Ceahlaul este un munte legendar, un adevarat Olimp al românilor. Dintre muntii tarii el este singurul si al doilea din lumea crestina, dupa Muntele Athos, care are o zi de hram: pe 6 august, la Schimbarea la Faţă, este Sarbatoarea Muntelui Ceahlau.
1. ASEZARE SI LIMITE : Masivul Ceahlau, in cuprinsul caruia se incadreaza Parcul National Ceahlau, este situat in grupa centrala a Carpatilor Orientali, in partea de sud est a Muntilor Bistritei la intretaierea paralelei de 470 latitudine nordica cu meridianul de 260 longitudine estica. Masivul este clar delimitat la nord, est si sud de văile râurilor: Bistricioara, Bistrita ( cu lacul de acumulare Izvorul Muntelui – Bicaz) si Bicaz. Limita vestica, mai putin tranşantă, corespunde vailor paraielor Pintic ( afluent al Bistricioara) si Jidanului ( Capra) care se varsa in râul Bicaz.
Limitele Parcului National Ceahlau au fost stabilite prin H.G. nr. 230 / 04.03.2003 privind “Delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora“.
Parcul se află pe teritoriul administrativ al oraşului Bicaz şi a 3 comune (Ceahlău, Taşca şi Bicazul Ardelean).
În lungime arealul parcului se extinde pe o distanţă de cca. 15 km de la nord (interfluviul dintre Pârâul Ursului şi Pârâul lui Gheorghe – borna silvică 240 U.P. II, O.S. Ceahlău) la sud (Vârful Făgeţelului, 1165 m). Lăţimea arealului Parcului Naţional Ceahlău este variabilă: cca. 8 km în partea de sud, 5 km în partea centrală si 10,5 km în partea de nord.
2. ORGANIZARE, ADMINISTRARE:
Conform clasificării I.U.C.N. (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) Parcul National Ceahlau se încadrează în categoria II IUCN (Parc naţional – arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere).
Parcul National Ceahlau a fost constituit ca arie protejată încă din anul 1955. Pe parcurs titulatura, suprafaţa şi limitele ariei naturale protejate au suferit modificări. Hotărârea Guvernului României nr. 230/2003 a stabilit suprafata si limitele actuale ale Parcului National Ceahlau. Parcul National Ceahlau se extinde pe o suprafaţă de 7 742,5 ha ( 26,7% din suprafata masivului ). Prin Ordinul ministrului mediului si dezvoltarii durabile nr 1964/ 2007 Parcul National Ceahlau a devenit sit de importanta comunitara, parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania
Managementul parcului national a fost incredintat Directiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, institutie aflata în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ.
3. CAI DE ACCES:
Parcul Naţional Ceahlău este accesibil din 4 direcţii:
– Dinspre Piatra Neamţ şi Bacău, prin Bicaz, pe DN 15, prin Poiana Largului pana la Grinties; in continuare pe DJ 155 F la poarta de intrare in parc din Durau. O alta varianta pleaca din DN15 de la Bicaz pe DJ 155F pana la Izvorul Muntelui;
– Dinspre Ardeal, pe DN 15C, de la Gheorghieni prin Lacul Roşu şi Cheile Bicazului până în oraşul Bicaz cu legătură pe DN15 (spre Poiana Largului) şi DJ 155 F (prin Izvorul Muntelui). O altă posibilitate de acces: din Bicazul Ardelean pe drumul comunal spre Telec şi Bistra (poarta de intrare de la Bistra) .
– Dinspre Vatra Dornei, pe DN 17B, până la Poiana Largului; de aici conexiune la DN 15 până la intrarea in localitatea Grinţieş şi, în continuare, prin Bistricioara şi Ceahlău până la Durău (DJ 155F)
– Dinspre Târgu Neamţ pe DN 15B prin pasul Petru Vodă până la Poiana Largului; de acolo pe DJ 15 la Grinţieş şi în continuare, pe DJ 155 F, prin Bistricioara şi Ceahlău până la poarta de intrare din Durău.
4. CADRUL NATURAL:
A. GEOLOGIA
Opera unei îndelungate si complexe evoluţii geologice Masivul Ceahlău se încadrează, sub aspect structural, in aria flişului cretacic intern, cu excepţia sectorului sud-estic care face parte din flişul extern.
Pe teritoriul Parcului Naţional Ceahlău formaţiunile geologice din Flişul cretacic intern ce apartin de:
– Pânza de Ceahlău formata pachete groase de gresii,marne,argile, conglomerate etc. dispuse in benzi cutate si faliate orientate pe direcţia nord-sud. Domina conglomeratele (Conglomerate de Ceahlău) depuse intr-un pachet gros de 500-600m. Ele formează, in partea centrala a Parcului Naţional Ceahlău, un uriaş sinclinal suspendat mărginit de abrupturi impresionante. S-au format din cimentarea naturala a unor pietrişuri fluviatile (galeţi) in urma cu mai bine de 100 milioane de ani,la sfârsitul Cretacicului inferior.
In masa Conglomeratelor de Ceahlău se găsesc intercalate strate de gresie si calcare olistolitice cunoscute sub numele de klippe (blocuri de mari dimensiuni din calcar însedimentate în Conglomeratele de Ceahlău). Klippele sunt dispuse in doua nivele altitudinale: primul nivel se situează la altitudinea de 1500 m ( calcarul de la Piatra cu Apa) iar al doilea nivel la cca.1650 m, în Ocolaşul Mic.
– Pânza de Teleajen ( Flişul curbicortical) situată la est de pânza de Ceahlău este alcătuita din următoarele subunitati: Stratele de Toroclej (şisturi argiloase negre cu intercalaţii de gresii calcaroase), Stratele de Palanca (şisturi argiloase cenuşii-verzui, gresii micacee cenuşii si gresii cu structura convultă ), Strate de Cotumba (gresii calcaroase) si de Lutu Roşu (marne si argile verzi si rosii).
Din Flişul extern in partea de est a Masivului Ceahlău se disting: Pânza de Audia cu o latime de cca 800m formata din şisturi negre (Stratele de Audia), argile verzi, roşii si negre (Formaţiunea argilelor vărgate ) precum si formaţiuni geologice ce aparţin de Pânza de Tarcău (gresia de Tarcău).
B. GEOMORFOLOGIA:
Relieful poarta amprenta structurii geologice si litologiei.
Subunitatea centrala a masivului este un imens sinclinal suspendat, dezvoltat pe Conglomeratele de Ceahlău. Platoul superior corespunde cu suprafaţa boltita a sinclinalului ale cărui extremitati sunt si cele mai mari altitudini: vârful Ocolaşul Mare (1907m) la sud si vârful Toaca (1904 m) în partea de nord. Intre cele doua vârfuri platoul se extinde pe o lungime de aproximativ 5 km lăţimea maxima fiind de cca.1 km
Platoul este delimitat de abrupturi înalte de 200 – 300m brăzdate de culoare de avalanşe, jgheaburi de rostogolire a grohotişurilor, hornuri întunecoase. Cele mai impresionante abrupturi sunt la obârşia pâraielor Izvorul Muntelui si Maicilor şi în Piatra Sură. În unele cazuri, pereţii sunt fragmentaţi în trepte care, aici, poartă numele de “ poliţe ”. Sunt bine cunoscute “Poliţele cu Crini” şi cele din spatele Ocolaşelor.
O alta caracteristică o reprezintă microrelieful format din stânci si formaţiuni stâncoase cu forme bizare bizare: turnuri, coloane, clăi, piramide. Aspectul ruiniform se datorează eroziunii exercitate asupra conglomeratelor cat si alternantei lor cu gresiile si stâncile din calcar. Impresionante sunt Clăile lui Miron, Căciula Dorobanţului, Panaghia, Cetatuia si Călugării, Detunatele, Dochia etc. Impunătoare prin aspect este şi culmea Piatra Sură – Bâtca Neagra o „bară” din stânci ridicate aproape pe verticala (hog-back) care închide spre vest frumoasa Poiana a Stănilelor
In masa cenuşie a conglomeratelor se detaşeaza petele albe ale unor klippe calcaroase (stanci uriaşe din calcar însedimentate in masa conglomeratelor) de la Piatra cu Apa, de pe platoul Ocolaşului Mic sau pe valea Izvorului Alb (cunoscuta Stanca a Dochiei).
La baza abrupturilor s-a format o uriaşa trena de grohotiş care înconjoară de jur-împrejur masa de conglomerate si care este acoperita cu păduri întunecoase de conifere. Frecvent in masa de conglomerate se detaşeaza blocuri uriaşe de piatra fixate şi mascate, în mare parte, de vegetaţia forestieră unele avand dimensiuni impresionante.
Subunitatea periferica: In jurul părtii centrale, înalte, a masivului sunt dispuse radiar culmile prelungi ale Munceilor Ceahlăului. Formaţi din roci mai puţin rezistente la eroziune ele prezintă la nivelul interfluviilor o alternanta de vârfuri mai înalte (bâtci) separate de înşeuări (numite de localnici curmături sau tarniţe). Împădurite in mare parte culmile altitudinile lor nu depăşesc 1300 m trec dincolo de limitele Parcului Naţional Ceahlău îndreptându-se către văile principale ce delimitează masivul.
C. PEISAJELE NATURALE cele mai variate şi interesante din masiv sunt concentrate în arealul Parcului Naţional, în special în zona înaltă a platoului şi abrupturilor limitrofe şi pot fi grupate astfel:
– grupuri de stânci: Turnul lui Butu, Piatra Sură, Pietrele lui Baciu, Detunatele;
– stânci izolate şi turnuri: Panaghia, Stânca Dochiei, Piatra cu Apă, Turnul Sihastrului, Acele Caprei;
– stânci cu forme deosebite, caudate: Coloana Dorica, Claia lui Miron, Căciula Dorobantului, Vulturul lui Traian, Santinele, Piatra Lăcrimată, Faraonul;
– abrupturile marginale: Gardul Stănilelor, abrupturile Ocolaşului Mare şi Ocolaşului Mic, abrupturile din Fundul Ghedeonului şi prăpăstiile Stănilelor;
– vârfuri dominante cu posibilităţi de belvedere: Ocolaşul Mare, Toaca;
– cascade şi chei: Duruitoarea, cheile şi cascada Bistrei Mari;
– brâne: Brâna Ocolaşului Mare, Poliţa cu Ariniş, Brâna Ocolaşului Mic;
– jgheaburi şi hornuri: Jgheabul Mare şi Jgheabul cu Hotaru, Jgheabul cu Turnu, Jgheabul Ghedeonului, Jgheabul Armenilor, Jgheabul Oilor şi Jgheabul Lupilor, Jgheabul lui Vodă, Jgheabul Panaghia şi Jgheabul Nicanului ş.a.;
– poliţele cu larice ( cu “crini”): Poliţa cu Crini ( rezervaţie naturală botanică ), poliţa Piatra cu Apă;
– peşteri şi avene: Grota lui Savu, Peştera din Ocolaş, Avenul de Sus.
La cele menţionate mai sus se adaugă numeroase alte formaţiuni stâncoase cu forme bizare, mai puţin cunoscute de turişti (Gemenii, Broasca, Măriuca, Pisica ş.a.) sau altele care au primit de la localnici denumiri sugestive ( Piatra Plânsă, Furculiţa, Piatra Miresei, La Palărie, Piatra Viperei, Peretele Berbecului ).
În ansamblul său peisajul natural în Parcul Naţional Ceahlău este bine conservat şi pe traseele turistice principale este evidenţiat prin panouri indicatoare.
D. CLIMA
Masivul Ceahlău este încadrat în ţinutul climatic de munte (munţi joşi, cu altitudinea intre 800 şi 1900 m), subţinutul climatic al Carpaţilor Orientali.
Condiţiile climatice din Ceahlau se supun atât zonalităţii altitudinale ( etajele climatice ) sau sunt rezultanta unor condiţii locale (expozitii diferite ale versantilor, tipul si gradul de acoperire cu vegetatie etc.) ce determină delimitarea unor topoclimate specifice. Astfel teritoriul Parcului Naţional Ceahlău apare ca un mozaic de topoclimate elementare naturale care prin îmbinarea lor, ca într-un uriaş puzzle, realizează topoclimatul complex al Masivului Ceahlău.
– Temperatura aerului variază cu altitudinea. Cele mai scăzute valori termice s-au înregistrat pe platoul superior iar cele mai mari la poalele Masivului Ceahlău. In Ceahlău, pe cele mai mari înălţimi, pe parcursul a 193 zile/an se înregistrează temperaturi sub 0o in timp ce la altitudini mai coborate suma zilelor de îngheţ este de 133.
Diferenţa termica intre vârful Toaca si satul Ceahlău, la nivelul temperaturii medii anuale, este de 6,50C. Amplitudinile termice între valorile medii lunare sunt mai mici iarna ca urmare a efectului inversiunilor termice de pe fundul văilor care sunt mai frecvente şi au o intensitate mai mare în in acest anotimp.
– Precipitatiile atmosferice: supus în special influenţelor de aer atlantic, pe Ceahlău numărul de zile cu precipitaţii este mare (208,8 zile/an, din care 50% ninsori). Media precipitaţiilor este de peste 700 mm, din care 60-70% se înregistrează în perioada de primăvara şi vară. Precipitaţiile sub formă de ninsoare pot să cadă în orice luna a anului. Un fenomen deosebit este ceaţa care se produce în 70% din zilele anului.
– Vântul inregistreaza cele mai mari viteze la nivelul crestelor si pe platoul superior din directia dominanta vest în vreme ce la nivelul văilor principale circulaţia curenţilor de aer descendenţi este mai activă. Viteza medie a vantului este de 6-8 m/s vara şi 12-14 m/s iarna, dar se pot atinge deseori şi 40 – 50 m/s.
E. RETEAUA HIDROGRAFICA
Masivul Ceahlău este un adevărat “castel de ape” reţeaua hidrografica are un caracter divergent si este colectata, in final, de râul Bistriţa.
In prezent râul colector, Bistriţa, a “dispărut “ în sectorul limitrof cu Ceahlăul.Intre confluenta sa cu râul Bistricioara şi barajul de la Izvorul Muntelui s-a format cel mai mare lac de baraj artificial de pe râurile interioare ale Romaniei: lacul Izvorul Muntelui-Bicaz al cărui ţărm delimitează, spre est, Masivul Ceahlău. Bistricioara marcheaza limita de nord şi nord vest a masivului pe o lungime de 12 km, între confluenţa sa cu pârâul Pintic şi gura de vărsare în lacul Izvorul Muntelui iar Bicazul, cel de-al treilea râu ca mărime dintre afluentii Bistritei, delimitează la sud masivul incepand de la confluenta sa cu Paraul Jidanului (Caprei) si pana in dreptul orasului Bicaz .
In afara râurilor Bistricioara şi Bicaz alti afluenti de ordinul I ai Bistriţei sunt paraie mult mai mici cu izvoarele in masiv : Coşuşna, Izvorul Muntelui, Secu, Izvorul Alb, Ţiflicul, Răpciuniţa şi Schitul.
Celelalte pâraie din Ceahlău sunt colectate de Bistricioara si Bicaz. Exceptând pârâul Pintec toate cursurile de apa îşi au obârşia în interiorul Parcului Naţional Ceahlău şi sunt scurte (cel mai lung, Bistra, are 17 km lungime).
Pâraiele cu obârşia in Masivul Ceahlau îşi au izvoarele sub abruptul de la baza Conglomeratelor de Ceahlau, la altitudini cuprinse intre 1250 şi 1300 m, de unde drenează apele freatice cantonate în masa de grohotişuri. În profilului longitudinal al unora (Izvorul Muntelui, Bistra Mare şi Bistra Mica, pârâul Rupturi) apar numeroase ruperi de pantă determinate de prezenţa orizonturilor litologice cu rezistenţă mai mare la eroziune. Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens îl constituie Cascada Duruitoarea unde apele pârâului Rupturi se prăvălesc peste doua praguri de la 25 m înălţime .
5. DESCRIEREA MEDIULUI BIOLOGIC:
Vegetatia Masivului Ceahlau este foarte variata, cu o pregnanta nota de originalitate. O importanta stiintifica deosebita o are vegetatia stâncariilor, multe dintre gruparile instalate pe polite, brâne, pe substrat calcaros sau conglomerate fiind endemice.
În Masivul Ceahlau au fost identificate 72 asociatii vegetale (Val. Zanoschi, 1971; D. Mititelu, 1989) cele reprezentative fiind în număr de 16.
Altitudinal se întâlnesc doua etaje de vegetatie: montan (cu subetajele inferior, mijlociu si superior) si subalpin.
Subetajul montan inferior se întinde de la poalele Ceahlaului, începând cu altitudinea de 450 – 530m pâna la 650 – 700m. Vegetatia lemnoasa zonala este reprezentata de fagete pure, încadrate aici în asociatia Symphito cordati – Fagetum ( Vida, 1959 ). Alaturi de fagete, se mai întâlnesc insular si carpino – fagete apartinând asociatiei Carpino – Fagetum ( Pauca, 1941). Azonal, de-a lungul cursurilor de apa, se întâlnesc arinişe de tipul Telekio speciosae – Alnetum incanae ( Coldea, 1986 ) si tufarisuri încadrate în asociatia Myricarietum germanicae (Jenik 1955). Specii: Fagus silvatica (fagul), Carpinus betulus (carpenul), Fraxinus ornus (frasinul), Betula verrucosa (mesteacan), Acer campestre (jugastru), Acer platanoides (paltin de câmp), Acer pseudoplatanus (paltin de munte), Corylus avelana (alun). Pe malurile pâraielor apar zavoaie cu arini (Alnus glutinosa, Alnus incana), tei (Tilia cordata), diferite specii de sălcii (Salix alba, Salix capraea, Salix siberiaca), ulmi (Ulmus foliacesus, Ulmus montana), calin (Viburnum opulus).
Fizionomia acestui etaj a fost mult afectata de influenta antropică – în locul unui brâu continuu de fagete, care înconjura odinioara baza masivului, astazi întâlnim doar fragmente, printre care se gasesc pajisti secundare sau plantatii de pin, brad si molid.
Pajistile cu cea mai mare raspândire sunt cele edificate de paiusul rosu si iarba câmpului, care apartin asociatiei Festuco rubrae – Agrostetum capillaris (Horv. 1951). Mai rar se întâlnesc pajisti edificate de ovascior (Arrhenatheretum elatioris Br.-Bl. , ex Scherr. 1925) sau de ovascior auriu (Trisetetum flavescentis, Brockmann J, 1907). Toate aceste pajisti au caracter secundar, ele luând locul fagetelor defrisate. Se mai întâlnesc: Poa pratensis (firuta), Trollius europaeus (bulbuci de munte), Campanula glomerata (clopoţei), Carlina acaulis (turta), Lolium perene (zâzania), Phleum pratense (timoftica), Lotus corniculatus (ghizdeiul), Trifolium repens, T. montanum (trifoi), Stellaria graminea (rocoteaua).
Subetajul montan mijlociu se întinde pe altitudine de la 650 – 700m pâna la 1100 – 1200m si este caracterizat prin padurile de amestec (foioase – rasinoase). Cele mai rspândite sunt bradeto – fagetele apartinând asociatiei Pulmonario rubrae – Fagetum (Soó 1964, Täuber 1987), care sunt mai frecvente între 700 – 1000 m altitudine si bradeto – molidisurile încadrate în Hieracio rotundati – Abietetum (Borhidi, 1971, Coldea, 1991) care formeaza o centura între 1000 si 1200 m altitudine. Insular, în acest subetaj se mai gasesc fagete pure pâna la altitudinea de 1050 m.
Pajistile secundare din subetajul montan mijlociu sunt edificate de aceleasi specii ca în subetajul montan inferior.
Subetajul montan superior este cuprins între 1100 – 1200m altitudine în partea inferioara si 1460 – 1700m în partea superioara. Arboretele dominante sunt molidisurile pure, încadrate în asociatia Hieracio rotundati – Piceetum ( Pawl. et Br. – Bl. 1939). În limitele acestui subetaj, pe Ceahlau se întâlnesc cu caracter intrazonal (pe stâncarii) arborete pure de larice (Larix decidua subsp. carpatica), apartinând asociatiei Saxifrago cuneifoliae – Laricetum (Beldie 1967, Coldea 1991) în punctele Poliţa cu Crini, la Piatra cu Apă si pe versantul de sub ea, spre Izvorul Muntelui, la punctul Poiana Luminişului si sub stâncile Bâtca Neagră. Tot în acest subetaj se afla si Abies alba si Pinus silvestrius – relict glaciar.
În locul molidisurilor defrisate se instaleaza pajisti secundare de paius rosu (Scorzonero roseae – Festucetum nigricantis , Puscaru et al. 1956, Coldea 1987), care prin degradare se transforma în nardete Violo declinatae – Nardetum (Simon, 1966). Vegetatia ierboasa este completata de Hieracium transilvanicum (vulturica), Melampyrum silvaticum (sor-cu-frate), Luzula maxima si Luzula silvatica (horşti), Calamagrostis arudinacea (trestie de câmpuri), Campanula abietina (clopoţei), Listera cordata (mlăştiniţă), Oxalis acetosela (măcriş), Aquilegia vulgaris (căldăruşa), diferite ferigi si licheni, cum este Usnea barbata (barba împaratului).
Etajul subalpin ocupa toata suprafata cuprinsa între limita superioara a padurilor de molid (1460 – 1700m) si inaltimile maxime din Masivul Ceahlau. Caracteristica pentru acest etaj este dominanta jnepenisurilor (Rhododendron myrtifolii –Pinetum mugi , Borza, 1959 et al., Coldea 1985), vestigii ale vechilor jnepenisuri, ce au fost distruse prin taiere si incendiere.
Printre tufisurile de jneapan se întâlnesc afinişe (Campanulo abietinae – Vaccinietum myrtilli , Buia et al. 1962, Boscaiu 1971) sau tufarisuri de ienupar pitic Campanulo abietinae – Juniperetum sibiricae (Simon, 1966). De-a lungul micilor pâraie din acest etaj se întâlnesc tufarisuri de arin verde, încadrate în asociatia Salici silssiacae – Alnetum viridis (Colic et al.1962).
Pajistile de pe platoul Masivului Ceahlau sunt reprezentate de comunitati apartinând asociatiei Potentillo chrysocraspedae – Festucetum airoidis (Boscaiu, 1971) dar care aici au caracter secundar (s-au instalat pe locul jnepenisurilor defrisate).
Cu caracter intrazonal, pe stâncariile calcaroase se întâlnesc fitocenoze ierboase apartinând asociatiilor: Artemisio erianthae – Gypsophiletum petraeae (Puscaru et al. 1956), Saxifrago moschatae – Drabetum kotschyi (Puscaru et al. 1956), Diantho tenuifolii – Festucetum amethystinae (Domin 1933, Coldea 1948), Seslerio bielzii – Caricetum sempervirentis (Puscaru et al. 1956) s.a. Vegetatia ierboasa a jnepenisurilor este formata din asociatii de păiuş (Festuca supina) si din turbarii acidofile cu licheni si muschi sub forma de pernuţe în care intra: Hieracium alpina (vulturica), Campanula alpina (clopotei), Polygonum viviparum (troscot), Pedicularis olderi (vârtejul pamântului), Cerastium lanatum (struna-cocoşului), Viola alpina (toporaşi), Lycopodium selago (brădişor) etc.,care dupa unii botanisti trebuie considerate relicte glaciare. Asociatiile de stâncarii calcaroase au mare importanta deoarece adapostesc multe specii endemice si subendemice.
Fauna Masivului Ceahlău
Fauna, reprezentată prin toate grupările faunistice, dă împreună cu vegetaţia, măreţia biogeografică a acestui munte.
Nevertebratele studiate din Masivul Ceahlău sunt reprezentate de aproximativ 1100 de specii clasificate în numeroase ordine aparţinând claselor de viermi, moluşte, crustacee, miriapode, arahnide şi insecte. Peste 1000 de specii dintre nevertebrate aparţin insectelor care alcătuiesc marea majoritate a acestei lumi. Masivul Ceahlău constituie un centru sau zonă genetică importantă în Europa. Din cele 72 specii de plecoptere înregistrate în zonă, 5 sunt noi pentru ştiinţă şi prezentând în acelaşi timp un pronunţat caracter endemic, în timp ce, la himenopterele calcidoide, din 36 specii, 2 sunt noi pentru ştiinţă.
Fauna vertebratelor din zona cercetată este foarte variată datorită multitudinii biotopurilor existente şi este constituită din: 17 specii de peşti,10 specii amfibieni, 8 specii reptile, 121 specii pasări, 30 specii de mamifere
În pădurile din Ceahlău, fauna vertebratelor, de la broaşte şi până la mamifere este reprezentată printr-o mare varietate de elemente răspândite din pădurea mixtă până sus în pajiştea subalpină, în densităţi şi asociaţii diferite. Dintre cele cca. 40 de specii de reptile şi batracieni cunoscute în fauna ţării, în Ceahlău se întâlnesc 12 specii, iar în pădurea mixtă, în cea de fag sau de conifere se întâlneşte broasca cafenie (Rana temporaria). Dintre reptile, frecvente sunt şopârlele – predominant Lacerta viridis şi Lacerta agilis, dar se întâlnesc şi năpârca (Anguis fragilis) sau vipera (Vipera berus) .
Lumea păsărilor este elementul faunistic cel mai interesant care dă colorit şi variaţie Ceahlăului şi pădurilor sale.
Păsările din Masivul Ceahlău care sunt rare sau ameninţate cu dispariţia şi din acest motiv protejate prin lege sunt: cocoşul de munte, fluturaşul de stâncă, ciocănitoarea cu trei degete, ciocănitoare cu spatele alb, fâsa alpină şi brumăriţa de munte, acvila de munte, gaia roşie, porumbelul gulerat, bufniţa, caprimulgul, ciocănitorile de munte, ciorcârlia de pădure, muscarii, sfrânciocii.
Tabloul faunistic al Ceahlăului este completat prin prezenţa mamiferelor. În afară de câteva specii indiferente faţă de altitudine, relief şi biotop, cum sunt lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes) şi iepurele (Lepus europaeus), celelalte specii cunoscute ca prezente în acest masiv sunt cantonate în biotopuri caracteristice modului lor de viaţă.
Clasa Mammalia atrage atenţia în primul rând prin existenţa, în efective destul de numeroase, a unor specii valoroase sub aspect cinegetic: cerbul (Cervus elaphus var. carpathicus), căprioara (Capreolus capreolus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), ursul (Ursus arctos), mistreţul (Sus scrofa).
Dintre elementele faunistice, sunt declarate monumente ale naturii: femela cocoşului de munte, gotca (Tetrao urogalus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), râsul (Lynx lynx). Lupul (Canis lupus), liliecii (Myotis bechsteini, Myotis myotis, Rhinolophus hippoşideros, Epteşicus nilssonii), ursul (Ursus arctos), izvoraşul cu burta galbenă (Bombina variegata), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), tritonul carpatic (Triturus montandoni) sunt specii de interes comunitar. Ciocănitoarea cu trei degete (Picoides tridactylus) şi capra neagră (Rupicapra rupicapra) sunt relicte glaciare. Alte animale care trebuie ocrotite pentru rolul în menţinerea echilibrului în natură sunt păsările răpitoare de zi şi de noapte, dintre care unele sunt foarte rare: minuniţa (Aegolius funereus), ciuvica (Glaudicium passerinum), păsările cântătoare, mari consumatoare de insecte, corbul (Corvus corax), un sanitar al pădurilor; dintre mamifere, importante sunt liliecii, ariciul, cârtiţa, chiţcanul, care, de asemenea, sunt mari consumatori de insecte.
Parcul National Ceahlau a fost declarat sit de importanta comunitara (SCI) prin ordinul ministrului Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile. nr. 1964/2007 pentru un numar de 13 habitate pentru 5 specii de mamifere (Canis lupus –lup, Lynx lynx – râs, Myotis myotis –liliac comun, Rhinolophus hipposideros – liliac mic cu potcoava, Ursus arctos – urs), 3 specii de amfibieni si reptile (Bombina variegata – buhai de balta cu burta galbena, Triturus cristatus – triton cu creasta, Triturus montandoni – triton carpatic), o specie de nevertebrate (Odontopodisma rubripes – lacusta de munte) si 6 specii de plante (Asplenium adulterinum – feriguţa, ruginiţa, Campanula serrata – clopoţei, Cypripedium calceolus – papucul doamnei, Iris aphylla ssp. hungarica – iris, Liparis loeselii – mosişoare, Tozzia carpathica – iarba gatutlui).
Din cele 13 habitate, 3 sunt prioritare: Tufarisuri cu Pinus mugo si Rhododendron myrtifolium (cod 4070), Comunitati rupicole calcifile sau pajisti bazifite din Alysso-Sedion albi (cod 6110), Paduri aluviale cu Alnus glutinosa si Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) (cod 91EO).
7. ISTORIE SI SPIRITUALITATE
Teritoriul geografic al Masivului Ceahlău si vecinatati prezintă numeroase urme de vieţuire, încă din timpuri străvechi.
Mărturii ale prezenţei omului din paleolitic în perimetrul muntelui Ceahlău datează din cele doua vârste ale aurignacianului, descoperite la poalele sale, în localităţile: Dârţu, Cremeniş , Bistricioara – Podiş şi Lutărie, Bofu, Grinţieş – Lutărie şi Pârâul lui Oloi sau, la 1247m, la Curmătura La Scaune.
Urme arheologice din neolitic s-au descoperit şi lângă cursul Bistriţei, la Hangu (ceramica cucuteniană).
Epoca fierului coincide cu perioada dacilor şi în regiune a fost o mica davă, la Cetăţica-Hangu.
In zorii evului mediu se constată o prezenţă a locuitorilor continuă, în regiune, deşi redusă numericeşte: mărturiile arheologice scoase la iveala de “Staţiunea de Cercetări Arheologice Bicaz” condusă de C. Nicolăescu Plopşor şi M. Petrescu-Dâmboviţa, demonstrează acest fapt.
În evul mediu dezvoltat, locurile apar denumite în documentele de cancelarie, actele de hotărnicie, de danie ale mănăstirilor, boierilor sau domnitorilor. Toponimele, amintite în hrisoave, emise de cancelariile lui Alexandru cel Bun, Ilie Vodă, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Iliaş, Ieremia Movilă, Vasile Lupu, pot fi aflate şi pe hărţile actuale. Sunt amintite: Hangu, Largu, Baicu, Hurduga, Boiştea, Sima, pârâul Jidanului, Ocolaşele, Toaca, Stănilele şi chiar un lac, inexistent in prezent, pe platoul muntelui.
Călătorii străini şi documentele oficiale amintesc pe oamenii din aceste locuri, dar satele regiunii apar la sfârşitul evului mediu, fiind consemnate de către Dimitrie Cantemir sau statele majore austriece sau ruse.
Se realizează din secolul al XVIII-lea primele hărţi şi primele recensăminte (catagrafii, 1771-1774) care atestă satele Hangu, Schit, Largu.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt constituite majoritatea aşezărilor de la poale de Ceahlău. Sunt sate ce ţineau de mănăstiri sau boieri, fiind, în marea lor majoritate, locuite de vecini, împroprietăriţi,apoi de Cuza. Domeniul Hangu, cum a fost numit, a rămas in continuare, în cea mai mare parte mănăstiresc sau boieresc (Mănăstirea Durău sau Sturdzeştii), o stare de fapt curmată de naţionalizările comuniste.
Trebuie remarcat faptul că unele localităţi au dispărut sau au fost strămutate o data cu amenajarea lacului de acumulare Izvorul Muntelui-Bicaz: Cârnu, Izvorul Alb, Leţeşti, Reteş, Fârţîgi, Răpciuniţa.
Spiritualitatea Masivului Ceahlău
Ceahlaul nu este cel mai înalt munte al Moldovei, nici cel mai întins, dar se individualizează în rândul celorlalte înălţimi fiind înconjurat de văi adânci care îi conferă aspectul de măreţie, de unicitate.
Ceahlaul este considerat de istorici ca muntele sfânt al dacilor, poate chiar Kogaiononul marelui preot al lui Zalmoxis. O bogată toponimie pare a confirma importanţa muntelui pentru dacii adoratori ai lui Zalmoxis, zeul nemuririi: Masa Dacică, Pavilionul Dacic, Dochia, Stânca lui Cobal, Vulturul lui Traian, etc.
Creştinii români au continuat tradiţia păgână a pelerinajelor pe munte, iar monahismul găseşte in Ceahlau locul ideal al urmării lui Hristos întru rugă şi sihăstrie. Şi în acest caz, toponimia este mai mult decât sugestivă: Turnul Sihastrului, Groapa Sihaştrilor, Poiana Maicilor, etc. Tradiţia istorică îi aminteşte pe numeroşii pustnici: Ghedeon, (cel mai cunoscut şi care e cel mai prezent în toponimie: Adăpostul lui Ghedeon, Fundu lui Ghedeon, Piatra Lata a lui Ghedeon), Vucol, Ghenadie, Nicandru, Maicile Serafima, Mavra, Nazaria. Sus, pe Toaca, se afla un clopot şi o “toacă” , un călugăr chemând uneori la rugăciune pe sihaştrii muntelui.
Este singurul munte cu hram şi sărbătoare (6 August -“Schimbarea la Faţa”), un pol al isihasmului ortodox, cel mai prezent şi mai cântat în operele populare sau culte.
Ceahlaul a devenit un simbol al Moldovei lui Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Alecu Russo, Mihai Eminescu.
Legendele muntelui Ceahlău sunt multe. Numeroase stânci îşi au poveştile lor “scornite” de artişti populari anonimi, care au împletit realitatea cu fantasticul, populând Ceahlăul şi împrejurimile cu personaje mitice, ale istoriei românilor cu căpcăuni, zâne, duhuri, vrăjitoare, spiriduşi, demoni. Stânca Dochiei a fost cea care a “aprins” cel mai tare imaginaţia rapsozilor, transformând-o în fiică de rege dac, o frumoasă fată dintr-un sat de la poale, o hârca vrăjitoare, o ciobăniţă, o babă cu oile ei. Cantemir, Hajdeu, Asachi, E. Linţa, Alecsandri au scris poveştile ei.
Panaghia, care ne duce cu gândul la sfântul munte Athos, a fost şi ea cântată în versuri sau “admirată “de pana lui Hogaş sau Constantin Mătasă, ea fiind o preafrumoasă fată de care s-a îndrăgostit chiar Soarele. La fel, Piatra Teiului, Detunatele, Turnul lui Butu, Moara Dracului, Clăile lui Miron, îşi au fiecare legendele lor, pe care bătrânii de prin sate încă mai ştiu să le povestească.
Putem să vorbim despre un “spirit al Ceahlăului”, un munte despre care Cantemir considera că trebuie sa fie la fel de vestit ca Pindul , Athosul şi Olimpul.
Particularităţi ale tradiţiilor şi obiceiurilor locale
Locuitorii din jurul Ceahlăului au constituit încă din vechime, un meleu între autohtonii prezenţi pe aceste meleaguri încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi imigranţii ardeleni ce au sosit pe aceste locuri din sec. al XVII-lea. Acest amestec este specific spiritualităţii, culturii şi tradiţiilor din zona.
Fiind o zona de interferenţă culturală, au coexistat influenţe moldoveneşti bucovinene şi ardelene în port, în tradiţii şi în limbă. Bărbaţii purtau opinci din piele de porc, cu obiele şi nojiţe, in părţile vestice se purtau şi cizme cu tureataca înaltă, cioareci, cămaşă (ie), brâu, şerpar sau chimir bătut cu ţinte, bundă cu motive florale sau geometrice. Pe deasupra se purta sumanul, care avea, de obicei şi glugă. Pe cap se purta vechiul cumanac sau căciula de miel, albă sau neagră, după stare. De asemenea, pe umăr atârna invariabil trăistuţa cu cele trebuitoare. Femeile se îmbrăcau cu ii înflorate, cu catrinţe, nevestele cu capul acoperit de marame sau broboade, iar fetele tinere umblau cu el descoperit.
Cântecele, strigăturile, oraţiile de nunta şi înmormântare, de şezători, de clăci, descântecele, toate prezintă aceleaşi caracteristici ale meleului cultural a românilor despărţiţi de munţi.
Specific regiunii sunt şi unele tradiţii ale sărbătorilor de iarnă: grupuri de mascaţi care prezintă Jocul caprei, Malanca, Jocul ursului, Cerbul, dar şi piese de teatru livresc, precum cele haiduceşti: Banda lui Bujor, Jienii sau “Anul Nou şi Anul Vechi”(la Bicaz Ardeal) sau “Predarea lui Osman”, ”Jocul volintirilor”.
O tradiţie deosebită a fost cea a sărbătoririi hramului muntelui Ceahlău, prezentă şi astăzi, dar care şi-a pierdut din esenţă, nemaifiind conform descrierilor lui Sadoveanu sau R. Vulcănescu sau fotografiilor lui A. Chevallier. (pana in secolul al XVIII-lea a avut un strict caracter religios, apoi devenind sărbătoare a comunităţilor din jurul muntelui, sate întregi urcând pe munte, în frunte cu preoţii lor, pentru a-i cinsti hramul)
8. ASPECTE SOCIO-ECONOMICE
Localităţile situate în vecinătatea Parcului Naţional Ceahlău sunt:
– oraşul Bicaz cu localităţile componente: Capşa, Dodeni şi Izvorul Muntelui şi satele Izvorul Alb, Secu şi Potoci;
– comuna Ceahlău cu satele componente: Ceahlău – reşedinţă de comună, Bistricioara , Pârâul Mare şi staţiunea Durău;
– comuna Bicazul Ardelean cu satele componente: Bicazul Ardelean – reşedinţă de comună, Telec şi Ticoş;
– comuna Taşca cu satele componente: Taşca – reşedinţă de comună, Hamzoaia, Neagra, Ticoş – Floarea, Neagra.
Comunitatile locale au interese în zona Parcului National Ceahlau prin deţinerea de terenuri, utilizarea resurselor naturale. La randul lor viata si activitatea le este influentata de vecinatatea cu aria naturala protejata.
Principalele activităţi economice care se desfăşoară în zonă sunt: agricultura ( creşterea şi exploatarea animalelor şi cultivarea terenurilor), industria axată pe fabricarea cimentului şi prelucrarea lemnului, turismul şi agroturismul precum şi activităţi de prestări servicii – activităţi al căror potenţial este in mare masura influenţat de vecinatatea cu Parcul Naţional Ceahlău.
Localitatea Durău este staţiune climaterică şi de odihnă de interes general, aparţine administrativ de comuna Ceahlău si este principala poarta de intrare in Parcul National Ceahlau. Este situata la poalele nordice ale Masivului Ceahlău, pe valea Pârâului Durău, sub Piciorul lui Bucur, la aproximativ 1,5 km de confluenţa acestuia cu Pârâul Schit, la 780 – 800 m altitudine
În afara ocupaţiilor tradiţionale ale localnicilor (exploatarea resurselor pădurii, creşterea bovinelor şi ovinelor) fluxul crescând de turişti a contribuit la dezvoltarea serviciilor din domeniul turismului şi agroturismului. O categorie aparte de turism ce se practică în staţiunea Durău şi pe Muntele Ceahlău este turismul monahal.
Turism şi facilităţi de turism
Atracţia principală a zonei este Masivul Ceahlău si Parcul Naţional Ceahlău.
Zona are o valoare turistică ridicată, confirmată de numărul mare de turişti, mai ales în timp de vară sau în perioada sărbătorilor de iarnă. Se practică activităţi de turism ( drumeţii, ascensiuni montane, precum şi activităţi specifice de camping) utilizandu-se ca porti de intrare in parc pe cele din staţiunea Durău si de la Izvorul Muntelui.
Pe teritoriul Parcului Naţional şi în imediata vecinătate sunt amplasate trei cabane turistice situate la altitudini diferite: cabana Fântânele situată în apropiere de staţiunea Durău la altitudinea de 1220 m, cabana Dochia situată în zona înaltă a masivului la 1750 m şi cabana Izvorul Muntelui situată în apropiere de Bicaz, la altitudinea de 797 m. Se asigură, în limita spaţiului disponibil, cazare pe versantul nordic, pe platoul înalt şi pe versantul estic al Masivului Ceahlău.
Vizitarea parcului National Ceahlau se face pe 7 trasee turistice :
● Traseul nr. 1: Cabana Izvorul Muntelui (797 m) – Curmătura Lutu Roşu( 1020 m) – Cabana Dochia(1750 m); Marcaj: bandă albastră ( între Cabana Izvorul Muntelui şi Curmatura Lutul Rosu marcajul este punct albastru); Durata de parcurgere: 3h 30min; Distanţa de parcurs: 6 km; Diferenţa de nivel : 953 m;Observaţii: practicabil tot timpul anului, grad mediu de dificultate
●Traseul nr.2: Cabana Izvorul Muntelui (797 m) – Stânca Dochiei (1185 m) – Jgheabul cu Hotar-Cabana Dochia (1750 m); Marcaj:triunghi albastru (între Cabana Izvorul Muntelui şi drumul judetean155F marcajul este punct albastru); Durata de parcurgere: 3h 30min- 4 h;Distanţa de parcurs:7,5km;Diferenţa de nivel: 953 m; Observaţii:grad mediu de dificultate
●Traseul nr.3: Cabana Izvorul Muntelui(797m) – Poiana Maicilor(1328m) – Cabana Dochia (1750 m); Marcaj:bandă roşie; Durata de parcurgere: 4h 30min-5h; Distanţa de parcurs: 9 km
Diferenţa de nivel: 953 m; Observaţii: nerecomandat pe timpul iernii;grad mare de dificultate
●Traseul nr.4: Staţiunea Durău (800 m) – Cabana Fântânele (1220 m) – Cabana Dochia(1750 m); Marcaj:bandă roşie; de la Cabana Fântânele se poate ajunge în Poiana Viezuri (traseul nr.5),urmând un traseu marcat cu triunghi galben;Durata de parcurgere: 3h – 3h 30min;
Distanţa de parcurs: 7,5 km; Diferenţa de nivel: 950 m; Observaţii: grad mediu de dificultate
● Traseul nr.5: Staţiunea Durău (800 m) – Poiana Viezuri (1195 m) – Cascada Duruitoarea-Cabana Dochia (1750 m);Marcaj: cruce roşie;Durata de parcurgere: 4h 30min – 5h;Distanţa de parcurs: 7,5 km;Diferenţa de nivel: 950 m;Observaţii: grad mediu de dificultate; iarna, traseul este practicabil doar până la Cascada Duruitoarea; din Poiana Viezuri se poate ajunge la Cabana Fântânele (traseul nr.4),urmând un traseu marcat cu triunghi galben.
●Traseul nr.6: sat Neagra ( 540 m) – Curmătura Văratec (1363 m) – Poiana Maicilor (1326 m) – Cabana Dochia(1750 m);Marcaj: cruce albastră;Durata de parcurgere: 6 – 7h;Distanţa de parcurs: 14 km;Diferenţa de nivel: 1210 m;Observaţii: grad mare de dificultate datorita distantei
●Traseul nr.7: Bicazul Ardelean (580 m) – Telec (680 m) – Curmătura Stănile(1420 m) -Cabana Dochia(1750m); Marcaj:bandă albastră;Durata de parcurgere:7-8h;Distanţa de parcurs:17km;Diferenţa de nivel:1170m;Observaţii : grad mare de dificultate
9. MANAGEMENTUL PARCULUI NATIONAL CEAHLAU
Managementul parcului national a fost incredintat Directiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, institutie aflata în subordinea Consiliului Judeţean Neamţ.
Constituirea Parcului National Ceahlau are ca scop asigurarea unui regim de siguranţă şi conservare pentru:
– ecosistemele, habitatele naturale reprezentative din cadrul parcului în care trăiesc specii de plante şi animale sălbatice periclitate, vulnerabile, endemice sau rare;
– conservarea diversităţii biologice floristice şi faunistice, a diversităţii resurselor genetice vegetale şi animale şi menţinerea echilibrului ecologic;
– elementele şi formaţiunile naturale geomorfologice, peisagistice, geologice, speologice, paleontologice, pedologice şi altele asemenea, cu valoare de bunuri ale patrimoniului natural.
De asemenea constituirea P.N.C. reprezintă o oportunitate pentru desfăşurarea activităţilor de dezvoltare durabila, recreative şi educaţionale în condiţii care să contribuie la atingerea scopului principal al existenţei parcului naţional: protecţia ecosistemelor şi recreere. Totodată parcul naţional reprezintă un uriaş laborator natural pentru cercetarea ştiinţifică.
Categorii de arii naturale protejate
In Parcul National Ceahlau sunt incluse următoarele categorii de arii naturale protejate:
1. Categoria I I.U.C.N. (Rezervaţii naturale stricte – arii protejate administrate, în principal, în scopuri ştiinţifice):
a.Rezervaţia ştiinţifică Ocolaşul Mare – ( înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ nr. 45/1998 confirmată prin Planul de Management)
2. Categoria III I.U.C.N. (monumente ale naturii – arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice):
a. Cascada Duruitoarea (confirmată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a III-a – Zone protejate)
b. Avenul Mare – (înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Neamţ 15/1994 şi confirmată prin Planul de Management. Ambele se încadrează în categoria monumentelor naturii de tip geologic şi geomorfologic
3. Categoria IV I.U.C.N. – Rezervaţia naturală botanică – Poliţa cu Crini ( confirmată prin Legea nr.: 5 / 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, secţiunea a III- a – Zone protejate )
Zonarea internă a Parcului Naţional Ceahlău
Conform O.U.G. 57 / 2007 pe teritoriul parcului National Ceahlau au fost definite şi delimitate urmatoarele zone :
– Zona de protecţie strictă corespunzatoare Rezervaţiei Ştiinţifice Ocolaşul Mare cuprinde un areal sălbatic în care nivelul interventiilor antropice a fost foarte redus. Având o suprafata de 366,6 ha, este zona din P.N.C., cu importanţă ştiinţifică, educativă si ecoturistica.
– Zona de protecţie integrală cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul P.N.C. Are o suprafata de 4775,8 ha si se intinde pe platoul superior al masivului (67,0 ha) si in fondul forestier reprezentat de parcele si subparcele forestiere ce apartin de Ocolul Silvic Bicaz si Ocolul Silvic Ceahlau.
– Zona de conservare durabilă sau zona-tampon în Parcul Naţional Ceahlău se intinde pe o suprafata de 2360.25 ha, şi urmăreşte pe cât posibil crearea unui tampon între zona de protecţie integrală şi suprafeţele influenţate antropic situate în raza parcului sau în vecinătate.
– Zona de dezvoltare durabilă a activităţilor umane în P.N.C. are o suprafata de 239,85 ha si cuprinde mai multe suprafeţe dispersate unde sunt permise activităţi de investiţii – dezvoltare de interes turistic, sportiv, agrement, utilitar, zootehnic, agricol, administrativ, ştiinţific cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii.
0268.420.905
0722.910.422 
0741.657.495
