„Împuşcatul cocoşului” este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara Bârsei şi are loc în prima zi de Paşte.
Sărbătoarea îşi are rădăcinile într-o întâmplare reală, care spune că în secolul al XIV-lea a avut loc o invazie a tătarilor care i-a forţat pe săteni să se refugieze în cetate.
La marginea satului se afla o cetate care era folosită de săteni ca loc de refugiu și adăpost pentru alimentele de iarnă. Întâmplarea a făcut ca localnici să se adăpostească în cetate cu tot cu animale. După ce satul fusese distrus, în momentul când invadatorii se retrăgeau, au auzit un cântec de cocoş venit dinspre cetate. Legenda spune că un cocoș s-a suit pe zidul cetății începând să cânte. Astfel, sătenii au fost astfel descoperiţi, iar cetatea atacată.
Cei câţiva săteni care au scăpat cu viață au decis să împuşte pe loc cocoşul care i-a trădat.
Împuşcatul cocoşului” a devenit un simbol al supravieţuirii satului și comunității din Apața.
Astfel, în fiecare an, în prima zi de Paştele Catolic, după ce vin de la biserică, copiii îmbrăcaţi în costum popular se înarmează cu arcuri şi săgeţi făcute special pentru această ocazie. Ceata de băieți se întălnește la gazda care i-a inițiat pe copii să tragă cu arbaleta, de regulă de organizarea ceremonialului se ocupă părinții care au băieți de clasa a șaptea (13-14 ani).
Ceata de băieţi de la cei mai mici (4-5 ani) până la cei mai mari clasa a saptea (13-14 ani), urmată de fanfara satului şi de localnici, se îndreaptă către fosta cetate (fortăreaţă), care se află cam la 20 de minute depărtare de sat- unde are loc ceremonialul popriu-zis.
Copiii interpretează versuri si un cântec special scris în care se judecă cocoşul, după care trag la ţinta care este, de fapt, un cocoş desenat. Fiecare băiat care formează ceata, are dreptul să tragă la țintă de 3 ori, cel care străpunge inima cocoșului este răsplătit cu dulciuri și aprecierea întregii comunității.
După ce cocoșul a fost străpuns direct în inimă, ceata de băieți și fanfara, merg pe străzile satului și vestesc comunitatea că cocoșul si-a primit binemeritata judecată, urmând ca sărbătoarea să se încheie cu masa festivă de la căminul cultural, unde toți tineri vănători sunt omeniți.