Skip to main content

Primăria Piatra-Neamț, pregătită să deschidă pârtia de schi, în această iarnă.

Primaria Municipiului Piatra-Neamț este pregătită să deschidă pârtia de schi în această iarnă, a declarat, primarul Dragoș Chitic într-o conferință de presă.

"Suntem pregătiți să deschidem pârtia de schi în această iarnă. Am inventariat încă din vară problemele care trebuiau puse la punct pentru a face operațională pârtia în acest sezon.

Am asigurat cadrul legislativ local pentru a opera pârtia în regim propriu, s-a pregătit stratul suport (cosit iarbă, nivelat terenul, îndepărtat vegetația spontană), au fost montate plasele de protecție și indicatoarele, a fost pregătit punctul de prim ajutor, s-a depus documentația pentru omologarea anuală, am realizat câteva reparații în zona platoului de plecare, am găsit soluțiile pentru a utiliza telescaunul, ratracul și tunurile de zăpadă, a fost făcută revizia telescaunului, au fost verificate tunurile de zăpadă și ratracul. "– a declarat primarul Dragoș Chitic.

În ședința de Consiliu Local de astăzi, sunt trei proiecte referitoare la pârtie care reglementează câteva dintre aspectele necesare operării pârtiei de schi.

"O parte din personalul pe care îl vom folosi la pârtie este din cadrul compartimentului creat în primărie care vara se ocupă de ștrand iar în afara sezonului estival se va ocupă de pârtia de schi.

Mai este nevoie de ajutorul unui singur element dar esențial pentru a deschide pârtia de la Piatra Neamț: vremea. Așa cum a început această iarnă sper că vom avea zăpadă naturală pentru stratul suport și temperaturi scăzute pentru a produce zăpadă artificială. "– a mai spus Dragoș Chitic.

Agenția România Turistică

Author Agenția România Turistică

More posts by Agenția România Turistică

Leave a Reply

Top