Skip to main content

Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, s-a aflat astăzi, 2 martie, la Suceava, unde a participat la deschiderea primului centru naţional de informare şi promovare turistică finanţat din fondurile europene alocate României cu această destinaţie, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (Regio), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).


Finalizarea acestui centru de informare este un mare câştig pentru turismul din regiune. Înfiinţarea lui era o necesitate pe care consiliul judeţean a identificat-o corect şi la timp, având în vedere importanţa turistică a Bucovinei. Sunt extrem de încântat că putem vedea primele rezultate concrete ale investiţiilor de acest tip, finanţate din fondurile europene pe care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului le gestionează. Aş atrage atenţia asupra faptului că proiectul nu se încheie cu această inaugurare, ci este doar primul pas în implementarea unui serviciu de calitate. Recomand autorităţii locale, dar şi personalului angajat aici, să aibă permanent în vedere ţintele propuse. Odată deschis acest centru,  trebuie urmărită prestarea unui serviciu de calitate şi asigurarea unor informaţii de actualitate şi cât mai complete,” a declarat ministrul Cristian Petrescu, prezent la eveniment.


Valoarea totală a proiectului este de 1.747.984,12 lei, din care 1.354.779,68 de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Pe lângă construcţia efectivă, proiectul prevede dotarea şi organizarea centrului în vederea funcţionării lui efective. Astfel, clădirea de circa 300 mp va dispune de mobilier adecvat, de echipamente şi softuri informatice, iar angajaţii vor avea la dipoziţie o bază de date cu informaţii turistice. Totodată, fondurile europene contractate finanţează realizarea de materiale de promovare: un website, hărţi, pliante şi afişe.


Ulterior, ministrul Cristian Petrescu a verificat stadiul lucrărilor iniţiate anul trecut de consiliul judeţean în parteneriat cu consiliul local pentru reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei sale de protecţie. Proiectul, cu o valoare totală de 52.598.065,27 de lei, beneficiază de finanţare nerambursabilă în valoare de 41.032.113,71 lei prin programul Regio.


La finalul vizitei, ministrul Cristian Petrescu a semnat contractul prin care Consiliul Judeţean Suceava primeşte finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul  Modernizarea drumului judeţean 175, km 30+800+30+900, 31+090+32+625, 35+900+39+000, Pojorâta – Izvoarele Sucevei”. Proiectul va fi finanţat  prin Instrumentul European pentru Vecinătate şi Parteneriat (ENPI), în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, gestionat de MDRT. Proiectul, cu o valoare totală de 2.607.036 de euro, din care 2.343.725 de euro finanţare ENPI, se va derula pe o perioadă de 21 de luni şi are ca obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii regiunii istorice a Bucovinei prin reabilitarea drumului judeţean care oferă legături directe către punctul de trecere a frontierei Izvoarele Sucevei – Sepit şi către drumul naţional DN 17.


02.03.2012, ora 13:40

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top