Noiembrie sau Brumar. Noiembrie este 11-a lună a anului în calendarul gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile.
Tătarii Dobrogeni urmaşi lui Gingis Han. Istorie
Comunitatea tătară este una dintre cele mai reprezentative comunități etnice din România.
Octombrie sau Brumărel. Octombrie este a zecea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
Septembrie sau Răpciune. Septembrie este a noua lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile.
August sau Cuptor.August este a opta lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. August începe (astrologic) cu soarele în semnul Leului și sfârșește în semnul Fecioarei. Din punct de vedere astronomic, luna august începe cu soarele în constelația Racului și se sfârșește cu soarele în constelația Leului.
Numele lunii august vine de la numele primului împărat roman, Cezar August. Luna are 31 de zile, pentru că Cezar August a dorit ca luna august să aibă tot atâtea zile câte are luna lui Iulius Cezar, luna iulie. Înainte, luna august se numea în latină Sextilis pentru că era a șasea lună în calendarul roman, calendar care începea cu luna martie. Grecii numeau luna august Metageitnion.
În România, luna august, popular, are mai multe denumiri zonale: Augustru, Măselar, Gustar, Secerar. August începe în aceeași zi a săptămânii ca și Februarie în anii bisecți.
Iulie sau Cuptor. Iulie sau Cuptor este a șaptea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
Sărbătoarea Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh se prăznuieşte de către ortodocşi în duminica de după 50 de zile de la Paşti. În această zi se comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus Hristos sub forma unor limbi de foc, este sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine de astăzi, sărbătoare care incheie Ciclul Pascal.
Cocoșul de Hurez-Academia Olarilor. Oraşul Horezu, cunoscut ca centru etnografic, folcloric și ca vechi centru de ceramică populară este situat în extremitatea nord-vestică
Iunie sau Cireșar. Iunie sau Cireșar este a șasea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele patru luni gregoriene cu o durată de 30 de zile.
Iunie
Mai sau Florar. Mai sau Florar este a cincea lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
Mai înce