Sinaia si chiliile din jur.
De la Fruntea lui Văsâi cobora pe firul Prahovei, trecând prin vad pe malul apusean, la poalele Bucegilor. De aici ”Drumul Prahovei” avea cale mai lesnicioasă spre actuala Sinaia, prin luncile de la Poiana Tapului de astăzi, iesind la ”Intre Prahove” (Azuga), unde se făcea legătura cu drumul ardelean de la Predeal.
Împrejurimile Sinaiei si ale Muntilor Bucegi sunt atestate documentar în lucrările geologilor germani Fridwaldtszky (1767) si Fichtel (1791). Ei pomenesc despre o ”glăjerie”, proprietatea lui Aslan din Rucăr si de un han, în locul numit ”Între Prahove”, care au dănuit până în anii 1830-1832. Revenind la Defileul Posadei, găsim în scrieri mai vechi (Gustav Rasch, anul 1866) un nume ciudat: Trutte Vassili. Traducătorul crede că este acelasi cu ”La Front de Basile”, adică pe româneste ”Fruntea lui Vasile ”Văsâi”. Aceste nume este atribuit de bătrănii Comarnicului, cei care au fondat cătunul Sinaia, unei poiene de pe drumul Prahovei, cam pe unde este azi Popasul Izvorul Rece. Acolo se găseau un han, o ospătărie si un post de vamă.
Înainte de Gustav Rasch, călătorul francez J.A. Vaillant, un prieten al Valahiei, în cartea sa ”La Roumaine ou historie, langue, literature, orographie, statistque des peuples de la lanque d or , Ardialiens, Vallaques et Moldaves, resumes sous le nom de Romans” tipărită la Paris în 1844, în vol III. ”Orographie ou promenade pittoresque aux monts Buceci (Butcedji) descrie o călătorie făcută împreună cu slugerul Angelescu, pe valea superioară a Prahovei si în Bucegi, cu detalii utile si deosebit de frumos relatate asupra muntilor si locurilor putin umblate.
Concomitent cu J.A. Vaiilant, inginerul hotarnic Carol Gold a executat în anii 1837-1843 ample lucrări topometrice pe muntii Vânturis, Coltii lui Barbes, Zgarbura, Furnica. Cunostintele sale despre muntii Bucegi au fost apoi preluate de nepotul său Mihai Haret (1884-1940) care avea să devină primul presedinte al Touring Clubului Român. Carol Goldt a lăsat câteva mărturii scrise, interesante, despre începuturile Sinaiei. El notează că ”în anii formării Sinaiei, multi si din toate părtile au venit să caute vita de Dobrogea, o iederă (Hedera Helix) plantată de haiduci între stâncăriile Vânturisului, la rădăcina căreia se presupune a se asunde o comoară”.
O importantă contributie la crearea si dezvoltarea căilor de comunicatie si a constructiilor de pe valea superioară a Prahovei, a avut-o, în prima jumătate a secolului XIX, printul Gheorghe Bibescu. Sub îndrumarea si pe cheltuiala sa, între 1842 si 1845, a fost retrasată si lărgită soseaua Comarnic-Sinaia. Vechilul familiei Bibescu, Barbes, a amenajat nu numai o serie de drumuri, dar si asezări cinegetice si pastorale în zona Posada (fazanerie, vulpărie) si mai apoi în zona Sinaia (Zgarbura, Vânturis). De altfel, un munte întreg (Coltii lui Barbes), care cuprinde si Vârful cu Dor, îi poartă numele. Barbes îsi doarme somnul de veci în cimitirul schitului Lespezi de la Posada.
Barbu Catargiu (în anul 1857), apoi baronul de Talleyrnad (în anul 1859), călători în regiune, semnalează existenta unor case de pădure si a unei glăjării situate pe teritoriul actual al Sinaiei.
Un alt impuls important pentru dezvoltarea ”Drumurile Prahovei”, l-a avut, la 1868, alegerea acestei căi transcarpatine drept acces spre viitoarea resedintă regală de la Peles.
Astfel, calea ferată Bucuresti-Ploiesti a fost prelungită succesiv până la Câmpina, apoi până la Comarnic (1875-1878), pentru a ajunge în 1879 la Sinaia. De aici în sus, lucrările au mers repede, până la Predeal (1882).
În secolul al 19-lea, dezvoltarea orasului se accelerează, între anii 1838-1847 se construieste drumul dintre Comarnic si Brasov; în 1871-1872 se construiesc primele hoteluri, iar în perioada 1875-1883, Castelul Peles devine resedintă de vară a familiei lui Carol I, primul rege al României.
De o deosebită importantă este construirea căii ferate între Ploiesti si Brasov (1879). În prima jumătate a sec. XX, se constuiesc la Sinaia cele mai frumoase vile si majoritatea cabanelor din muntii Bucegi.
În secolul XVII si mai ales în secolul XVII, Drumul Prahovei spre Brasov exista sub forma unui drum de cai, apoi sub forma unui rudimentar drum de chervane. El începea de la Cernica Comarnicului si urca coastele muntelui Doamnele Tituleni, prin codrii muntilor Baiului, ocolind defileul strămt al Prahovei, de la Posada.
File de istorie regală
În perioada 1875-1883 s-a construit castelul Peles, sub asistenţa directă a regelui Carol I. Amplasamentul ales la altitudinea de 970 m, pe malul pârâului Peleş si arhitectura semnată de Wilhelm Doderer, s-au contopit într-un ansamblu unic de măiestrie si frumusete antropică în Carpatii Românesti, sporită ulterior prin construirea între anii 1899-1903, a castelului Pelisor, ca resedintă pentru principii mostenitori ai tronului României. Astăzi, întregul ansamblu al Pelesului este un obiectiv muzeistic de prim ordin, adăpostind în arhitectura sa unică o serie de alte valori artistice si culturale.
Începând cu 1878, Sinaia se dezvoltă, cu elegantă si rapiditate, ca o capitală estivală a României. Apar numeroase vile si hoteluri, restaurante, celebrul cazinou, terenurile de sport, băile.
Sportul rege devine turismul montan, în tot timpul anului, iar schiul, săniusul, bobul, alpinsimul întregesc începuturile sportului în tară.
Sinaia are valente culturale. Apar ansambluri muzeale si arhitecturale, care măresc faima statiunii. Duminica îsi fac aparitia ”trenurile de plăcere”.
La sfârsitul secolului XIX, Sinaia devine un centru turistic national si european; apare o prima societate sinăiană de turism (1893), apoi iubitori muntelui din Bucuresti se organizează si întemeiază, în anul 1903, prima mare Societate a Turistilor Români (STR).
De începuturile turismului sinăian se leagă si constructia hotelurilor Caraiman (1881), Palas (1911) si a Cazinoului Sinaia (1912). Sus pe munte apar cabanele turistice, printe primele fiind Vârful cu Dor (SKV), refugiul Omu (TCR), casa Schiell (Fabrica de Hârtie Busteni).
O pagină frumoasă din istoria turismlui a rămas cea înscrisă de Badea Cârtan (1849-1911), neobositul drumet ardelean din satul Cârta, care a trecut deseori Carpati, cu sacul plin cu cărti românesti, de la Bucuresti spre ”Tara Sibiului si Tara Brasovului”. El a murit la Sinaia si are mormântul în cimitirul de la Izvorul Rece.
O altă pagină memorabilă a fost înscrisă de Take Ionescu, om politic si de cultură, turist neobosit al Bucegilor, care a sustinut cu bani constructia unor poteci si marcaje în zonele alpine.
Alte nume celebre de turisti ai Bucegilor: Regina Maria, Bucura Dumbravă (Fany Seculici), Regele Ferdinand I al României, Nestor Urechia, Alecu Urechia, Mihai si Petre Haret, Al. Tzigara Samurcas, Gh. Munteanu-Murgoci, Nicoale Bogdan, I Costinescu, C. Stănescu.
Din trecutul turistic al zonei răzbat si numele unor călăuze, vânători, ciobani si pădurari: Mos Butmăloiu, Petre Gătej, Nicolae Gelepeanu. Dintre turistii si aplinistii de faimă ai cluburilor specializate, din perioada mai apropiată, amintim pe : N. Comănescu, N. Ioan, Vasile Teodorescu, Radu Titeica, D. Ionescu Crânguri, Nae Dumitriu, Nicolae Baticu, Alexandru Belide, Gicu Epuran, I.I Dunăreanu, Emilian Cristea, toti legati, într-un fel sau altul, de Bucegi.
Dacă vizităm cimitirul eroilor căzuti din războiul din 1916-1918, aflat în centrul Sinaiei, putem afla numele multor ofiteri si soldati români căzuti în locurile de bătălie si sacrificiu rispite pe frontul din Carpati: Predeal, Susai, Pichetul Rosu, Clăbucetul Azugii, Zamora, Busteni, Sinaia, Cumpătul, Posada, Florei, Comarnic……De altfel, drumetul atent poate redescoperi urme ale transeelor care au brăzdat cândva fetele acestor munti.
Dacă vizităm cimitirul eroilor căzuti din războiul din 1916-1918, aflat în centrul Sinaiei, putem afla numele multor ofiteri si soldati români căzuti în locurile de bătălie si sacrificiu rispite pe frontul din Carpati: Predeal, Susai, Pichetul Rosu, Clăbucetul Azugii, Zamora, Busteni, Sinaia, Cumpătul, Posada, Florei, Comarnic……De altfel, drumetul atent poate redescoperi urme ale transeelor care au brăzdat cândva fetele acestor munti.
După 1918 si până în 1940, Sinaia a cunoscut o evolutie si mai rapidă, concomitent cu o modernizare specific europeană, dezvoltându-se atât ca oras, cât si ca statiune balneoclimaterică.
În aceste decenii de prosperitate apar si se dezvoltă asociatii si cluburi montane (TCR, ADMIR, România Pitorească, CAR, Hai la Drum etc) contribuind fiecare la dezvoltarea circulatiei pe munte, inclusiv prin zona stâncoasă, dificilă.
Apar cabane noi (Piscul Câinelui, Piatra Arsă, Furnica) si marcajele turistice, coordonate de TCR.
În timpul celui de al doilea război mondial, Sinaia si Valea Prahovei, în general, au cunoscut o activitate turistică mult diminuată, preocupările oamenilor fiind marcate de tragediile frontului. Totusi, unele grupuri de pasionati ai muntelui mai descindeau sâmbătă, din trenul special, pentru o tură pe Vârfu cu Dor sau la Piatra Arsă.
La terminarea războiului, Sinaia a încercat să revină, treptat la viata turistică normală.
A urmat însă o perioadă dură, după nationalizarea din 1948 a tuturor propietătilor, inclusiv a acelora care apartineau asociatiilor si cluburilor turistice.
Ca o compensatie, au apărut din nou ”trenurile de plăcere”, numite acum, ”trenurile CGM”. În afara unui impact nedorit din punct de vedere ecologic, multimile de drumeti au contribuit la înviorarea turismului în Bucegi si în Muntii Baiului, impunând si refacerea marcajelor (celebra echipă Messinger). Hotelul Alpin, cunoscut atunci ca Hotel Cota 1400 a fost destinat circuitului închis, pentru protipendada politică a perioadei; în schimb, cabana de la Cota 1500, mai târziu numită Valea cu Brazi, a devenit neîncăpătoare. Asa au apărut ”priciurile”, traiul în comun, petrecerile de noapte.
Către anul 1960 gratuităţile au dispărut. A apărut turismul ”pe bani mai multi”, potecile si maracjele au rămas în paragină. Abia după 1970, potecile au fost repopulate cu echipe de marcatori, formate din voluntari pasionati ai muntelui, dar mai ales din copii, care si-au luat treaba în serios alături de profesorii lor. Desi contributia lor a fost minimalizată uneori, de ONT si de uni ”tineri mai bătrâni”, amatori de petreceri, copii si apoi salvamontisti au fost cei care au refăcut onoarea turismului montan.
Caracterul de statiune de sporturi montane si de odihnă s-a accentuat, pe baza traditiei si prin forme mai bune de organizare ale activităti turistice. În aceste conditii se construiesc hotelurile Sinaia si Montana si ”Telescaunul de la Cotă”. Urmând traditia bobeurilor (medalie de aur obtinută de echipajul Frim-Dobrescu la mondialele din 1934), se trecea la constructia unei piste olimpice de bob, pe muntele Furnica. În această perioadă se fac cunoscute noi succese ale bobeurilor comărniceni (echipa Panturu) care vin cu noi medalii mondiale.
După 1973, maracjele se împart pe arii de dificultate: Bucegii au fost preluati de Salvamont Sinaia si Busteni, iar muntii Baiului si Predealul de echipe din Sinaia, Ploiesti si Bucuresti.
Formatia Salvamont apare, ca si alte formatii similare din tară, în a doua parte a deceniului 60. Formatia devine repede cunoscută, prin activitătile de marcare, prevenire a accidentelor, de salvare, de ocrotire a anturii, de constructie a unui refugiu model, una din prestigioasele formatii de salvatori montani din Carpati. După 1989, Salvamont Sinaia se transformă într-o ”fundatie” cu raza de actiune în Muntii Bucegi-sud si în Muntii Baiului-Sud.
Clima
Clima este de tip montan, de joasă altitudine, cu ierni blânde, datorită versantilor muntosi care o înconjoară, dar cu zăpadă abundentă. Temperatura medie anuală este 7 grade celsius. Temperatura medie in luna iunie +15 grade celsius, în luna ianuarie – 4 grade celsius. Media precipitatiilor anule este de 900 mm.
Stratul se zăpadă se depune uniform si se retrage în intervalul martie-aprilie.
Factori naturali de cură
Climatul şi izvoarele cu ape minerale de pe Valea Câinelui, bogate in sulf si fier, sunt remedii excelente împotriva surmenajului fizic şi intelectual, asteniei, hipertiroidismului, afecţiunilor cronice ale căilor respiratorii superioare.
Odată cu descoperirea apelor minerale si a calitătilor terapeutice, Sinaia începe să devină în timp si statiune balneară, ca bază de tratament pentru diferite afectiuni: digestive, hepatobiliare, renale, endocrine, cardio-vasculare, respiratorii. De asemenea, statiunea este indicată pentru covalescentă, anemii, afectiuni neurologice si respiartorii, prin bazele de tratament de la hotelurile Păltinis si Mara.
Ocrotirea naturii.
Pe teritoriul oraşului Sinaia şi în împrejurimile sale există restricţii privind tăierea sau cloectarea florei. Nu sunt permise defrişările. Camparea
turiştilor se face numai în locuri autorizate, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare şi obligatorii. Dreptul de control si supravghere asupra teritoriului Sinaiei si împrejurimilor este exercitat de fundatia Salvamont, Ocolul silvic si patrule speciale de cercetasi.
Rezervatia nturala Bucegi cuprinde zonele de abrupt ale muntilor Vârfu cu Dor, Furnica, Piatra Arsă.
La intrarea în microstatiunea Cumpătu se află o rezervatie botanică-Arinisul de la Sinaia, astăzi lăsată în paragină. Pe teritoriul si în împrejurimile Sinaiei, principiul de bază al comportării turistilot trebuie să fie acela al evitării oricărei urme de vizitare, la trecerea prin oras sau pe munte. La 1 055 m altitudine, pe Calea Codrului, Academia Română a înfiintat o statiune ecologică, apartinând de Institutul Biologic din Bucuresti, destinată cercetării si portectiei bio-ului în zona Sinaia.
Începuturi de la cătun la oraş-statiune
Schitul SF. Nicolae de pe Molomot (la nord de cartierul Furnica) a fost prima asezare din Plai. Atestat documentar în 1581 când Mihnea Vodă face unele danii „Sfintei manastiri, unde locul se numeste Molomot”. Spre amintire s-a ridicat o cruce monument existentă si astăzi.
Primul Drum a fost făcut de argatii Mănăstirii, prin lărgirea potecii si amenajarea unui drum rudimentar, pe care puteau ajunge carele cu boi de la Posada prin strămtoarea Oratiilor, până în curtea bisericii. Drumul în totalitatea sa, din Timis la Predeal si până în Comarnic, a fost făcut de austrieci, pentru a trece cu armatele si a-i ataca pe turci în Tara Românească, oprindu-le înaintarea spre Ardeal (1736).
Drumul Prahovei, fiind cea mai scurtă cale între Bucuresti si Brasov, desi greu si periculos, era zilnic străbătut de carele negustoresti. Acum apar si primele hanuri: ”Slonul de Piatră” ”la Busteni” si „Gura Râsnoavei” la Predeal (prima jumatate a sec. 18). Slonul de piatră era singura locuintă ce putea adăposti negustorii si călătorii aflati pe drumul Parhovei, unde nu era ”nici pe aproape sat ca să-i adăpostească la vreme de grijă si de nevoie” Pe la 1890, mai apar cărciumile sau hanurile mănăstiresti de la Sinaia: Hanul de la Gura Padurii, Hanul din Valea Iancului si ceva mai tarziu Hanul la Setu (Izvorul Rece de astăzi).
Cătunul Izvor apare în 1783, când Domnul Mihai Sutu înzestrează Mănăstirea cu încă 42 de scutelnici, pe care-i aseaza cu familiile lor, pe valea râului Izvorul Dorului-Drumul dominisorilor, întemeind primul cătun al asezări prahovene.
Comuna Podu Neagului, ia fiintă în 1852 prin unirea cătunului de la Schitul Lespezi (Comarnic) cu cătunele Posada, Izvor, Busteni, Intre Prahove (Azuga) si Predeal. Comuna era administrată din Busteni, de un Părcălab cu 3 deputati, care adunau birurile.
Eforia Spitalelor Civile a fost fondată la Bucuresti de familiile boierilor Cantacuzino si Ghica (1864) cu scopul de a înfiinta spitale cu asistenta medicală gratuită. Acestia cedează Eforiei ca fond social, o parte din mosiile lor printre care si mosia Furnica cu Mănăstirea Sinaia. De atunci Eforia si primul său efor prințul Dimitrie Ghica, vor fi si primii fondatori ai orasului, le-a urmat Principele Carol I, viitorul rege.
Sinaia va fi noul nume al comunei (1 dec. 1874) când si Primăria din Busteni se va muta aici, teritoriul ei fiind de la Izvor la Predeal. Sinaia propriu-zisă luând o mare dezvoltare fată de celelalte componente ale sale, în 1884 are loc scindarea comunei: comuna urbană Sinaia pe actualul teritoriu si comuna rurală Predeal cuprinzând Poiana Tapului, Busteni, Azuga si Predealul.
În anul 1901, fiind resedinta de vara a Casei Regale, Sinaia a fost conceputa de Eforie ca o statiune de lux pentru vacante, punând la dispozitia vilegiaturistilor 10 hoteluri, 55 vile mari, 50 vile mijlocii si 60 case tărănesti, două cazinouri, băi de hidroterapie, o grădină zoologică, trăsuri pentru plimbări, 3 centre cu cai de călărie, manej si scoala de călărie, restaurante, berării, cofetării si magazine (majoritatea sezoniere), un parc de promenadă si era supranumită „Perla Carpatilor”.
Dezvoltarea orasului Sinaia ca statiune turistică a luat amploare începand cu a doua jumătate a secolului al XIX – lea, odată cu construirea soselei Sinaia – Brasov (1847), a caii ferate Bucuresti – Sinaia (1879), si, mai ales, a castelului Peles-resedinta de vară a curtii Regelui Carol I, care a transformat Sinaia într-un centru al vietii politice si o zonă rezidentială privilegiată.
La început secolului XX Sinaia era percepută de foarte multă lume ca ”Micul Versailles”. Prezenta familiei regale, anturajului din imediata apropiere a Casei Regale, a atras multe celebrităti din lumea politică, economică si artistică a vremii, care au construit un număr mare de resedinte private, amplasate în zone pitoresti si beneficiind de o arhitectura (exterioară si interioară) deosebită.
Documentar, Sinaia apare legată de înfiintarea mănăstirii în anul 1695, în jurul căreia s-au înjghebat primele asezări. Ridicarea rapidă a acestei asezări este legată de dezvoltarea în zona subcarpatică a industriei extractive si de prelucrare a petrolului – de deschiderea soselei la sfârsitul secolului al XVIII-lea, de constructia căii ferate si de cea a Castelului Peles. Toate acestea au contribuit la transformarea patriarhei asezari în statiune de odihnă, iar din 1880 este declarat oras, fiind astfel una din cele mai vechi asezări urbane de munte din tară.
Bibliografie
Muntii Bucegi, Sinaia, Muntii Baiului-autor Nae Popescu, Editura Schei Brasov.
05.01.2011, ora 16:00
0268.420.905
0722.910.422 
0741.657.495
