Turistii au dreptul:
a) la totalitatea serviciilor prevăzute în contractul de servicii turistice;
b) la securitate personală, la protecția vieții și sănătății;
c) la apărarea drepturilor de consumatori ai serviciilor turistice;
d) la asistență medicală în conformitate cu prevederile asigurării de călătorie;
e) la înlăturarea imediată a încălcării clauzelor contractului de servicii turistice, încălcare depistată în timpul călătoriei;
f) la repararea prejudiciului material și moral cauzat prin nerespectarea clauzelor contractului de servicii turistice;
g) la informații privind licența agentului economic;
h) la acces liber în obiectivele turistice pentru vizitarea și folosirea cărora nu sunt stabilite restricții legale;
i) la informatii complete și obiective privind țara de aflare temporară: legislația acesteia, obiceiurile și traditiile locale și alte particularități, a căror cunoaștere este necesară pentru cultivarea respectului față de valorile culturale nationale.
Informarea și educarea turiștilor nu este deplină, dacă nu cuprinde și minime informații, cu privire la drepturile pe care le au în calitate de bunuri și servicii.
Aveți dreptul să fiți informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către agenți economici din turism.
Vacanțele dvs. se pot transforma în coșmaruri……………
Dacă v-ați hotărât să mergeți într-o călătorie organizată de o agenție de turism, vă sfătuim să contactați numai agenții care își prezintă, în scris, oferta.
Dacă oferta agenției de turism nu satisface cerințele dumneavoastră e recomandat să solicitați alte pachete de servicii turistice;
Agenția de turism este obligată să vă furnizeze un bon de comandă;
Bonul de comandă și contractul de călătorie turistică trebuie să menționeze, în scris , cel puțin:
– desintația_iile călătoriei turistice și, în cazul perioadelor de sejur, durata și data de sosire și plecare;
– mijloacele de transport utilizate, caracteristicile și categoriile de clasificare ale acestora, datele, orele și locurile de plecare/sosire, la ducere și la întoarcere;
mai cuprinde în plus față de ofertă:
– serviciile de masă furnizate-pensiune completă, demipensiune, mic dejun- și categoria unităților de alimentație;
– data limită de informare a consumatorului privind anularea călătoriei turistice comandate;
– Programul turistic solicitat;
– Ruta;
Vizitele, excursiile sau alte sericii care sunt incluse în prețul total convenit al pachetului de servicii turistice;
Numele și adresa agenției_iilor de turism organizatoare și, după caz, agenției de turism detailiste și a societății de asigurări;
Prețul pachetului de servicii, cu indicarea cazurilor în care acesta poate fi modificat, și prețurile pentru anumite servicii;
Termenele și modalitatea de plată a prețului.
Condițiile de realizare a contractului de către consumator;
Obligațiile agenției_iilor de turism în cadrul anulării călătoriei turistice.
Contractul poate fi prezentat și sub forma unui catalog, pliant sau alt înscris, dacă consumatorul este informat desprea aceasta și dacă documentul conține informațiile prevăzute.
Prețurile stabilite în contract nu pot fi modificate, cu excepția cazului în care contractul prevede în mod exeplicit acest lucru, atât în vederea majorării cât și a reducerii, precum și modul de calcul al acestora, și numai dacă modificarea are loc ca urmare a variațiilor:
– costurile de transport, inclusiv costul carburantului;
– redevențelor și taxele aferente serviciilor de aterizare, debracare/îmbarcare în porturi și aeroporturi și a taxelor de turist;
– cursurilor de schimb valutar aferente pachetului de servicii turistice contractat.
Prețurile stabilite în contract nu pot fi majorate, în nici un caz, în cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecării.
În cazul în care prețurile stabilite în contract sunt majorate cu peste 10%, indiferent de motivele majorării, consumatorul poate rezilia contractul fără nici o obligație față de agenția de turism, aceasta din urmă având obligația de a rambursa imediat consumatorului toate sumele aferente călătoriei turistice plătite de acestea.
În cazul în care consumatorul reziliază contractul pentru un motiv care îi este imputabil, el va despăgubi agenția de turism pentru prejudiciul creat acesteuia ca urmare a rezilierii. Despăgubirea se poate ridica la maximum prețul călătoriei turistice.
Consumatorul are dreptul să solicite agenției de turism și o despăgubire pentru neîndeplinirea prevederilor contractului inițial.
Pentru daunele materiale cauzate de nerespectarea de către agenția de turism organizatoare a serviciilor cuprinse în contract, responsabilitatea acesteia privind despăgubirea consumatorului nu poate depăși de două ori prețul pachetului de servicii turistice înscris în contract.
În cel mult 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, ia naștere contractul dintre turist și agenția organizatoare.
Cititi cu atenție contractul care poate fi prezentat șu sub forma unui catalog, plaint sau alt înscris, dacă turistul i se comunică aceasta.
Oricând se pot ivi situații neprevăyute care vă pot impiedica să mergeți în călătorie. Nu trebui să vă alarmați, pentru că:
Puteți să transferați contractul unei terțe persoane cu anunțarea prealabilă a agenției de turism.
Uneori, când vă informați despre o călătorie, vi se comunică un pret, iar la achitarea acesteia vi se cere un alt pret, de obicei mai mare. Acest lucru este legal, dacă este prevăzut în contract și numai dacă se modifică:
– cursurile de schim valutar
– consturile de transport, inclusiv costul carburantului;
– taxele serviciilor de aterizare, debracare/îmbracare în porturi și aeroporturi;
– taxele de turist.
În cazul în care prețurile stabilite în contract sunt majorate cu peste 10% turistul poate rezilia contractul, iar agenția de turism are obligația de a rambursa toate sumele plătite de turist.
Atenție
Prețurile stabilite în contract nu pot fi majorate în cursul celor 20 de zile calendaristice care preced data plecării.
În general, în vacanță, turiștii au tentația satisfacerii dorințelor și capriciilor personale devenind consumatori înrăiți……………..
Pe litoral, la munte sau in orice alt loc de vacanță, trebuie să tineți cont de câteva sfaturi care vă pot apăra de situații neplăcute.
Pentru satisfacerea plăcerilor alimentare nu trebui să uitați:
– Să nu cumpărați alimente din puncte volante, improvizante care nu dispun de condiții și echipamente adecvate;
Să nu cumpărați alimente de la vânzătorii care nu au echiampent de lucru curat;
Să nu cumpărați alimente la care mainpularea produselor neambalate se face cu ustensile adecvate sau se permite alegerea manuală a produselor de către cumpărători;
Să nu cumpărați dacă sunt păstrate în alte condiții decât cele recomandate de producător.
Să nu cumpărați alimente fără a verifica termenul de valabilitate, mai ales de produsele perisabile, pentru a vă putea asigura securitatea alimentară;
Să nu cumpărați alimente, înainte de a vă informa din etichetă cu următoarele elemente, care trebui să fie prezentate în limba română obligatoriu și opțional în altă limbă: denumirea produsului, termenul de valabilitate, ingredientele conținute, condițiile de folosire, numele și adresa producătorului sau importatorului.
Pentru protejarea dumneavoastră în eventualitatea unei reclamații, nu trebuie să uitați că vănzătorii au obligația să vă elibereze un bon fiscal.
– Dacă copii noștri își doresc jucării, vă recomandăm următoarele:
Să verificați prezența marcajului CS sau CE;
Să citiți cu atenție instrucțiunile de pe ambalaj;
Să evitați jucăriile vopsite, acestea pot fi toxice;
Să evitați jucăriile cu piese mici care pot fi detasate cu ușurință de copii și pot fi înhițite în timpul jocului;
Să evitați jucăriile cu multe sărme, sfori, muchii sau vârfuri ascuțite;
Să verificați la jucăriile textile să nu iasă puful din blană;
Să evitați jucăriile zgomotoase și cele care trag cu obiecte sau proiectile.
– Dacă dorim să ne îmbogățim garderoba cu noi articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, odată alegerea făcută trebuie să știți cu următoarele:
Beneficiați de un teremen de 30 zile, de la data cumpărării produsului în care puteți reclama calitatea necorespunzătoare a produsului;
Produsul trebuie prezentat vânzătorului împreună cu bonul de cumpărare;
puteți solicita înlocuirea produsului defect, cu altul de calitate corespunzătoare sau vi se restitui contravaloarea când nu este posibilă înlocuirea.
Reclamațiile și sesizările vor fi examinate conform procedurilor specifice, urmând ca dumneavoastră să fiți informați despre modul de rezolvare.
Pentru buna informare a turiștilor și pentru a le da posibilitatea să își exprime opinia cu privire la calitatea serviciilor turistice este obligatorie afișarea unei plachete cu numărul de telefon al Ministerului Turismului, precum și al Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor.
Afișarea acestor numere de telefon se va face , după caz:
la recepțiile structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare;
în spațiul de la intrarea în saloanele de servire;
în spațiul comun aferent spațiilor de cazare.
Telefoane la dispoziția turiștilor:
0800.080.999
Dintre condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească structurile de cazare la nivel de 5, 4, 3, 2, 1 stea enumerăm:
– este obligatorie curățenia zilnică și ori de câte ori este nevoie în toate camerele utilizate și în spațiile de folosință comună, precum și dezinfectarea zilnică sau ori de câte ori este nevoie a grupruilor sanitare;
În spaţiile de cazare, precum şi în grupurile sanitare (cu excepţia WC exterioare) se va asigura în sezonul rece o temperatură minimă de 18 grade C şi în sezonul cald de maxim 25 grade C.
– schimbarea lenjeriei și a prosoapelor, halatelor se face după fiecare turist la eliberarea camerei, in cazul sejururile mai lungi, ori de câte ori este nevoie, dar nu mai tarziu de :
Lenjeria:
* la 5-4 stele la 2 zile; la 3 stele la 3 zile; la 2 stele și 1 stea la 4 zile sau ori de câte ori este nevoie.
Prosoapele:
* la 5-4 stele la 2 zile; 3 stele la 2 zile; la 2 stele și 1 stea la 3 zile.
Halatele
* la 5-4 stele la 3 zile.
– oferirea unei game diversificate de servicii suplimentare, cuprinse în tariful de cazare sau cu plată separat, astfel:
– la unităţile de 4 şi 5 stele – cel puţin 18 servicii;
– la unităţile de 3 stele – cel puţin 15 servicii;
– la unităţile de 2 stele – cel puţin 10 servicii;
– la unităţile de 1 stea – cel puţin 5 servicii;
Servicii suplimentare cu plată:
servicii de poștă, telecomunicații și publicitate;
servicii personale (spălătorie și curățătorie, curățat încălțăminte, frizerie/coafură, cosmetică, manichiură etc).
Închirieri – aparate radio, tv, frigidere, paturi suplimentare etc.
Servicii de educație fizică și sport;
Servicii de cultură și artă ( rezervări bilete la spectacole, teatre, concerte, carnavaluri etc)
Alte servicii (rezervări la locuri la hoteluri, la restaurante, procurări de bilete de tren, avion, schimb valutar, vânzări mărfuri etc.
Servicii gratuite sunt:
– informații privind mijloacele de transport, spectaocle;
– starea vremi;
– trezirea clienților la ora solicitată;
– obținerea legăturilor telefonice, transmisie de mesaje;
– asigurarea de ziare și reviste în holuri, recepție, spații de divertisment;
– încărcarea, descărcarea, transportul și păstrarea bagajelor;
– păstrarea obiectelor de valoare;
– comenzi pentru taximetrie;
– păstrarea obiectelor uitate și anunțarea clienților;
– oferirea de material de propagandă și informare turistică.
În toate spațiile de cazare este obligatorie existența unor mijloace scrise, atât în limba română, cât și cel puțin în două limbi de circulatie internațională, cu informații utile pentru turiști, cum sunt:
– instrucțiuni de folosire a telefonului;
– tarifele telefonice;
– lista de prețuri minibar, după caz;
– programul tv pentru săptămâna în curs, după caz;
– ofertele diverselor agenții de turism din zonă;
– pliantul hotelului cuprinzând și harta localității cu încadrarea hotelului în zonă pentru 3 și 4 stele;
– chestionare pentru testarea opiniei turiștilor cu privire la calitatea serviciilor oferite.
Nu se admite organizarea unor activități de jocuri distractive sau de noroc în holurile hotelurilor, ele se pot organiza în spații distincte cu intrări separate.
În spațiile de cazare trebuie asigurată apa rece și caldă, iluminatul corespunzător al spațiilor comune și al camerelor, cât și funcționarea corespunzătoare a ascensoarelor.
Personalul de servire din hoteluri va purta îmbrăcăminte specifică, stabilită de agentul economic, diferențiat, pe activități și ecuson cuprinzând numele, prenumele și funcția.
În hoteluri este obligatorie păstrarea ordinii, liniștii publice, curățeneie și respectarea cu strictețe a normelor sanitare și a celor de prevenire și stingere a incendiilor.
Drepturile pasagerilor curselor aeriene
Companiile de transport aerian au obligaţia legală să vă informeze cu privire la DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ!
În cazul în care se refuză îmbarcarea
Aveţi dreptul să solicitaţi despăgubiri în valoare de 125 Euro pană la 600 Euro, în funcţie de distanţa de zbor şi de întârzierea produsă în urma redirecţionării cursei.
Întârzierile prelungite.
În cazul în care întârzierea este mai mare de cinci ore, aveţi dreptul să solicitaţi rambursarea costului biletului dar numai cu condiţia renunţării la călătoriei.
Anularea
Aveţi dreptul să primiţi despăgubiri băneşti, cu excepţia următoarelor situaţii: aţi fost informat cu privire la anularea cursei cu 14 zile înainte, sau orarul cursei redirecţionate este foarte apropiat de orarul iniţial sau compania de transport aerian poate demonstra faptul că anularea zborului a fost determinată de motive speciale.
Asistenţa asigurată de către companiile de transport aerian, în funcţie de împrejurări, în cazul în care îmbarcarea dumneavoastvă este refuzată sau dacă cursa cu care călătoriţi este anulată ori întârzie, aveţi dreptul la asistenţă (asigurarea mesei, a mijloacelor de comunicare, a cazării peste noapte dacă este cazul). În cazul în care îmbarcarea dumneavoastvă este refuzată sau dacă cursa cu care călătoriţi este anulată, puteţi alege între a vă continua călătoria sau a vi se rambursa costul biletului.
Pasagerii cu mobilitate redusă şi persoanele cu handicap sunt protejate împotriva discriminării şi, cu începere de la 26 iulie 2008, pot beneficia de o asistenţă corespunzătoare asigurată (în anumite condiţii) în fiecare aeroport de pe teritoriul UE.
Identitatea companiilor de transport aerian.
Trebuie să cunoaşteţi din timp identitatea operatorului cursei cu care călătoriţi. Companiile de transport aerian care nu oferă condiţii sigure de zbor sunt interzise sau sunt supuse unor restricţii pe teritoriul Uniunii Europene.
Aceste companii sunt prezentate la http://air-ban.europa.eu.
Răspunderea
Companiile de transport aerian răspund pentru pagubele produse în urma întârzierii curselor (pană la ± 4.800 EUR), pentru deteriorarea şi pierderea bagajelor (pană la ± 1.200 EUR) precum şi pentru vătămările corporale sau decesele produse în urma accidentelor. Ele nu poartă însă această răspundere în cazul în care au luat toate măsurile posibile pentru a evita pagubele produse sau dacă s-au aflat în imposibilitatea luării unor astfel de măsuri.
Pachetele turistice
Operatorii de pachete turistice au obligaţia să prezinte informaţii corecte cu privire la biletele de vacanţă rezervate, să respecte obligaţiile contractuale şi să asigure protecţia pasagerilor în cazul insolvabilităţii organizatorului.
Mai multe informaţii?
00 800 6789 10 11.
Sunaţi la numărul gratuit* din orice punct în care vă aflaţi pe teritoriul UE, în timpul programului de lucru (09:00 – 18:30 CET în zilele lucrătoare)
* Anumiţi operatori de telefonie mobilă nu permit accesul la numerele cu prefixul 00 800 sau taxează aceste convorbiri.
În unele cazuri, aceste convorbiri pot fi taxate dacă sunt efectuate de la un post telefonic public sau de la hotel.
Mai multe informaţii, precum şi o listă a autorităţilor naţionale care răspund de respectarea acestor drepturi se găsesc la http://apr.europa.eu.
Scopul acestei broşuri este exclusiv informativ. Toate revendicările şi acţiunile în justiţie formulate în caz de litigiu se vor baza în exclusivitate pe articolele de lege vizate. Acestea pot fi găsite în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Material sub rezerva dreptului de autor, va rugam numai copiati/reproduceti fara sa citati sursa