Consultanță Fonduri Europene pentru Turism. Oportunități de accesare fonduri nerambursabile pentru operatori din turism. Birou de Consultanță Accesare Fonduri Europene în Turism. Fonduri Nermabursabile pentru Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, Programul Pilot Start Up mediu Ecoturism, Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale – pentru agroturism, Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării fortei de munca, prin dezvoltarea potentialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone precum si sporirea accesibilitatii si dezvoltarea resurselor naturale si culturale specifice.
Info Schi România pentru 20-24 Ianuarie 2017. Starea pârtiilor de schi în Minivacanța Unirii. Unde schiem în România ?
Raport privind starea domeniilor schiabile şi a pârtiilor de schi din România, pentru weekendul 20-24 Ianuarie 2017. Starea partiilor Predeal, Poiana Brasov, Sinaia, Azuga, Busteni, Vartop, Sureanu, Arieseni, stana de Vale, Parang, Straja, Baisoara, Vatra Dornei, Transalpina,
România este tot mai atractivă pentru turiști străini
București, Constanța și Brașov se află în Top 3 destinații preferate de turiști
Numărul turiştilor străini, în creştere în 2016
In anul 2016 salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.887 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.692 de persoane.
Dintre aceste acţiuni un număr de 2.197 de intervenţii au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 3.690 acţiuni înregistrându-se în zona alpină, 1.670 de cazuri fiind predate serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, terestre sau aero, pentru transport către unităţile medicale specializate.
,,Serbările Zăpezii”, în premieră la Slănic-Moldova, 20 – 29 ianuarie 2017
Turiștii și pasionații sporturilor de iarnă sunt așteptați în stațiunea de la poalele Nemirei, la prima ediție a ,,Serbărilor Zăpezii”.
Evenimentul este organizat de Primăria Slănic-Moldova și va avea loc în perioada 20 – 29 ianuarie, cu posibilitatea prelungirii cu încă o săptămână, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără ,,Selfie”, ,,Timpuri Noi”, ,,Annes”, Andrei Ciobanu și Mălina Avasiloaiei, Ansamblul folcloric ,,Gospodarii de pe Valea Asăului”, ,,DJ Cip & Larisa”, ,,Rock Atom”, Andrada Bratoveanu, Ansamblul folcloric ,,Moineșteanca”, ,,My Music Art” Moinești etc.
Centrul de Informare Turistică, Vișeu de Sus, Info Viseu
Str. 22 Decembrie nr. 19, Localitatea Vișeu de Sus, 435700, Judeţul Maramureș.
Centrul de Informare Turistica BREAZA. BREAZA – plai de rai pe Valea Prahovei
Centrul National de Informare si Promovare Turistica, deschis la inceputul anului 2016, va invita sa descoperiti o statiune climaterica ce este refugiu indragit pentru multi iubitori de tihna, sa va bucurati de un concediu activ, explorand natura prin drumetii, tururi pe bicicleta sau chiar calare, sau sa va delectati cu o partida de golf ori intr-un centru SPA. Breaza va ofera surprize nebanuite, la doar 100km de Capitala !
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borsec. Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Borsec doreşte să fie loc de poposire pentru oaspeţii care vizitează staţiunea şi împre
Schimbari majore privind clasificarea unitatilor turistice. Restaurantele sunt obligate să își declare suprafața și numărul de locuri.
Astfel, toate unitățile de cazare care dețin proprile unități de alimentație publică în incinta sau perimetrul unităților de cazare, fie ele complexuri turistice, hoteluri, pensiuni turistice, pesniuni agroturistice cu servicii de masă, vile turistice etc, în lumima noilor prevederi fiscale dar și a noilor norme metodologice privind clasificarea, sunt obligate să își actualizeze situația numărului de unități de alimentație publică, suprafețele comerciale utile deținute cât și a numărului de locuri de clienți/turiști care urmează a fi deserviți de unitățile în cauză.