Sfântul Andrei-Părintele și Ocrotitorul României

Sfântul Andrei-Părintele și Ocrotitorul României.

În ultima zi a lunii noiembrie a fiecărui an, creștinii sărbătoresc cu mare fast pe Sfântul Andrei, cel care este considerat părintele și ocrotitorul țării noastre, care a încreștinat pentru întâia oară locuitorii de pe meleagurile țării noastre.

Acestă zi este plină de tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă cu strictețe, în special cei de la sate.
Andrei a fost unul dintre apostolii lui Iisus, frate cu Simon Petru. Așa cum este descris în Bibliei, cei doi frați, Petru și Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aceștia aveau o casă în Capernaum și erau de profesie pescari.

Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus din Nazaret. După Evanghelia lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat”. În enumerările apostolilor, Andrei este menționat mereu între primii patru. Cu toate acestea, nu se numără printre cei trei pe care Iisus i-a tratat în anumite situații ca cei mai apropiați ai săi (Petru, Iacob și Ioan).
În Tradiția Bisericii, Apostolului Andrei i-a revenit Scyția (Dobrogea).
Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scyția, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orașul Patras. Acolo a murit ca martir. Se spune că a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Există legende cu privire la misiunea de creștinare a Sfântului Andrei care spun că acesta a fost trimis în ”tărâmurile lupilor”, unde a fost însoțit și călăuzit în teritoriile dacice de Marele Lup Alb. Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de a vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor.

Lupul a fost întodeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căptenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor; noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor al lupilor. În această noapte, în special la sate, se practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea şi chiar dragostea. Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi.
Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”.
Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memori colectivă. Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cât şi caracterul adânc popular al acestei acţiuni.

Într-una din legendele dobrogene despre Sfântul Andrei sunt pomeniţi regii daci, sub conducerea cărora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului în Dacia. „Ci s-a oprit maritu Andreiu în plaiul dregătorilor Cutusone şi Dura – spune povestea – unde este acum satul Ion Corvin şi pădurea cu peştera sfinţitoare, care a fost schit de odihnă sfântului călător şi loc de închinare pentru el şi pentru sfinţii cari au fost cu el, în călătorie de propoveduire.
Mulţime de trudnici şi de daci şi geţi şi alani şi greci şi romani, de pe tot plaiul au alergat la Sfântul Apostol, iar Andreiu îi învăţa şi îi boteza în apele celor nouă izvoare sfinţitoare şi tămăduitoare, pe lângă schitul său sfânt, care izvoare se mai văd şi până acum, oglindind sfinţitul schit şi dând tămăduire şi alinare celor bolnavi şi sănătoşilor. Şi precum se vede şi acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre răsărit, /Că acolo-i loc sfinţit, /Unu-n jos, către apus, /Că acolo-i loc ascuns”.

Peștera despre care se face referire în legendă există și în ziua de astăzi, la 4 km de comuna Ion Corvin din județul Constanța, și este una dintre cele mai importante locații creștine actuale de pe teritoriul României, fiind considerată primul lăcaș de cult creștin de pe teritoriul țării noastre și poarta de pătrundere a credinței creștine în România. Apostolul a găsit, în peştera care astăzi îi poartă numele, o comunitate de preoţi daci. Legendele spun că era o peştera sfinţită, iar preoţii daci sunt numiţi „sfinţi”.
Era firesc ca Apostolul Andrei să apeleze la preoţi locali care, la rândul lor, să răspândească învăţătura cea nouă în rândul oamenilor.

Săpată într-un deal împădurit cu intrarea orientată spre răsărit, peștera păstrază în interiorul ei un bloc de piatră pe fețele căruia este incizată crucea. Conform izvoarelor creștine, în momentul în care a sosit pentru propovăduirea tradiției creștine, Sfântul Apostol Andrei și-a ales loc pentru rugăciune în peștera săpată în inima dealului.
Legenda spune că Sfântul Apostol Andrei a creștinat oamenii acestor ținuturi în cele nouă izvoare din vecinatatea peșterii.
Peștera a fost descoperită pentru prima dată în anul 1918, de către un mare avocat din Constanța, pe nume Jean Dinu, în timp ce era în călătorie prin această zonă, în urma unui vis care s-a repetat. Aceasta era într-o stare avansată de deteriorare, înconjurată de pădure, intrarea era mult mai mică iar înauntru crescuseră buruieni. După ce a curățat peștera a construit un mic corp de chilii. Odată cu primele chilii ridicate s-au adunat și primii călugări. Aceștia slujeau sfintele slujbe în peșteră.