Centru Local de Informare Turistică Feldioara
Program cu publicul: Luni – Vineri: 08:00 – 16:00
*** Participarea şi implicarea directă în cadrul tuturor evenimentelor şi acţiunilor locale.
Telefon: 0268 265 075
E-mail: centruturisticfeldioara@yahoo.com
Activităţi:
Centrul Local de Informare Turistică Feldioara se bucură de o activitate continuă, susţinută, din luna august 2014 şi până în prezent. Cu o perspectivă mereu actualizată în direcţia dezvoltării şi valorificării potenţialului local, asigură şi susţine dezvoltarea potenţialul turistic, social şi cultural al zonei, serviciu actualizat al informaţiilor cu caracter local şi naţional, răspunzând în timp real provocărilor ivite de zi cu zi.
Un reper în rândul activităţii de promovare şi informare turistică atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, fiind unul dintre puţinele centre de informare turistică ce asigură un conţinut de calitate transmis zilnic prin intermediul paginilor oficiale de comunicare, Centrul Local de Informare Turistică Feldioara reprezintă una dintre principalele surse de informare directă la nivelul judeţului Braşov, fiind furnizor de informaţii turistice referitoare la activităţile privind cazarea, masa, zona de agrement, petrecere a timpului liber, cât şi resursele turistice din zonă turistică Feldioara şi împrejurimi.
Prin crearea de parteneriate atât la nivelul judeţului Braşov, în rândul UAT-urilor şi a Consiliului Judeţean Braşov, cât şi în ţară, cu alte centre locale şi naţionale de informare şi promovare turistică, ne propunem ca procesul de diseminare a informaţiilor privind evenimentele şi acţiunile noastre locale să aibă ecou în rândul publicului larg.
Prin interacţiunea fizică, atât la sediul în care ne desfăşurăm activitatea, cât şi în cadrul participărilor la întâlnirile de lucru şi, ulterior, la târgurile de turism naţionale ne preocupăm efectiv de corelarea tuturor factorilor ce asigură transmiterea de informaţii de interes şi aducerea în atenţia publicului interesat de informaţii din primă sursă privind evenimentele, acţiunile şi proiectele finalizate sau aflate în desfăşurare.
În calitate de principal partener local în susţinerea şi desfăşurarea evenimentelor şi acţiunilor turistice, culturale, religioase sau sociale propuse şi implementate propunem direcţii, asigurăm parteneriate, susţinere logistică, promovare şi mediatizare în sprijinul desfăşurării şi susţinerii acestora.
Materiale de promovare:
- Album Monografic al Comunei Feldioara
- Revistă Obiceiuri şi Tradiţii în Comuna Feldioara
- Ghid Turistic al Comunei Feldioara
- Pliant informativ privind zona turistică Feldioara
- Broşură Cetatea Feldioara, Restaure
- DVD Documentar Cetatea Feldioara
- Hartă turistică cu obiectivele din Feldioara şi împrejurimi
- Pliant Feldioara şi Cetatea Medievală Marienburg, O nouă destinaţie în inima României
- Pliante, flyere, broşuri, cărţi – prezentare Braşov, împrejurimi + alte oraşe ale României
Link-uri utile în procesul de promovare:
http://viziteazafeldioara.ro/ro/home
https://www.facebook.com/Centru-de-Informare-Turistica-Feldioara-422091824546588/
https://www.facebook.com/Primaria-Feldioara-524655547605400/
https://www.facebook.com/cetateafeldioara/
http://www.primaria-feldioara.ro/ro/home