Obiceiuri populare la Sadu
-
Mătăuzele-obicei specific, practicat în duminica de dinaintea Lăsatului Secului pentru Postul Sfintelor Paşti, cu rol purificator, de alungare a spiritelor rele. Grupuri de copii urcă pe dealuri, în cele patru părţi ale satului, învârtind deasupra capului “mătăuzele” (roţi de cauciuc înţesate cu paie sau cârpe îmbibate cu smoală), însoţite de strigături specifice, făcând referire la fetele nemăritate din sat.
-
Ispasul, Sărbătoarea Înălţării Domnului, celebrat la 40 de zile după Paşti. Din punct de vedere teologic, sărbătoarea marchează sfârşitul activităţii pământeşti a Mântuitorului. În calendarul creştin-ortodox, tot în a şasea zi de joi de după Paşti, se celebrează şi Ziua Eroilor printr-un parastas. Caracteristic Sadului este drumul “Călăraşilor”, tineri călare, îmbrăcaţi în port popular care înconjoară troiţele în sens invers acelor de ceasornic, invocând astfel binecuvântarea credincioşilor.
-
Rusaliile (la 50 de zile după Paşti)-sunt o sărbătoarefoarte importantă pentru lumea satului tradiţional şi în plus foarte complexă-simultan se desfăşoară două praznice creştine: Pogorârea Sfântului Duh şi Sfânta Treime. La Sadu, din 2004 se organizează Festivalul Folcloric Sadule, grădină mândră, prilej pentru oamenii din sat şi din împrejurimi să-şi amintească cântece şi jocuri tradiţionale păstrate de-a lungul anilor.
-
Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului (15 august)- reprezintă hramul celor două biserici. Cu prilejul acestei zile, la Sadu se săvârşesc slujbele de hram, credincioşii purtând, ca într-o zi de mare praznic, portul popular.
-
Crăciunul, Sărbătoarea Naşterii Domnului (25 decembrie) prilejuieşte Colindreţii, copii colindători care se constituie în cete de câte cinci: cei trei crai de la Răsărit, Irod Împărat şi “Cătana”, soldatul acestuia. Sunt reconstituite scene care vestesc Naşterea Domnului, fiecare colindreţ fiind costumat distinct, în funcţie de personajul interpretat.
-
Fii Satului (pe durata verii)- este o manifestare intrată deja în tradiţie. Iniţiată în anul 1970, aceasta prilejuieşte în fiecare vară reuniunea fiilor satului stabiliţi oriunde în ţară sau în lume, precum şi regăsirea satului de baştină şi a portului său specific(toţi participanţii poartă port popular). Manifestarea este organizată începând cu al 30-lea an din viaţă, până la vârsta de 70 de ani, fiind alcătuită din următoarele momente: serviciul religios, vizitarea şcolii din comună, balul tradiţional de la Căminul Cultural.