Se spune că oamenii colorează locurile în care trăiesc și, cu cât paleta de culori este mai diversă, cu atât și “picturile” capătă nuanță, culoare, expresivitate. O astfel de pictură realizată de natură în tandem cu oamenii este și locul despre care o să vă vorbesc.
În inima Munților Apuseni, aproape de limita județelor Alba și Bihor se află un tărâm de basm, un loc binecuvantat de Dumnezeu și de oamenii ce trăiesc în comuniune directă cu natura. Comuna Garda de Sus, căci despre ea este vorba, apare ca o oază în mijlocul deșertului, numai că aici locul dunelor de nisip este luat de pădurile întinse și dese de brazi, iar locul apei este luat de susurul râului Arieșul Mare.
Locul pare rupt din vremurile de demult, iar casele cu porți de lemn și acoperite cu șindrilă se împletesc ca într-un dans, cu pensiunile și locuințele noi, construite astfel încât să nu “deranjeze” cu nimic farmecul zonei, îmbrăcat într-o haină arhaică. În mijlocul comunei, ca o strajă neclintită și devotată, veghează de peste veacuri asupra locuitorilor și asupra împrejurimilor, Biserica de lemn Ioan Botezătorul, construită încă din secolul al XVIII-lea.
Această zonă pitorească a fost înzestrată de natură cu nu mai puțin de zece rezervații naturale și anume Rezervația naturală Peștera Scărișoara, Rezervația naturala Pojarul Politiei, Rezervația naturală Cheile Ordâncușei, Rezervația naturală Hoanca Apei, Rezervația naturală Avenul de la Tău, Rezervația naturală Avenul din Șesuri, Rezervația naturală Izbucul Politiei, Rezervația naturală Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Rezervația naturală Ghețarul de sub Zgurăști și Rezervația naturală Peștera lui Ionele.
Afundându-te pe drumurile înguste și întortocheate ce se ramifică din drumul ce duce spre Vârtop, dai peste locuri rupte din poveștile bunicilor. Pădurile parcă stau să se pravălească peste casele, care, mai colorează pe ici pe colo tabloul static pictat de natură. Râurile și firele de apă care își croiesc drum printre brazi și stânci sunt adevărați ghizi pentru cei care se încumetează să cutreiere “Țara de Piatră”, cum mai sunt numite locurile acestea de către Geo Bogza.
Dar, mai presus de toate, cei care “colorează” într-adevăr aceste locuri sunt oamenii. De sute de ani, oamenii locului își apără și își înfrumusețează tărâmul lor cum stiu ei mai bine. Cu toate că singurele arme, în lupta lor pentru pământurile strămoșești au fost furca și toporul, nu au putut fi învinși în luptă dreaptă și a trebuit să se recurgă la viclenie și trădare.
Astfel, după cum povestește un bătrân de-al locului, locuitorilor li s-a propus să coboare la șes și să fie colonizați în câmpurile fertile ale Banatului. Mulți dintre ei au acceptat dar, după doar câteva luni, au fugit și s-au întors acasă în munți. Fiind întrebați de ce au hotărât să plece de la câmpie, au dat toți același răspuns și anume: “Noi suntem învățați să trăim în umbra brazilor. Nu putem sta în câmpie că ne uscăm”. Comuna Garda de Sus, un petic pe harta țării, este asemuită unui tablou, atât de mic, dar cu o valoare atât de mare!
În inima Munților Apuseni, aproape de limita județelor Alba și Bihor se află un tărâm de basm, un loc binecuvantat de Dumnezeu și de oamenii ce trăiesc în comuniune directă cu natura. Comuna Garda de Sus, căci despre ea este vorba, apare ca o oază în mijlocul deșertului, numai că aici locul dunelor de nisip este luat de pădurile întinse și dese de brazi, iar locul apei este luat de susurul râului Arieșul Mare.
Locul pare rupt din vremurile de demult, iar casele cu porți de lemn și acoperite cu șindrilă se împletesc ca într-un dans, cu pensiunile și locuințele noi, construite astfel încât să nu “deranjeze” cu nimic farmecul zonei, îmbrăcat într-o haină arhaică. În mijlocul comunei, ca o strajă neclintită și devotată, veghează de peste veacuri asupra locuitorilor și asupra împrejurimilor, Biserica de lemn Ioan Botezătorul, construită încă din secolul al XVIII-lea.
Această zonă pitorească a fost înzestrată de natură cu nu mai puțin de zece rezervații naturale și anume Rezervația naturală Peștera Scărișoara, Rezervația naturala Pojarul Politiei, Rezervația naturală Cheile Ordâncușei, Rezervația naturală Hoanca Apei, Rezervația naturală Avenul de la Tău, Rezervația naturală Avenul din Șesuri, Rezervația naturală Izbucul Politiei, Rezervația naturală Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Rezervația naturală Ghețarul de sub Zgurăști și Rezervația naturală Peștera lui Ionele.
Afundându-te pe drumurile înguste și întortocheate ce se ramifică din drumul ce duce spre Vârtop, dai peste locuri rupte din poveștile bunicilor. Pădurile parcă stau să se pravălească peste casele, care, mai colorează pe ici pe colo tabloul static pictat de natură. Râurile și firele de apă care își croiesc drum printre brazi și stânci sunt adevărați ghizi pentru cei care se încumetează să cutreiere “Țara de Piatră”, cum mai sunt numite locurile acestea de către Geo Bogza.
Dar, mai presus de toate, cei care “colorează” într-adevăr aceste locuri sunt oamenii. De sute de ani, oamenii locului își apără și își înfrumusețează tărâmul lor cum stiu ei mai bine. Cu toate că singurele arme, în lupta lor pentru pământurile strămoșești au fost furca și toporul, nu au putut fi învinși în luptă dreaptă și a trebuit să se recurgă la viclenie și trădare.
Astfel, după cum povestește un bătrân de-al locului, locuitorilor li s-a propus să coboare la șes și să fie colonizați în câmpurile fertile ale Banatului. Mulți dintre ei au acceptat dar, după doar câteva luni, au fugit și s-au întors acasă în munți. Fiind întrebați de ce au hotărât să plece de la câmpie, au dat toți același răspuns și anume: “Noi suntem învățați să trăim în umbra brazilor. Nu putem sta în câmpie că ne uscăm”. Comuna Garda de Sus, un petic pe harta țării, este asemuită unui tablou, atât de mic, dar cu o valoare atât de mare!
0268.420.905
0722.910.422 
0741.657.495
