Am ajuns în Sibiel, locul de naştere al istoricului Andrei Oţelea (1894 – 1977). Trecem pe lângă câteva troiţe şi ajungem la o biserică, a cărei pictură a fost redescoperită, în urma unei zugrăveli. Pereţii înnegriţi, din cauza unui incendiu, au fost decojiţi pentru a fi pictaţi, dar …erau deja împodobiţi de culorile Domnului…
Puteți vizita la Sibiel, Muzeul de icoane pe sticlă și Biserica-monument istoric.
În diversitatea profilului muzeelor României, undeva, într-o micuţă aşezare rurală, la adăpostul munţilor şi dealurilor, acoperite cu pomi fructiferi, găsim un muzeu dedicat icoanelor pe sticlă… Un mic muzeu, dar cu un conţinut ce poate să te facă mândru că eşti român….
În aceeaşi curte, într-o clădire special construită, Muzeul Icoanelor pe Sticlă ne dezvăluie arta meşterilor iconari. Colecţia a început să fie înfiripată de prin anii „70, la iniţiativa preotului Zoasim Oancea, mare parte din ea prin donaţii. Clădirea muzeului, recent construită, adăposteşte nu doar icoane (pe sticlă şi lemn), ci şi ouă încondeiate, mobilier ţărănesc, cărţi vechi, din toate colţurile ţării.
Muzeul de Icoane pe sticlă ”Zosim Oancea – Loc. Sibiel
Str. Bisericii nr.329
Program luni-vineri – 08:00-19:300
Muzeul de icoane pe sticlă a fost realizat de preotul Zosim Oancea în anul 1971, fiind expuse peste 700 de tablouri cu teme biblice creștine; icoane pictate pe lemn; tipărituri vechi, manuscrise vechi.
14.01.2011, ora 20.15