Skip to main content
România promovează Legenda Mărţişorului

La initiativa Ministrului Delegat pentru IMM-uri, Mediu de afaceri si Turism, doamna Maria Grapini, in perioada 28 februarie -1 martie 2013 va avea loc, in Aeroportul International „Henri Coanda” si in Aeroportul International Timisoara „Traian Vuia”, campania de promovare a ”Legendei Martisorului, talisman romanesc”. Campania va continua in Spania, in data de 3 martie 2013, cu ocazia unui eveniment prilejuit de sarbatoarea Martisorului, precum si la Targul International de Turism de la Berlin, care se va desfasura in perioada 06 -10 martie 2013.

Ministrul Maria Grapini consideră oportună promovarea României prin legende autentice, mărţişorul fiind strâns legat de tradiţia românească. Acest demers de promovare a obiceiurilor romanesti este primul dintr-o serie de campanii de promovare a credintelor autentice pastrate in timp de poporul roman.

Maria Grapini, Ministrul Delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism considera ca ” identitatea unui popor rezistă secole prin tradiţii, cultură, istorie, legende şi limbă, ca oglindă a sufletului naţiunii. La nivel de tradiţie, de obiceiuri şi legende, poporul român se poate evidenţia cu numeroase momente memorabile. Pe lângă Colindatul de Crăciun, cântatul de Paşte pentru vestirea învierii lui Isus, sau Sorcovitul de Anul Nou, există şi obiceiul de a dărui celor dragi, de 1 Martie, Mărţişorul împletit de femeia cea mai în vârstă din familie. Legenda Mărţişorului dăinuie de sute de ani la români şi se alătură celorlalte tradiţii, obiceiuri care asigură consistenţa identităţii poporului român.”

In perioada 28 februarie – 1 martie 2013, brosura „Legenda Martisorului, talisman romanesc” va fi oferita turiştilor romani si straini in Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, Bucuresti si in Aeroportul International „Traian Vuia”, Timisoara. Legenda va fi oferita acestora la ghiseele de check-in, pentru cei care pleaca din Romania si la ghiseele control pasapoarte ale Politiei de Frontiera pe fluxul de sosiri in tara.

Brosura „Legenda Martisorului, talisman romanesc” cu textul in limba romana, engleza si spaniola va fi distribuita, duminica, 3 martie 2013, in Plaza Santa Ana si Plaza de Oriente, in fata Palatului Regal, in cadrul evenimentului organizat la Madrid, de catre Ambasada Romaniei in Spania.

De asemenea, cu ocazia Targului International de Turism de la Berlin, brosura va fi distribuita celor care vor vizita standul Romaniei.

Brosura prezinta legenda martisorului in patru limbi: romana, engleza, germana si spaniola. Unicitatea acesteia o da faptul ca are atasat un snur de martisor autentic, lucrat manual, pe care turistii romani si straini pot sa-l poarte ca talisman aducator de noroc, in spiritul vechii traditii romanesti.

Campania de promovare este realizata cu sprijinul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Aeroportului International ”Traian Vuia”, Timisoara, Institutului de Etnografie si Folclor ”Constantin Brailoiu” pentru autenticitatea textului si a Centrului de Supraveghere si Controlul Trecerii Frontierei – Aeroporturi Bucuresti.

27.02.2013, ora 17:20

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top