Poiana Brașov – stațiunea celor 4 anotimpuri
Primarul Allen Coliban a prezentat și conceptul Municipalității pentru transformarea Poienii Brașov într-o destinație turistică pentru toate anotimpurile.
,,Am constatat, mai ales anul acesta, că oferta Poienii Brașov este subdimensionată față de nevoi și față de interesul arătat de români. Asociația de Turism din Poiana Brașov are un plan pe care noi, autoritățile locale, îl susținem și urmează să facem împreună pașii pentru a-l vedea îndeplinit. În primul rând, proiectul de modernizare și extindere a domeniului schiabil, pe care eu îl văd împărțit în două faze: una de optimizare a domeniului schiabil existent, și cealaltă de extindere a domeniului schiabil cu noi pârtii, către Râșnov. Vorbim despre faptul că la finalul acestor investiții, domeniul schiabil va avea o capacitate de aproape 6.000 de schiori/zi.
Despre extinderea domeniului schiabil s-a mai vorbit, avem masterplanul și studiul de prefezabilitate, care a fost inițiat și finanțat de către Asociația de Turism din Poiana Brașov. Acest proiect de extindere este unul mare, de lungă durată, pentru că presupune întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal, scoateri din fond forestier, iar apoi dezbateri, consultarea opiniei publice, nu doar brașoveană, ci și a celor din Cristian și Râșnov. Tocmai de aceea, varianta optimă este realizarea în etape a acestui proiect.
În faza I – aceea de optimizare a domeniului, care se poate realiza într-un timp mult mai scurt și este ceea ce îi lipsește masivului Postăvarul acum, pentru a își atinge potențialul pe deplin. Faza I presupune construirea a două telescaune de câte 4 locuri, care vor face legătura între cele două telescaune existente, pe de o parte, și dintre Poiana Ruia și Kanzel, pe de altă parte. La acestea se adaugă extinderea sistemului de producere a zăpezii artificiale și de instalație nocturnă pe două pârtii, Drumul Roșu și Subteleferic.
De asemenea avem proiectele care vor transforma Poiana Brașov din stațiune de iarnă în stațiunea celor 4 anotimpuri. Este vorba despre proiectul saniei de vară, care în acest moment este în analize tehnice, inclusiv pentru alegerea traseului optim și identificarea proprietăților pe care s-ar suprapune traseu. La acesta se adaugă traseele de mountain bike, traseele pentru drumeții și alte facilități de petrecere a timpului liber, pentru ca turiștii să aleagă Poiana pe tot parcursul anului”, a declarat primarul Allen Coliban.
Extinderea domeniului schiabil
Pentru rapiditate și eficientizare proiectul a fost împărțit în doua faze :
Faza I – Optimizarea domeniului schiabil existent,
Faza II – Extinderea domeniului schiabil spre Râșnov, zona Cheișoara.
Faza 1
Optimizarea domeniului schiabil existent prin :
Construirea unui nou telescaun fix de 4 locuri, cu plecare din zona Stadion din Poiană și descărcare în zona Ruia, cu intersectarea traseului telescaunului din zona superioară a Pârtiei Lupului;
Construirea unei noi instalații de telescaun fix de 4 locuri, între platoul Ruia și actuala stație superioară a teleschiului Kanzel;
Completarea instalației de produs zăpada artificială pentru a putea acoperi întreg domeniul schiabil existent;
Construire instalație de nocturnă pe pârtiile Drumul Roșu și Subteleferic.
În acest moment se lucrează la tema de proiectare pentru scoaterea la licitație a studiului de fezabilitate pentru această etapă.
Faza 2
Pentru a facilita accesul la pârtiile din masivul Postăvarul al amatorilor de schi se propune instalarea unei gondole de 10 locuri cu o capacitate de 2 400 pers./ora, cu plecare de la stația Cheișoara-Râșnov și sosire în zona mediană a Pârtiei Lupului. În zona de plecare a stației Cheișoara vor fi amenajate 2 parcări, totalizând 600 de locuri.
Aceste acțiuni ar ușura considerabil atribuirea unor evenimente internaționale, cum ar fi curse FIS la discipline de schi alpin și snowboard sau chiar jocuri olimpice de iarnă pentru tineret.
Un avantaj major al acestei extinderi este accesul în masivul Postăvaru și în condiții meteorologice nefavorabile: vânt puternic, zăpadă viscolită, etc. În prezent, întreaga activitate de schi este dependentă de telegondola Postăvarul Expres și blocată de cate ori avem vânt puternic.
Un alt beneficiu important al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea alimentării cu apă a lacului Ruia și copnstrucția lacului nou Cheișoara (volum aprox 100.000 mc). Cele două lacuri sunt interconectate și pot fi alimentate în principal cu apă provenită din captările de primăvară.
Capacitatea maximă a domeniului schiabil va crește de la 4.300 la 6.200 schiori pe zi (+ 48%),
Suprafața arealului schiabil va crește de la 75 ha la 100 ha (+ 33%),
Lungimea cumulată a pârtiilor va crește la aprox 30 km.
Obiectivul Municipalității este de a obține finanțări nerambursabile pentru cele două faze ale acestui proiect, atât prin Planul național de redresare și reziliență, cât și prin Programul Operațional Regional.