Skip to main content

Manastirea Sfantul Ioan Rusul – Giurgiu

Deşi ctitorită recent, Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din loc. Slobozia, Jud. Giurgiu,  are o istorie a ei ce nu poate fi cuprinsă în cronici ori documente din vechime. Ea se cuprinde însă în bucuriile şi trăirile credincioşilor care cu inimă înfrântă şi smerită se închină la racla cu părticelele din moaştele Sf. Ioan Rusul, care ocrotesc şi păzesc această sfântă mănăstire.

Sfântul Ioan Rusul a ajutat prin lucrarea lui pe mulţi: vindecări de boli, de patimi, împliniri grabnice, naşteri nesperate, înzdrăveniri minunate, pentru aceasta este iubit de către toţi cei care îl cinstesc ca pe un părinte şi invătător. Ales mărturisitor al credinţei în Mântuitorul Iisus Hristos, prin viaţa lui, Sfântul Ioan Rusul, este pentru noi un îndemn viu de a-i urma credinţa şi râvna mărturisitoare în acest veac plin de frământare.

Clădită pe locaţia unei foste unităţi militare, Mănăstirea Sf. Ioan Rusul este o lucrare minunată a lui Dumnezeu, prin sfinţii săi. Dintr-un loc în care oamenii erau învăţau tehnici de apărare, cum să folosească armele şi chiar să ucidă, chiar dacă în scop defensiv, astăzi este un loc în care se propovăduieşte iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi cum trebuie să luptăm împotriva singurului duşman care este vrăjmaşul cel nevăzut – cu toate îndemnurile lui păcătoase- , iar singurele arme la care se îndeamnă sunt postul, rugăciunea şi milostenia.

Mănăstirea de călugări poartă hramul Sf. Ioan Rusul. Biserica Mănăstirii adăpostește într-o raclpă părticele din moaștele Sf. Ioan Rusul și părticele din moaștele mai multor sfinți: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Eleftarie, Sf. Policarp al Smirnei și părticele din Sfânta Cruce.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top