La doar 30 de kilometri de București, natura a creat un adevărat paradis al plantelor și păsărilor. Cei care s-au săturat de agitația din oraș și de zgomotul claxoanelor de pe bulevardele aglomerate și vor să se relaxeze pot veni în Parcul Comana, unde începe aventura.
Parcul Natural Comana, situat la jumătatea drumului dintre Giurgiu și București reprezintă alegerea perfectă pentru o doză de relaxare și amuzament. Cei care ajung aici pot opta, spre exemplu, pentru o plimbare cu barca.
În parcul natural găsim Balta Comana, a treia zonă umedă din țară după Balta Mică a Brăilei și Delta Dunării. Este a doua ca biodiversitate după Deltă și, de alungul vremii aceasta s-a transformat în casa a 141 de specii de păsări și a 13 specii de pești. Aici regăsim habitate cu adâncimi de 2-3 metri și un lac plin cu nuferi albi.
Delta Neajlovului, este din punct de vedere evolutiv o deltă generatoare de specii noi, este o insulă de biodiversitate, care trebuie conservată și pusă în valoare, atât pentru turiști cât și pentru cercetarea știintifică.