Sânzienele- tradiții și superstiții

În ziua de 24 iunie, la câteva zile după solstițiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel mai înalt al boltei ceresti, vin Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei si ziua cea mai călduroasă a anului.
Sărbătoare solarăsi lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori si rotite după cum merge soarele pe cer, dar s a apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete.
Această sărbătoare îsi are originea într-un străvechi cult solar. ,,Sărbătorile solare” care sunt praguri peste an, precum pragurile din viata omului,si presupun ritualuri asemănătoare. Solstitiile si echinoctiile nasc scenarii si făpturi mitice, acte de divinitate, taine si povesti ancestrale, deschizând portile cerului. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestră (zeita romană a vânătorii si a pădurilor) sau după micile flori de câmp galben-aurii cu miros dulce (sânziene).
În credinta populară, Sânzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinită.i nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om care se prind în horă si dau puteri magice plantelor.

Aceste zâne bune, dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, fac culturile să rodească, dau prunci sănătoși femeilor măritate, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a plantelor de leac, alungă grindina şi vijelia înmulțesc păsările și animalele pământului și tămăduiesc bolnavii. În schimb, dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără și devin asemenea zânelor rele cunoscute în popor drept iele sau rusalii.
În noaptea de Sânziene, oamenii aşteaptă, speră, iubesc, iar cerul se deschide pentru cei care ştiu să-l privească. La fel şi cei care se iubesc cu adevărat. Este noaptea în care plantele magice au cel mai mare leac şi florile câmpului cel mai puternic parfum. Se povesteşte că, tot atunci, feriga ar face o floare albă (chiar dacă se ştie că nu înfloreşte niciodată, ci se înmulţeşte
prin spori), strălucitoare ca o stea, iar cine o va găsi va avea noroc toată viaţa, le va putea citi gândurile oamenilor şi va afla comori, de mii de ani ascunse.
În noaptea de Sânziene înfloreşte „iarba-fiarelor” şi străluceşte în întuneric ca aurul, iar la răsărit picură sânge, lăsând urme ca de rugină pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor” şi este o plantă miraculoasă, cu care hoţii şi haiducii pot deschide orice încuietoare, pot rupe zăbrelele şi cătuşele.
În noaptea de Sânziene, şi numai în noaptea de Sânziene se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, una dintre componentele alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele pentru a putea zbura.
În noaptea de Sânziene, animalele grăiesc cu glas de om şi, de le poţi asculta, numai în astă-noapte poţi afla de la ele nebănuitele taine ale lumii. În noaptea de Sânziene, porţile cerului sunt deschise şi se întorc strămoşii acasă. Sunt „Moşii de Sânziene”, când se pomenesc morţii din neam, se aprind lumânări, se aduc ofrande vegetale la morminte și se dă de pomană.
În noaptea de Sânziene, feciorii umblă cu făclii aprinse, le rotesc după cum merge soarele pe cer, înconjoară cu ele curţile şi grădinile într-un ritual solar de purificare şi fertilizare, după care le împlântă, înainte de a se stinge, în mijlocul holdelor şi al livezilor.

Există mai multe tradiţii în această zi de aprindere a focurilor de-a lungul anului, dar nici una ca noaptea de Sânziene cum se practică în Maramureș. In satele din Maramures cu precădere, se aprind cele mai spectaculoase, focuri la miezul nopţii. Se păstrează și astăzi obiceiul ca fiecare membru al unei gospodarii să arunce peste casă propria cunună. In funcție de locul în care aceste cununi rămân, sunt deslușite diferite simboluri. „Astfel, dacă cununa rămane pe acoperiș este semn bun, de belșug în casa respectivă. Dacă, însă, cununa cade înapoi este semn rău, chiar de moarte, care prevestște că persoana respectivă va muri, cel mai probabil în acel an. Dacă cununa cade peste casă este un semn bun pentru fete, înseamnă că acestea urmează să se căsătorescă. Dacă cununa căzută după casă este al unui fecior este semn rău. Fie are să părăsească gospodaria în care a crescut pentru a merge ca ginere fie are să se înstrăineze.
Un alt ritual dedicat sânzienelor este cel al făcliilor, la care participă doar bărbații. Acestea sunt confecționate de feciorii sau bărbații însurați cu o zi înainte de sânziene. Făclia este făcută dintr-un par uscat care se crapă în 4 și în mijlocul parului se pune rășină culeasă de pe molizi și brazi într-un coș făcut tot din coajă de molid. Pentru a se aprinde repede se pun surcele uscate și câlți.
Obiceiul de a culege sânziene este respectat cu sfințenie. Florile se prind în buchetele pe care le pun la grinda casei, la usa sau chiar la icoane. După ce se usucă, florile de sânziene sunt folosite fie pentru ceaiuri, ca și leac, pentru oameni sau pentru animale.
Și tot acum fetele strâng flori de sânzâiene iar noaptea în locuri neștiute de nimeni se îmbăiază în apa Vișeului, goale precum s-au născut.
În noaptea de Sânziene înfloresc sânzienele, plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare. Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, eşti drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, eşti frumoasă şi dragă cui vrei tu, dacă îţi înfăşori talia cu ele, te apără de dureri.

SUPERSTIȚII DE SÂNZIENE
– Se spune că în noaptea de 23 iunie porţile cerului se deschid, iar orice muritor care bate la vămile nevăzutului poate să intre doar dacă poartă o coroniţă galbenă de flori sau duce un fir de sânziană, căci „Sfintele zâne” sunt făpturi fantastice şi binefăcătoare.
– În ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forțele magice care îi înconjoară în această zi.
– Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, sunt duse la biserică pentru a fi sfințite și se păstrează, apoi, pentru diverse practici magice.
– Pentru a afla care le este norocul la animale, gospodarii agață cununi de sânziene cu o zi înainte de sărbătoare, la colțul casei, orientat către răsărit iar dacă a doua zi, în coronițe se agață păr de la animale sau puf/pene de la păsări, anul va fi bun mai ales pentru acestea
-Pentru a fi sănătoși tot anul și pentru spor în muncă, în această zi oamenii se încing la brâu cu tulpini de sânziene.

– Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate și se pun flori mirositoare pe morminte
– Pentru a-și vedea ursitul, fetele trebuie să doarmă în noaptea de Sânziene cu un buchețel din aceste flori sub pernă.
– Pentru a deveni atrăgătoare și drăgăstoase, în această zi,. fetele și femeile măritate trebuie să poarte în păr sau la sân flori de sânziene .
– Înainte de răsăritul soarelui, fetele și băietii au obiceiul să meargă în grajdurile unde sunt adăpostite vitele și să arunce înspre acestea cununi de flori de sânziene.
-În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăii care doresc să se însoare.

Băieții pregătesc ruguri și aprind făclii pe care le învârtesc în sensul mișcării soarelui, în timp ce cântă: “Du-te, Soare, vino, Lună/Sânzienele îmbună,/Să le crească floarea – floare,/Galbenă, mirositoare,/ Fetele să le-adune,/Să le prindă în cunune,/Să pună la pălărie,/Floare pentru cununie,/Babele să le rostească,/Până-n toamnă să nuntească.” A doua zi dimineața, băieții se plimbă prin sat cu florile de Sânziene la pălărie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei cântă și strigă: “Du-te, Lună, vino, Soare,/Că tragem la-nsuratoare,/-Cununile neursite,/Zac sub hornuri azvarlite”.