Obiceiul Lolelor din Agnita

Cât de vechi este acest obicei?
Cea mai veche atestare a acestui obicei, care indică şi conţinutul semantic, se găseşte în „Indiculus superstitionum et paginarium” din secolul al XVII – lea. Tradiţia orală nu ne poate explica originea obiceiului. Pentru elucidarea discuţiei am cercetat mai multe izvoare scrise din care menţionez articolul din revista „Korespondenzblatt” din anul 1900. Autorul precizează că” obiceiul lolelor” nu se practica numai în Transilvania, ci şi în multe localităţi din Europa Centrală, situate în Austria, Elveţia, şi în sudul Germaniei.
Franz Friedrich Fronius descrie în anul 1882 pentru prima oară obiceiul de carnaval al lolelor din Agnita. Obiceiul acesta s-a practicat de-a lungul secolelor în ultima duminică din luna februarie fiind strâns legat de „parada meşterilor şi calfelor” şi de cea a „breslelor”.
În anul 1872 s-a interzis practicarea meşteşugului tradiţional în bresle cu urmări negative şi asupra obiceiului lolelor.

În anul 1911, după aproape 39 de ani, meşterii breslelor de cizmari, croitori, pielari şi dogari s-au hotărît să reînvierii vechiului obicei al transmiterii lăzilor de breaslă încălcând astfel interdicţia impusă. Căpetenia alaiului din anul acela a fost reprezentată de breasla cizmarilor cu un număr impresionant de 200 de calfe. Prin urgiile datorate de război, ultima parada a avut loc în anul 1941. După terminarea războiului, obiceiul lolelor a fost interzis până în anul 1969. Începând cu acest an timp de 30 de ani, (în perioada comunistă) obiceiul Lolelor s-a păstrat, în fiecare an, în ultima duminică a lunii ianuarie sau prima din februarie, transformând oraşul, pentru o zi, într-o mare sărbătoare, prin participarea întregii comunităţi si a invitaților din țară.
În cadrul alaiului erau prezentate, pe lângă obiectele tradiţionale ale breslelor, şi produse ale întreprinderilor locale: fabrica de piele şi încălţăminte, de mănuşi şi ciorapi, fabrica de produse finite lemn, dezvoltate din fostele ateliere ale breslelor din Agnita. Ultima paradă a avut loc în anul 1990.

Ce reprezenta acest obicei?

Alaiul sau Parada reprezenta înmânarea lăzii de breaslă „Ladeforttragen”- noilor conducători de breaslă şi a calfelor, fiind însoţit de personaje haioase „lole”(Urzeln) care săreau şi protejau lăzile de vecinătate. Participarea acestora în cadrul paradei a devenit în timp un obicei popular foarte important pentru comunitatea săsească a Agnitei.

De unde provine denumirea de LOLE/URZELN ?

Denumirea de lole vine de la „lallen” – a se bâlbâi, ceea ce se referă la felul de a vorbi sub mască. Denumirea de lole se folosea doar în limba română. Etimologic, cuvântul săsesc „Urzeln” nu s-a putul traduce. Se presupune că denumirea cuvântului “Urzeln” derivă de la îmbrăcămintea confecţionată din resturi de textile, ceea ce în dialectul săsesc din Agnita se numea „Urzen”.

Legenda lolelor
O altă variantă a denumirii de Urzeln îşi are originea într-o legendă transmisă oral. Se spune că acest obicei s-a născut în secolul al XIII-lea în vreme ce hoardele tătarilor năvăleau micuţul târg săsesc al Agnitei. Locuitorii, speriaţi de urgiile făcute de aceştia s-au refugiat în biserica fortificat. decimati de repetatele atacuri, dar şi de foamete şi epidemii. Câţiva dintre bărbaţi care îşi pierduseră curajul, preferând jugul sclaviei (a unei morţi sigure) s-au repezit să deschidă duşmanilor porţile cetăţii. Văzând acestea, fiica unui blănar pe nume Ursula, s-a îmbrăcat într-un costum de bărbat confecţionat din pânză albă pe care erau cusute bucăţi de zdrenţe de culoare neagră. În spate avea prinsă o talangă iar în mână un bici, faţă fiindu-i acoperită de o mască demonică. Astfel costumată, Ursula plină de curaj a ieşit cu pocnete de bici şi în sunete asurzitoare de talangă în faţa duşmanilor. Tătarii, speriaţi, crezând că este diavolul au intrat în panică părâsind localitatea. Astfel, Agnita a fost salvată. În amintirea acestei faptei de curaj de care a dat dovadă Ursula se sărbătorea ziua Ursulei, cunoscută sub denumirea de „Urzelntag”.

Îmbrăcămintea lolelor
Costumul de lolă era alcătuit dintr-o îmbrăcăminte din pânză albă, pe care erau cusute bucăţi de zdrenţe negre aşa încât pânza de dedesubt era vizibilă la fiecare mişcare. Faţa era acopererită de o mască pictată, confecţionată dintr-o sârmă deasă, în jurul căreia erau prinse fie o blăniţă de iepure, de jder sau de nurcă, iar în partea din spate a costumului, legat de mască era prinsă o coadă lungă împletită din cânepă prinsă cu o fundă colorată. De brăcinar erau prinse două talângi, iar în mâna dreaptă ţinea un bici lung confecţionat din piele şi cânepă numit „Korbatsch” din care pocneau. În cealaltă mână un cleşte din lemn numit „Quetsche” în care erau prinse gogoşile, şi o zuruitoare „Ratsche” care avea rolul de a face zgomot. Fiecare costum de lolă avea în faţă şi în spate un număr de recunoaştere.Lolele erau reunite în număr de 10-30, pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător era „tatăl de vecinătate”.

Descrierea alaiului
Personajele tradiţionale ale alaiului reamintesc de vechiul obicei care aparţinea meşteşugului breslelor şi a vecinătăţilor din aceea vreme (fiind ocupaţia de bază a populaţiei din Agnita).
Parada sau alaiul era condusă de căpetenia Breaslei cizmarilor, „Paradehauptmann” a cărui îmbrăcăminte era compusă dintr-o cămaşă albă, pe care erau prinse panglici colorate, pantaloni negrii a căror margine era cusută cu fir de aur, iar pe cap acesta purta o căciulă cu boruri foarte late din blană de nurcă de culoare neagră, iar în mâini mănuşi albe în care ţinea (în mâna stângă) o spadă, iar în cealaltă un baston pe care îl manevra în timpul paradei ca semn făcut lolelor – când îl ţinea sus, însemna că lolele aveau voie să pocnească din bice, iar când îl ţinea în jos era semnalul de întrerupere.
Căpetenia era însoţită de doi copilaşi de 12 – 14 ani simbolizând îngerii păzitori „Schutzengelchen”, a căror îmbrăcăminte era identică cu cea a câpeteniei, doar că pe cap purtau o pălărie colorată de formă triunghiulară, iar în mână ţineau un steguleţ din mătase roşie brodat cu fir de aur.
Ca simbol al breslei cizmarilor aceştia purtau o coroană mare confecţionată din crengi de brad numită „Die Zwerg”, în vârful căreia erau prinse un măr şi un clopoţel care suna la fiecare mişcare foarte plăcut. Steagul de breaslă datat cu anul 1767 încheia alaiul breslei cizmarilor.
Breasla croitorilor (Schneiderzunft) era reprezentată de două personaje tradiţionale căluţul croitorului ” Schneiderrößchen”şi de un personaj mascat „Mummerl”. Primul personaj – calul şi călăreţul era reprezentat de o persoana mascată cu un cap de cal, dând astfel impresia că călăreţul stă pe cal. Cel de-al doilea personaj mascat avea rolul de a îndemna căluţul la un dans de menuet, pe care aceştia îl interpretau. Lada şi steagul de breaslă datat cu anul 1635 încheia alaiul croitorilor.
Breasla blănarilor (Kürschnerzunft) era însoţită de două figuri tradiţionale simbolice- coroana blănarilor pe marginea căreia erau fixate patru vulpi care aveau fiecare în gură câte un jder, care la rândul lui avea în dinţi un ou. Pe tot parcursul paradei, coroana este învărtită creând impresia că vulpile ar fi în mişcare.
Cea de-a doua figură tradiţională a breslei blănarilor este reprezentată de un urs şi de stăpânul acestuia.Bărbatul care purta blana de urs trebuia să fie de statură mai mică. Însoţitorul ursului îmbrăcat cu o vestă şi o căciulă din blană animă ursul să „joace” prin bâtăile ritmate de tobă.
Ultima breaslă, purtând steagul Breaslei dogarilor (Faßbinderzunft) datat cu anul 1822 încheia alaiul. Aceasta era reprezentată de doi bărbaţi îmbrăcaţi cu cămeşi albe, pantaloni treisferţi de culoare neagră, ciorapi, căciuli şi un cordon de culoare roşie alcătuia costumaţia acestor „artişti” care învărteau cu iscusinţă un cerc de butoi pe care erau puse în formă piramidală pahare pline cu vin, fără să verse nici o picătură.

Lolele erau grupate în număr de 10 – 30 de persoane, pe grupe de rudenie sau vecinătăţi, al căror conducător era „tatăl de vecinătate”.
În grup, participau alături de bărbaţi fete, femei chiar şi copii între 4 -7 ani. În faţa Primăriei se încheia festivitatea alaiului, prin intonarea imnului Transilvaniei, Siebenbürgen Land des Segens, şi a urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Momentul culmina cu ridicarea măştilor tuturor participanţilor. De acum încolo, până la ora 17, lolel aveau dreptul să meargă în grupuri pe străzi, din casă în casă, unde, prin pocnete şi zgomotul tălăngilor alungau spiritele rele. Pe stradă, lolele învârteau cunoscuţii şi admiratorii cu biciul, iar dacă erau recunoscuţi, primeau drept recompensă, câte o gogoaşă. După ora 17, se adunau pe grupe în mai multe case, unde se servea vin, sarmale şi gogoşi, petrecând până dimineaţa.
Acest obicei, a captat în timp, atenţia presei locale şi naţionale, iar prin mass-media, a fost cunoscut în ţară, devenind, astfel, un obicei unic prin păstrarea de secole a tradiţiilor.

OBICEIUL LOLELOR PRACTICAT ÎN GERMANIA

Incepând cu 1965, saşii din Agnita prezintă obiceiul lolelor anual si in localitatea Sachsenheim, facand parte din Asociaţia Urzelnzunft Sachsenheim cu un numar de peste 300 de participanti.

Obicei reînviat după 20 ani

După plecarea masivă a saşilor în anul 1990, obiceiul lolelor a fost dat uitării. Iniţiativa unui grup din Agnita, de a reînvia acest străvechi obicei, a stârnit reactii positive în rândul agniţenilor plecaţi în Germania. Pentru că „Fuga lolelor” este o tradiţie de prestigiu pentru cultura săseasca şi pentru istoria locală a Agnitei, obiceiul a fost inclus în programul „Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007″.

Iniţiativa învăţătorului Bogdan Patru a fost încurajată de autorităţile locale, iar festivitatea desfăşurată în 2007 atât la Sibiu cât şi la Agnita s-a bucurat de un real success, ceea ce face ca acest obicei să se practice anual.

Din anul 2008 s-a înfiinţat Asociaţia “Breasla Lolelor” din Agnita care are drept scop păstrarea şi promovarea obiceiului.

În prezent Asociaţia din Agnita numără peste 150 de membri.