Stră-strănepotul lui Bram Stoker, pe urmele lui Dracula în Bistriţa-Năsăud.
Dacre Stoker, unul dintre urmaşii scriitorului Bram Stoker, ,, inventatorul” lui Dracula, a poposit în aceste zile în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru a vedea tărâmurile descrise de celebrul său înaintaş, dar şi pentru a se documenta în vederea publicării volumului ,,Dracula, Bram Stoker, Ghid de călătorii”, care va apărea anul viitor.
Însoţit de Hans Corneel de Ross, fotograf olandez şi Aaron Saagers, cunoscut regizor de film la Travel Channel, Dacre Stoker a fost preluat la intrarea în oraţul Bistriţa de o caleaşcă trasă de doi cai negri, care l-a dus la Hotelul ,,Coroana de Aur”, unde a fost întâmpinat, conform tradiţiei locului, cu pâine, sare şi ţuică.
La hotel, cei trei oaspeţi au vizitat Salonul ,,Jonathan Harker” şi au avut o întâlnire cu preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud, alături de care vor încerca să pună bazele unui amplu proiect de promovare internatională a Văii Bârgăului, sub cupola mitului Dracula.
De la Bistriţa, urmaşul lui Bram Stoker a străbătut Valea Bârgăului până la Hotelul-castel ,,Dracula”, unde a vizitat toate camerele acestuia, inclusiv camera vampirului de la subsol şi a gustat preparate tradiţionale româneşti, stropite cu elixirul contelui Dracula.
Spre deosebire de înaintaşul său, Dacre Stoker nu pare convins de originea lui Dracula şi nu face o diferenţă între Vlad-Ţepeş şi contele-vampir, dovadă fiind declaraţia acestuia:,,Sperăm ca pe această cale să-i încurajăm pe oamenii să meargă pe urmele noastre, în timp ce urmărim caracterul ficţional al personajului creat de Bram Stoker şi adevărul istoric despre Vlad Dracul.
De menţionat că, în anul 2009, Dacre Stoker a scris romanul :,,Dracula – The Un-Dead”, o continuare a mult mai celebului roman ,,Dracula”.
Cristina Rusu