În întreaga ţară, iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi. De la piscurile alpine până la cele mai joase fome de relief, fulgii de nea au îmbrăcat pământul cu o mantie albă şi feerică, aducând în plus un decor specific iernii care va fi, cu siguranţă expolatat la maxim în perioada sărbătorilor de iarnă. Sălbăticiunile pădurilor s-au retas în ascunzişuri, scorburi, vizuini şi bârloage, ceea ce-i face pe pasionaţii sportului cu arma să fie mai necăjiţi acum faţă de tot restul anului. Aceeaşi soartă o au şi pescarii, datorită îngheţului care s-a instalat pe toată suprafaţa apei, îndeosebi pe pârâiaşele
şi râurile din zona de munte. Aşadar, ne rămân speranţe slabe în ceea ce priveşte pescuitul, singura soluţie fiind aceea a pescuitului la copcă.
Dar pentru cei mai neastâmpăraţi, luna decembrie le poate oferi ” palide ” capturi la vânatul de mistreţi, jderi, viezuri, şacali. În schimb celor ce preferă vânatul cu pană, iar dacă cunosc bine arta vănatului, zeiţele Fortuna şi Diana, le poate oferi preţioase „cuceriri „din speciile de sitari, turturele, raţe, fazani, potârnichi etc .
Nici prădătorii cu blană nu sunt de neglijat în această perioadă dacă ţinem cont -noua forfotă a animalelor din hăţişurile pădurilor pentru procurarea hrănii, acestea nu se mai preocupă de propria-şi apărare, pe primul loc fiind găsirea de hrană. Tocmai de aceea vânătorii adevăraţi pot să–şi completeze colecţia cu trofee de urşi, râşi lopătari, capre negre, cu precizarea că la aceste specii vânătoarea se face în baza autorizaţiei individuale.
Pescarilor împătimiţi, luna decembrie , nu poate să le stingă setea de a vâna. Şi de aceea ei sunt dispuşi să parcurgă chiar sute de kilometri, până în Deltă , în general, pentru a ademeni cu peştişorul viu, sălăul, ştiuca, bibanul şi chiar avatul care încă mai cotrobăie prin cotloanele lagunelor Deltei Dunării.
Pentu cei care optează pentru apele de la munte, şansele de a pescui sunt minime, datorită stratului de gheaţă foarte gros, cât şi stării de hibernare pe care o adoptă vieţuitoarele acvatice.
În apele Deltei Dunării singura metodă prin care împătimiţii sportului cu undiţa îşi pot, cât de cât, potoli pofta de o saramură rămâne aceea a pescuitului la copcă.
Pentru ca povestea de iarnă să fie completă, dacă plecaţi la vânătoare , vă doresc : „Fir întins şi captură cât cuprinde „.